Singurul cardinal român, PF Lucian Mureșan, nu va participa la conclavul papal, din motiv că a depășit vârsta de 80 de ani
„Papa este ales doar de cardinali care nu au ajuns încă la vârsta de 80 de ani. Cardinalul Lucian Mureşan din România a depăşit această vârstă, astfel că nu participă la conclav”, a declarat monseniorul Dirschl Johann, vicar general al Episcopiei Romano-Catolice Timişoara, potrivit Agerpres.
Cu toate acestea, de curând, PF Lucian a transmis un mesaj prin care îi îndeamnă pe toți credincioșii la rugăciune și iubire, în semn de respect pentru gestul Papei. Citiți aici MESAJUL PF Lucian.
La Vatican, prima biserică, Bazilica lui Constantin, a fost construită în anul 326 peste mormântul Sfântului Petru. De atunci, în Anuarul Pontifical se menționează 265 de papi care au slujit Sfântul Scaun, începând cu Sfântul Petru, întâiul Papă și discipol al lui Iisus Christos. Sfântului Petru i se atribuie pontificatul între anuu 30 și 67.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)