Connect with us
Advertisement

Eveniment

Sentințe total diferite la Judecătoria Alba Iulia, în aceeași zi, în dosare identice pentru conducere sub influența drogurilor

Publicat

Două dosare identice din punct de vedere al faptei, conducere sub influența substanțelor psihoactive, au primit sentințe total diferite, în aceeași zi, la Judecătoria Alba Iulia. 

Ba mai mult, ambele dosare au fost judecate de același magistrat, în data de 26 aprilie 2023. 

Este vorba despre două acorduri de recunoaștere a vinovăției, între inculpați și procurorii de caz.

Mai exact, două cazuri similare: șofer depistat pozitiv pentru substanțe psihoactive, în timp ce conducea.

CITEȘTE ȘI: Șofer din Alba, pozitiv la un test antidrog: Susține că ar fi mâncat covrigi cu mac. Rezultatul analizelor de sânge. DOCUMENTE

În ambele cazuri pedeapsa din acordurile de recunoaștere a vinovăției a fost stabilită la 9 luni de închisoare cu amânare. Dacă în cazul unui inculpat judecătorul a admis cererea, în cel de al doilea dosar, a considerat că pedeapsa este prea blândă.

Cazul pentru care magistratul a admis acordul

Potrivit motivării instanței, ”în data de 20.03.2022, în jurul orei 03:20, inculpatul a condus autoturismul marca BMW pe Bulevardul Republicii din Alba Iulia, deşi se afla sub influenţa unor substanțe psihoactive, fiind depistat pozitiv pentru amfetamină și metamfetamină.

Fiind audiat în cauză în calitate de suspect, poziție procesuală menținută în calitate de inculpat, a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, precizând că a consumat niște prafuri de culoare albă, denumite „cristal”, în noaptea de 18-19.03.2022, în intervalul orar 22:00 – 03:00, precum și în data de 19.03.2022, în jurul orei 11:00, substanțe pe care le-a inhalat pe nas.

CITEȘTE ȘI: Bărbat condamnat după ce a fost prins drogat la volan pe străzile din Alba Iulia. În instanță a spus ce substanțe a consumat

În plus, cu ocazia recoltării mostrelor biologice, în data de 20.03.2022, inculpatul a precizat în prezența personalului medical din cadrul Spitalului Județean  de Urgență Alba Iulia că a consumat prafuri în dimineața acelei zile.

Din cuprinsul fişei de cazier a inculpatului reţin că acesta nu are antecedente penale”, se arată în documentele instanței.

Pentru fapta sa, bărbatul a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu amânare”, se arată în motivarea instanței.

Cazul similar unde acordul de recunoaștere al vinovăției a fost respins

”În fapt, la data de 25.06.2022, în jurul orei 23:07, inculpatul a fost depistat de organele de poliţie în timp ce conducea autoturismul aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive (canabis).

Starea de fapt astfel reţinută reiese din probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel cum se va arăta în continuare.

Cu ocazia audierii sale, în cursul urmării penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, precizând că nu contestă rezultatul buletinului de analiză toxicologică și că în seara zilei de 24.06.2022 a fost la o petrecere, unde a fumat țigări primite de la diverse persoane.

Din cuprinsul buletinului de analiză toxicologică reiese că în organismul inculpatului au fost depistaţi metaboliţi de canabis atât în mostra de sânge, cât şi în mostra de urină”, se arată în motivarea instanței.

Pedeapsa era tot de 9 luni de închisoare cu amânare, dar magistratul a respins acordul și a motivat că: ”soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat fiind nejustificat de blândă”, se arată în motivarea instanței.

Decizia nu este defnitivă și poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    duminică, 30.04.2023 at 21:46

    Asta-i justiţia română ! Am inamovibilitate, judec cum vreau, că n-au ce-mi face !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement