Connect with us
Advertisement

Actualitate

Senatorii intră în vacanţă, timp de o lună, până în 26 mai. Se vor întoarce la muncă după alegerile europarlamentare

Publicat

Senatorii vor intra în vacanţă timp de o lună, până la 26 mai, pentru a putea merge în campania electorală pentru europarlamentare. Decizia a fost luată de conducerea Senatului

Senatorii vor lucra săptămâna viitoare două zile în plen, iar apoi vor mai avea şedinţă abia după alegerile europarlamentare, respectiv în 26 mai, conform deciziei Biroului permanent.

Anunţul a fost făcut de liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de această decizie.

„Reprezentanţii din Biroul Permanent ai PNL au votat împotriva acestei propuneri, susţinută de celelalte partide, trebuie să spun că şi reprezentantul PDL s-a abţinut. Propunerea este ca să venim şi săptămâna viitoare, doar luni şi marţi, deci din nou să se legifereze doar trei ore, trei ore şi jumătate pe săptămână, şi după aceea să nu mai venim deloc la Parlament”, a spus Haşotti.

El a precizat că există posibilitatea ca Biroul Permanent care va fi convocat în fiecare zi de luni să ia decizia de a convoca plenul Senatului.

Liderul senatorilor PNL a precizat că pentru şedinţa de plen de marţi sunt 45 de proiecte şi propuneri legislative cu termen de adoptare tacită marţi sau miercuri.

„Mie mi se pare că Parlamentul, implicit Senatul, este în primul rând pentru a legifera. Sigur că suntem oameni politici, campania electorală trebuie să se desfăşoare, trebuie să participăm la campania electorală, dar în momentul în care Parlamentul adoptă tacit propuneri legislative trebuie să avem foarte mare grijă în ce măsură nu greşim atunci când intrăm într-o inactivitate, nu spun într-o vacanţă, parlamentară”, a mai spus Haşotti.

El a mai precizat că după data de 26 mai se va lucra trei zile pe săptămână în plenul Senatului.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pensionar sarac

    miercuri, 23.04.2014 at 11:48

    De ce nu primesc bani acasa, nu are rost sa lucreze, nu fac ABSOLUT NIMIC.Sa platim bani la cei care nu lucreaza nimic ani de zile in parlament de 25 ani, asta da DEMOCRATIE.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement