Connect with us
Publicitate

Actualitate

Proiecte pentru modificarea legilor electorale. Scăderea pragului electoral și a numărului de semnături

Publicat

Mai mulți parlamentari propun modificarea legilor electorale, astfel încât pragul electoral să fie mult mai mic, iar numărul semnăturilor necesare pentru un candidat, indiferent că acesta vrea să candideze la Președinția României, la Parlamentul European, pentru Parlamentul României sau pentru consiliile locale, să fie mai scăzut. 

De asemenea, parlamentarii vor ca numărul necesar pentru atingerea necesarului pe liste sau pentru pragul electoral, care se transformă în “prag natural”, să fie calculat în funcție de numărul de voturi valabil exprimate la alegerile precedente, nu la numărul persoanelor cu drept de vot din Registrul electoral.

În acest sens, la Senat au fost depuse patru proiecte legislative.

Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari ai USR, aceste bariere legislative care există în prezent „stau în calea participării cetățenilor la viața politiccă di România sunt printre cele mai mari din UE. Deși cetățenii români își doresc iplicarea în politică și reîmprospătarea acestei clase politice, actuala legislație face acest demers foarte greu de realizat”.

Primul proiect prevede modificarea și completarea Legii Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Documentul modifică pragul electoral, care va scădea de la 5% la 0,5% și numărul de semnături necesare pentru candidatură.

Potrivit proiectului, „pentru a fi înregistrate la Biroul Electoral Central, listele de candidați propuse de partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau aleianțele electorale trebuie însoțite de o listă de susținători cuprinzând cel puțin echivalentul a 0,5% din numărul total de voturi valabil exprimate la ultimele alegeri pentru Parlamentul European”. De asemenea, „poate candida ca independent cetățeanul român sau cetățeanul altui stat membru al Uniunii Europene care are dreptul de a fi ales și este susținut de un număr de alegători cel puțin egal cu echivalentul a 0,5% din numărul total de voturi exprimate la ultimele alegeri pentru Parlamentul European”.

Conform calculelor inițiatorilor, înlocuirea pragului electoral cu pragul natural (partea întreagă a raportului dintre nr total de voturi valabil exprimate și numărul de mandate care revine României), înseamnă 27.833 de semnături, în loc de peste 200.000, cum este prevăzut în actuala lege.

Pentru alegerea președintelui, un alt proiect înregistrat la Senat prevede modificarea Legii nr. 370/2004, prin scăderea numărului de semnături necesare pentru înscrierea unei candidaturi de la 200.000, care reprezintă acum 1,1% din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale, la echivalentul a 0,5% din numărul de voturi valabil exprimate la alegerile precedente, respectiv 57.765.

Potrivit documentului, „candidaturile propuse de partidele și alianțele politice, precum și candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susținute de un număr de alegători cel puțin egal cu echivalentul a 0,5% din numărul de voturi valabil exprimate la ultimele alegeri prezidențiale. (…) Sunt însoțite de declarația de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată și datată de candidat, de declarația de avere, declarația de interese, de o declarație pe propria răspundere a candidatului în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, precum și lista susținătorilor, al căror număr nu poat fi mai mic de 0,5% din numărul de voturi valabil exprimate la ultimele alegeri prezidențiale”.

Pentru alegerile parlamentare, se completează și se modifică mai multe articole din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea Autorității Electorale Permanente. Astfel, se propune scăderea pragului electoral de la 5%, la 3% și scăderea numărului de semnături necesare depunerii candidaturilor de la 1% din numărul celor înscriși în listele electorale, la 0,5% din numărul de voturi valabil exprimate la ultimele alegeri parlamentare.

În cazul alegerilor locale, se propune modificarea Legii nr. 115/2015, Legii nr. 215/2001 și Legii nr. 393/2004. Astfel, pragul electoral este eliminat și înlocuit pragul natural, necesar pentru obținerea unui singur loc în consiliul local. În plus, se propune scăderea numărului de semnături de la 1% din numărul celor înscriși în registrul electoral, la 0,5% din numărul voturilor valabil exprimate în circumscripție la ultimele alegeri locale.

Potrivit proiectului, „pentru fiecare candidat la funcția de primar și lista de candidați pentru Consiliul local și Consiliul județean, partdele politice, alianțele politice, alianțele eletorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale trebie să prezinte o listă de susținători care trebuie să cuprindă minimum 0,5% din numărul total de voturi valabil exprimate la ultimele alegeri locale în circumscripția respectivă, dar nu mai puțin de 20.”

Cele patru proiecte legislative sunt în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră parlamentară sesizată.

sursa: senat.ro, avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate