Eveniment
Șofer urmărit în trafic de Poliție pe DN 1, prins la Dumbrava. Și-a abandonat mașina și a încercat să fugă
Un șofer care a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor a fost urmărit în trafic de Poliție pe DN1 de la Unirea până în zona Dumbrava. A abandonat mașina și a încercat să fugă. Tânărul emana miros de alcool, însă a refuzat testarea.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au încercat să-l oprească în trafic în zona comunei Unirea, marți seara, în jurul orei 20.30.
Șoferul a ignorat semnalul polițiștilor și și-a continuat drumul, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea lui, pe DN 1 și mai apoi pe un drum secundar, spre localitatea Dumbrava, loc în care șoferul a abandonat autoturismul și a încercat să fugă.
Polițiștii au reușit să-l prindă și l-au identificat: un tânăr de 31 de ani, din comuna Unirea.
Acesta emana miros de alcool, iar polițiștii i-au cerut să se supună testării cu aparatul etilotest sau recoltării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul a refuzat ambele variante, motiv pentru care polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de a se supune prelevării mostrelor de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News