Actualitate
Proiectul privind creşterea taxei de depozitare a deşeurilor, prezentat de Ministerul Mediului. 80 de lei pe tonă, de anul viitor
Ministerul Mediului apus în dezbatere proiectul de modificare a legislaţiei, pentru introducerea taxei la groapă. Ar trebui încasată de Administraţia Fondului de Mediu, pentru depozitarea deşeurilor nepericuloase. Suma propusă este de 80 de lei pe tonă, de anul viitor.
Potrivit proiectului, se cor constitui ca venituri la Fondul de mediu şi taxele achitate de proprietarii, respectiv administratorii depozitelor permanente pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare.
Reamintim că ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunţat în iulie, la Alba Iulia, că taxa pentru depozitarea deşeurilor la gropile de gunoi conforme va crește, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, de la 1 ianuarie 2016, la 80 de lei, iar din 1 ianuarie 2017, la 120 de lei.
Totodată, Grațiela Gavrilescu a declarat că o creștere a taxei nu va însemna un tarif crescut pentru populație.
Ministrul a explicat termenul de ”deșeu zero”. Colectarea, valorificarea și reciclarea deșeului trebuie să fie făcute integral, iar deșeul să fie de fapt un produs final, care să reintre în procesul de producție și să fie materie primă pentru aceiași producători (de ambalaje, biomasă, energie etc.).
AICI, mai multe detalii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News