ECONOMIE
Rabla pentru tractoare. Cât este finanțarea pentru cumpărarea unui utilaj agricol, prin program. Anunțul ministrului Mediului
Rabla pentru tractoare. Noul program va avea un buget de 500 de milioane de lei. Se va finanţa cumpărarea unui utilaj agricol cu până la 80% din valoarea totală a achiziţiei. Precizările au fost făcute joi de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
„Prin programul Rabla pentru tractoare ne propunem să sprijinim producătorii agricoli care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare pentru achiziţionarea de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, inclusiv accesorii agricole aferente, noi şi, bineînţeles, mai puţin poluante.
Aici, bucuria personală pe care o am este aceea că, spre deosebire de panourile fotovoltaice pe care le importăm din pieţele asiatice, de cele mai multe ori avem în România producători de astfel de tractoare sau utilaje agricole.
Sper ca un număr cât mai mare dintre aceste echipamente să fie produse în România. Bugetul pe care l-am alocat acestui program de înnoire a parcului naţional de tractoare este de 500 de milioane de lei.
Vorbim de o schemă de ajutor de stat în baza căreia se poate achiziţiona un tractor de până la 55.000 euro, cu TVA inclus. Discutăm de tractoare de dimensiuni, de capacităţi mai mici”, a afirmat Fechet, potrivit Agerpres.
Rabla pentru tractoare. Sprijinul pentru beneficiari
Oficialul a menţionat, totodată, că valoarea sprijinului acordat beneficiarilor oscilează între 65% şi 80% din valoarea totală a tractorului achiziţionat.
„Conform schemei de ajutor de stat, intensitatea sprijinului este între 65% şi 80%. Cu alte cuvinte, dacă discutăm despre tineri fermieri, care au până la 40 de ani, putem să decontăm 80% din valoarea tractorului. Dacă discutăm de alte categorii, putem finanţa maximum 65%. Condiţia este ca fermierul respectiv să deţină atestat de producător.
Sperăm ca şi acest program să fie unul de succes, care să fie repetat şi să dobândească tradiţie de la un an la altul, pentru că, până astăzi, această categorie de fermieri şi această categorie de utilaje agricole nu au mai fost finanţate în acest sens”, a explicat ministrul.
Rabla pentru tractoare. Procedura
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu, a adăugat că Programul „Rabla pentru tractoare” va funcţiona şi se va derula după modelul programului „Rabla”.
„Fermierul care are atestat de producători, deci nu discutăm de forme de organizare juridică, va casa un vehicul uzat sau un tractor mai vechi şi va primi un voucher.
Se va duce la dealer, îşi va achiziţiona un tractor şi un utilaj aferent tractorului respectiv, până la valoarea maximă de 55.000 euro. Dealerul va depune la Administraţia Fondului pentru Mediu decontul”, a spus reprezentantul AFM.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.