Contacteaza-ne si pe
Publicitate

BLAJ

Sala de presă a Vaticanului a anunțat PROGRAMUL DETALIAT al vizitei Papei Francisc în România

Publicat

p

Sala de presă a Sfântului Scaun a anunțat programul detaliat al călătoriei apostolice pe care papa Francisc o efectuează în România în zilele 31 mai – 2 iunie 2019, sub genericul ”Să mergem împreună!”

Trei Sfinte Liturghii, opt discursuri în fața autorităților politice și religioase, beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri și o întâlnire cu comunitatea romă în doar trei zile foarte intense, la douăzeci de ani după vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea.

Vezi și: Vizita Papei la Blaj: 42.000 de pelerini vor avea acces pe Câmpia Libertății. Detalii legate de organizare

Vorbim despre programul detaliat al călătoriei apostolice pe care papa Francisc o efectuează în România în zilele 31 mai – 2 iunie 2019 la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj, sub genericul ”Să mergem împreună!”

Programul vizitei papale a fost făcut public de Sala de presă a Sfântului Scaun și de Conferința Episcopilor din România.

Vineri, 31 mai 2019: Roma – București

Întâlnirile cu președintele, primul ministru, patriarhul și Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe române și cu vice-președintele Conferinței Episcopilor din România marchează prima zi a călătoriei apostolice a papei Francisc în România, dedicată în întregime autorităților politice și bisericești din Capitală.

Potrivit programului, Sfântul Părinte pleacă de la Roma vineri, 31 mai a.c., la ora 8.10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcția București – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30.

După primirea oficială de la aeroport, papa merge la Palatul Prezidențial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la președintele României și întâlnirea cu prim-ministrul.

La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic.

După întâlnirile cu autoritățile politice și societatea civilă, a doua parte a zilei este dedicată dimensiunii spirituale, începând cu Biserica ortodoxă și încheind cu Biserica catolică.

Astfel, la 15.45, papa merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în fața căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei.

Întrevederea cu reprezentanții Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita papei și a patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea ”Tatăl Nostru” și cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru.

Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de București.

Sâmbătă, 1 iunie 2019: București – Șumuleu Ciuc – Iași – București

Sfânta Liturghie la sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc ocupă prima parte a zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., din agenda călătoriei apostolice în România, urmând ca, în partea a doua a zilei, papa să viziteze dieceza de Iași pentru o întâlnire cu tinerii și familiile.

La ora 9.30, pontiful pleacă de la București cu avionul spre Bacău, după care merge cu elicopterul la stadionul din Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia.

Succesiv, papa merge cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenți și ține omilia celebrării euharistice.

În jurul orei 17.00 papa ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iași. La 17.30 face o vizită la catedrala romano-catolică, după care merge în fața Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii și familiile, cărora le adresează cel de-al șaselea discurs al vizitei. În cursul serii, papa se întoarce cu avionul la București.

Duminică, 2 iunie 2019: București – Blaj – Roma

Sfântul Părinte pleacă de la București cu avionul duminică, la ora 9.00, cu direcția Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj. Aici, celebrează Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfășurându-se pe Câmpia Libertății de la Blaj.

c

Aproximativ 42.000 de pelerini vor avea acces în 2 iunie pe Câmpia Libertății din Blaj unde Papa Francisc va oficia Divina Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi martiri greco-catolici. La întâlnirea cu Suveranul Pontif sunt așteptați pelerini din întreaga țară, din SUA, Canada și din toată Europa, 700 de preoți și 400 de jurnaliști.

Papa prezintă omilia celebrării euharistice și recită antifonul marian pascal ”Regina Coeli” (”Bucură-te, Regina Cerului”).

După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj. În fine, în jurul orei 17.00, papa sosește cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun.

Papa Francisc pleacă din România cu avionul duminică, 2 iunie a.c., la 17.30, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30.

După nelipsita vizită la icoana Maicii Domnului ”Salus Populi Romani” din bazilica Santa Maria Maggiore, papa se întoarce la reședința sa din Casa ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.

