Economie
Rovinieta se va scumpi până la mijlocul lunii octombrie. La autoturisme prețul va crește și cu 30%
Rovinieta se va scumpi cel mai târziu pe 16 octombrie, după cum preconizează Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiții Străine (DPIIS), într-un proiect de ordonanţă de urgenţă. Reprezentanții DPIIS susțin sunt obligați să ia această măsură de o directivă europeană privind transportul de mărfuri pe maşini mari, iar primele vizate sunt autoturismele, unde majorarea preţului vinietei va depăşeşi 30% în unele cazuri.
Citește și AMENDA pentru ROVINIETĂ, primită prin poștă, este NULĂ. Șoferii care au plătit-o deja își pot primi BANII ÎNAPOI
Pe de altă parte, transportul cu TIR-ul este avantajat, pentru că, în acest caz, operează noi preţuri, mult mai mici decât cele practicate în prezent.
Pentru autoturisme, preţul vinietei va creşte pe linie, chiar dacă sunt şi categorii de autovehicule unde se mai înregistrează unele scăderi. Astfel, vinieta pe şapte zile va costa 5 euro, comparativ cu numai 3 cât este în prezent. Rovinieta pentru 30 de zile se va vinde cu 10 euro, faţă de 7 euro cât este acum, iar pentru un an, preţul vinietei creşte de la 28 de euro la 32 de euro.
Cele mai însemnate modificări se înregistrează la preţul vinietei pentru maşini de marfă de 3,5-7,5 tone sau pentru cele de transport persoane de 9-23 de locuri. În acest caz, vinieta de o zi ajunge la standardul de 11 euro, faţă de 7 în prezent, pentru şapte zile va costa 25 de euro, cu 5 mai mult decât acum, pentru ca preţul să ajungă la 550 de euro pentru 12 luni, faţă de 320 de euro acum.
Cele mai avantajate sunt TIR-urile, unde preţul vinietei scade simţitor, de la 55 la 45 de euro pentru şapte zile, de la 143 la 90 de euro pentru 30 de zile, iar pentru un an, rovinieta va costa 900 de euro, faţă de 1.210 euro în prezent.
sursa: AMOS News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Raul 89
joi, 26.09.2013 at 08:12
Dar cine plateste rovineta ? Eu nu o platesc pentru ca nu sunt drumuri !