Actualitate
Salarii de 5.700 de lei pentru profesorii cu vechime. NOUA GRILĂ va intra în dezbatere publică
Un profesor cu studii superioare şi cu 25 de ani vechime ar putea ajunge la un salariu brut de 5.700 de lei și tot atât va putea câştiga şi un funcţionar public din administraţia centrală, potrivit noii grile a salarizării.
Ministrul Muncii, Ana Costea, va discuta săptămâna aceasta cu parlamentarii despre modificările aduse Legii salarizării personalului din sectorul bugetar. Oficialul va prezenta proiectul deputaţilor şi senatorilor din Comisiile de Muncă.
Un medic specialist la unităţile clinice va putea ajunge la un salariu de 5.600 de lei, iar un judecător ar putea primi un salariu lunar de peste 14.000 de lei.
Cel mai mic salariu va fi cuprins între 1.250 de lei şi 1.400 de lei.
La aceste salarii se pot adăuga şi sporuri. Lefurile bugetarilor vor creşte etapizat, în următorii 4-5 ani de la intrarea în vigoare a legii.
Guvernul trebuie să finalizeze proiectul de lege până la data de 10 februarie 2016, iar de la 1 ianuarie 2017 ar trebui să intre în vigoare.
Vezi şi Schimbări la GRILA de SALARIZARE. Cât vor câştiga primarii, medicii sau profesorii
Sindicatele spun că dacă s-ar alege această variantă, „salariile sunt bune”, însă sunt neîncrezători că majorările salariale vor fi atât de mari, de vreme ce „Ministerul de Finanţe a vorbit de creşteri salariale care în 4-5 ani vor putea ajunge la maxim 12%”.
Data de 10 februarie este un termen pe care Grupul de lucru pe Legea salarizării unitare s-a angajat să îl respecte, a declarat, recent, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ana Costea. Proiectul urmează să fie pus în dezbatere până la începutul lunii martie, după care va fi înaintat Parlamentului, astfel încât legea să poată fi promovată de Parlament în acest an.
sursa: romaniatv.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News