Cum ajungi să îl vezi pe Papa Francisc

Accesul pe Câmpia Libertății din Blaj, locul de desfășurare a Sfintei Liturghii susținute de Suveranul Pontif se va face pe baza unor bilete distribuite gratuit în parohii și a documentului de identitate al fiecărei persoane.

Accesul pe Câmpia Libertății din Blaj, locul de desfășurare a Sfintei Liturghii susținute de Suveranul Pontif se va face pe baza unor bilete distribuite gratuit în parohii și a documentului de identitate al fiecărei persoane.

CITEȘTE ȘI: Vizita Papei la Blaj: Vaticanul a promulgat decretul de beatificare a episcopilor morți în închisorile comuniste

Pentru buna desfășurare a evenimentului, peste 500 de voluntari  vor sta la dispoziție pelerinilor pentru a-i informa și a le oferi sprijinul necesar în caz de nevoie.

Premiere în vizita papei Francisc

Cea de-a doua călătorie apostolică a unui papă în România marchează o serie de premiere care, până nu demult, păreau să rămână pentru totdeauna în domeniul dorințelor: prima vizită a unui papă care îmbrățișează atât Capitala cât și fostele principate istorice ale României – cu etape la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj -, prima întâlnire a unui papă cu reprezentanții comunității rom, precum și prima prezență a unui papă, chiar și numai pentru o escală tehnică, la Bacău și Sibiu.

În ciuda vârstei octogenare și a efortului fizic pe care și l-a asumat pentru cele trei zile, papa Francisc se face pelerin în țara numită cu afecțiune de Sfântul Ioan Paul al II-lea ”Grădina Maicii Domnului”.

Un pelerin care, în cele din urmă, nu-și propune decât să întâlnească și să cunoască alți pelerini de la periferia geografică a unui spațiu european în căutare de speranță, credință și unitate.

Sursă: A. Dancă, e-communio.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Vouchere, creșe la locul de muncă și stimulente pentru mame. Pachet de legi pentru natalitate, depus la Parlament

Publicat

mama si copilul

Un pachet legislativ pentru stimularea natalităţii depus la Parlament include vouchere pentru mame, creşe şi grădiniţe construite de angajatori, crearea Băncilor de Lapte Matern, înfiinţarea unei Comisii Naţionale de Alăptare compusă din specialişti voluntari. Pachetul legislativ conţine şase proiecte legislative: – iniţiativă legislativă care propune ca mamele sau, după caz, persoanele care au în întreţinere […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Produsele tradiționale românești. Cum se poate obține atestatul pentru ele

Publicat

În România, toate produsele tradiţionale sunt înscrise în aşa-numitul Registru Naţional al Produselor Tradiţionale. În acest moment avem nu mai puţin de 700 de astfel de produse atestate, pe întreg cuprinsul ţării, de la mezeluri până la brânză, dulceţuri şi băuturi. Pentru a primi atestatul, producătorii trebuie să respecte câteva regului stricte. ”Un produs care […]

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRATIE

POSTURI la Serviciul de Ambulanță, Spitalul Județean Alba, primării, școli și alte instituții publice din județ. CONDIȚII

Publicat

munca birou

În această perioadă sunt organizate mai multe concursuri, pentru ocuparea unor posturi vacante, în instituţii publice din judeţul Alba. Candidaţii interesaţi de aceste locuri de muncă trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe. POSTURI VACANTE: Primăria orașului Zlatna – arhitect şef al oraşului Condiții: studii universitare de licenţă […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

EVALUARE NAŢIONALĂ clasa a VIII-a: ASTĂZI, prima probă – ROMÂNĂ scris. Peste 2.500 de elevi din Alba, aşteptaţi la examen

Publicat

examen

Peste 2.500 de elevi din Alba sunt aşteptaţi astăzi la prima probă în cadrul examenului de Evaluare Naţională 2019. Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin testarea la Limba şi literatura română. Elevii trebuie să se prezinte în săli până la ora 8.30, iar proba începe la ora 9.00. Accesul este permis în baza buletinului sau […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate