Eveniment
Soluție în criza deșeurilor din Alba: Depozitare încă zece zile la Cristian și rampă temporară la Războieni
Deșeurile din județul Alba vor mai putea fi depozitate încă zece zile la groapa de gunoi de la Cristian. În acest timp se va pune în funcțiune o rampă temporară la Războieni, lângă Ocna Mure, care va funcționa timp de un an, până ce depozitul ecologic de la Galda de Jos va fi terminat, potrivit vicepreședintelui CJ Alba, Florin Roman.
Contactat de către Alba24, comisarul șef al Gărzii de Mediu Alba, Dănuț Hălălai, a transmis că autorităţile de mediu (Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu – n.r.) au fost de acord cu depozitarea deșeurilor din județul Alba, la groapa de gunoi de la Cristian, pentru încă 10 zile, începând de vineri, 30 octombrie.
În acest timp se efectuează toate demersurile pentru punerea în funcțiune a unei rampe temporare la Războieni, care va funcționa timp de un an, până la finalizarea depozitului ecologic de la Galda de Jos.
„Există o firmă din județul Alba, din Războieni, care deține o rampă de gunoi. La ora actuală, sunt îndeplinite condițiile potrivit celor declarate de Garda de Mediu și APM, pentru a funcționa, timp de un an, temporar, ca loc de depozitare, sortare, compactare, exact cum s-a întâmplat la Cluj și la Hunedoara. Hala de la Războieni este de 3.500 de metri pătrați”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman.
Acesta a precizat că a efectuat o vizită în teren, iar proprietarul rampei are în prezent întâlniri cu cei de la APM, pentru revizuirea autorizației de mediu, care ar dura câteva zile.
„Omul acela mai trebuie să facă acolo șanțurile laterale, se face scurgerea într-o groapă colectoare și tot ce se colectează în acea groapă se pun în cisterne și se duce la stația de epurare de la Ocna Mureș. Problema se poate rezolva în trei – patru zile, dacă există voință politică”, a mai transmis Florin Roman.
Declaraţiile au fost făcute la şedinţa Consiliului Judeţean Alba de joi, iar la acest subiect s-a referit şi preşedintele CJ, Ion Dumitrel, care a anunţat soluţia identificată pentru rezolvarea „crizei deşeurilor” din judeţ.
Reamintim că, în urma unui control al Comisariatului pentru Mediu Sibiu la rampa de gunoi de la Cristian, inspectorii au decis sistarea depozitării deşeurilor provenite din alte judeţe. Prin urmare, Tracon Brăila, firma care administrează rampa, a anunţat acum o săptămână operatorii de salubritate, care la rândul lor au transmis detaliile administraţiilor locale privind această situaţie. Oamenii riscau să rămână cu gunoaiele neridicate în stradă, având în vedere că operatorii aveau doar capacitate limitată de depozitare temporară a deşeurilor colectate. Acum, „criza” pare să fie în curs de rezolvare.
Depozitarea temporară până la finalizarea proiectului de la Galda de Jos va fi făcută la Războieni.
Citește și Ce se întâmplă cu deşeurile din Alba, după ce rampa de la Cristian nu mai primește gunoi din alte zone. Precizări de la primării
Citește și Florin Roman: Consiliul Judeţean Alba nu este responsabil de situaţia privind depozitarea deşeurilor. Rampa de la Galda se deschide în 2016
FOTO-VIDEO: Alternativă în criza deşeurilor la Alba Iulia. Gunoiul ar putea fi depozitat la Ocna Mureş. Precizări de la primarul Mircea Hava
Florin Roman: „Scandalul pe tema gunoaielor este un joc politic cinic”. De ce a fost sistată depozitarea deşeurilor la Sibiu
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News