Connect with us
Advertisement

Eveniment

Sfânta Maria Mică. Semnificațiile sărbătorii din 8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului. Ce nu ar fi bine să faci

Publicat

În 8 septembrie, credincioșii ortodocși sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului. Cunoscută și ca Sfânta Maria Mică, sărbătoarea este prima cea mai importantă din Anul bisericesc ce a început din 1 septembrie.

Sunt patru mari sărbători închinate Sfintei Maria, în anul bisericesc: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Este prilej pentru a transmite mesaje de Sfânta Maria celor care-și sărbătoresc onomastica.

Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului – semnificații religioase

Fecioara Maria s-a născut din părinți înaintați în vârstă, Ioachim si Ana, ca rod al rugăciunii lor. Tatăl ei era din seminția lui David, iar mama ei din cea a lui Aaron.

Sfanta Scriptură nu are informații despre Naşterea Maicii Domnului. Acest eveniment este relatat numai de Tradiția Bisericii, consemnată în cărțile de cult și în unele scrieri, precum Protoevanghelia lui Iacov, din secolul al II-lea, potrivit crestinortodox.ro.

Născută în chip firesc din Drepții Ioachim și Ana, Maica Domnului a fost și rodul rugăciunilor părinților ei. Ea va fi cea aleasă să dăruiască trup de om lui Dumnezeu-Fiul, Mântuitorul Iisus Hristos, mai scrie sursa citată.

Citește și Sfânta MARIA MICĂ: În 8 septembrie, NAȘTEREA MAICII DOMNULUI- cea mai mare SĂRBĂTOARE a toamnei. Semnificaţii și tradiţii

„Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrând să Se arate pe pământ şi să vieţuiască cu oamenii, mai întâi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pământeşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decât alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul cerescului împărat al slavei” (Vieţile Sfinţilor).

Nașterea Maicii Domnului –  vestea

Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana trăiau în pace în Nazaret, ajunseseră însă la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogaţi şi iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim şi Ana erau defăimaţi, fiind socotiţi de contemporanii lor nevrednici şi neplăcuţi lui Dumnezeu.

Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, preotul de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i „blestemaţi”.

Auzind aceasta, Sfântul Ioachim s-a mâhnit atât de tare, încât nu a mai putut să se întoarcă la casa sa. S-a dus în câmp, la păstorii pe care îi avea, şi a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru ocară. Dar şi-a adus aminte de strămoşul său Avraam, care la bătrâneţe a fost dăruit cu fii, şi a început să se roage Domnului şi Dumnezeului lui Israel ca să fie miluit, să i se ridice ocara dintre oameni şi să se dea rod însoţirii sale la bătrâneţe.

Sfânta Ana, aflând ce s-a întâmplat la Templu şi că a fost părăsită, cu multă durere s-a rugat la Dumnezeu, promiţându-I că, de va naşte fiu sau fiică, îi va închina Lui pruncul cu toată inima.

Aflaţi în durere, cei doi părinţi au primit veste prin arhanghelul Gavriil că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un „vas ales lui Dumnezeu”. (Luca 1, 4-23).

Potrivit tradiţiei, când Maria a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 15 ani, potrivit Agerpres

Sfânta Maria – Nașterea Maicii Domnului – tradiții și superstiții

Pe lângă tradiționalele felicitări și urări de Sfânta Maria, în popor sunt multe tradiții, superstiții și obiceiuri care sunt legate de sărbătoarea din 8 septembrie:

  • nu se lucrează în gospodărie, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul
  • nu este bine să să aprinzi focul în casă, chiar dacă este frig, pentru că vei atrage boala şi ghinionul
  • nu se mai culeg plante medicinale, deoarece se consideră că nu mai au putere vindecătoare
  • femeile care vor să aibă copii, dar şi cele însărcinate, se roagă la Maica Domnului, să le ajute să aibă o naştere uşoară
  • cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită
  • se dau de pomană struguri și prune, pentru cei plecați în lumea de dincolo
  • șerpii și alte reptile se retrag în pământ
  • cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile pot atrage asupra lor boli care îi pocesc
  • vremea începe să se strice
  • lucrări agricole: culesul viilor, al unor fructe, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement