Connect with us
Advertisement

Educație

Noi evaluări și probe pentru elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. Sportul ar putea fi probă la Evaluarea Națională. PROIECT

Publicat

Elevii claselor a VIII-a ar putea susține la Evaluarea Națională o probă practică dintr-o disciplină sportivă, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Senat. Documentul prevede, de asemenea, introducerea unor evaluări a competențelor privind stilul de viață activ pentru elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. 

Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011 a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 15 februarie. Printre inițiatori se numără mai mulți senatori de la PSD și fostul ministrul al Educației, Monica Anisie – senator PNL.

Citește și Probă sportivă la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a: Inițiativă legislativă la Senat pentru modificarea Legii Educației

Schimbări prevăzute

La finalul clasei a II-a, fiecare școală, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, organizează și realizează evaluarea competențelor fundamentale: scris-citit și matematică, competențe privind stilul de viață activ.

Rezultatele evaluărilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor. Rezultatele evaluării și planurile individualizate se comunică părinților elevilor și constituie documente din portofoliul educațional al elevului.

La finalul clasei a IV-a, Ministerul Educației realizează, prin eșantionare pentru diagnoza sistemului de învățământ la nivel primar:

  • o evaluare la nivel național a competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar, după modelul testărilor internaționale
  • o evaluare la nivel național a competențelor privind stilul de viață activ, dobândite în ciclul primar, în concordanță cu programele școlare

La finalul clasei a VI-a, toate școlile, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, organizează și realizează evaluarea elevilor prin:

  • două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe

Proba de limbă și comunicare va cuprinde limba română și limba modernă I, iar pentru elevii din clasele cu predare în limbile minorităților naționale, și limba maternă.

  • două probe de evaluare a competențelor privind stilul de viață activ

– probă practică pentru evaluarea deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere, prevăzută de programa școlară

– probă teoretică pentru evaluarea cunoștiințelor de igienă personală, nutriție, fair-play

Rezultatele evaluărilor sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și pentru preorientarea școlară către un anumit tip de liceu. Rezultatele evaluării și planurile individualizate de învățare se comunică părinților elevilor și sunt trecute în portofoliul educațional al elevului.

La finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, se realizează o evaluare națională obligatorie a tuturor absolvenților. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaționale.

Evaluarea se realizează prin următoarele probe:

  • o probă scrisă la limba și literatura română
  • o probă scrisă la limba maternă
  • o probă scrisă transdisciplinară la matematică și științe
  • o probă scrisă la o limbă de circulație internațională
  • o probă practică de utilizare a calculatorului, susținută în timpul anului
  • o probă practică a deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere prevăzută de programa școlară, susținută în timpul anului școlar 
  • o probă orală transdisciplinară de evaluare a competențelor civice și sociale, susținută în timpul anului

„Mai mult de 63 la sută dintre români nu practică niciodată niciun tip de activitate sportivă și doar 5 din 100 de persoane merg la o sală de sport, potrivit unui studiu Eurobarometru, al Parlamentului European”, explică inițiatorii, în nota de fundamentare a proiectului.

Potrivit acestora, în România, doar 35 la suta dintre cei care practică o forma de exerciții fizice o fac în mod conștent pentru sănătate.

Parlamentarii susțin că orele de sport de la școală „contribuie nu numai la buna condiție fizică și sănătatea elevilor, dar, de asemenea, ajută tinerii să facă ți să înțeleagă mai bine actvitatea fizică, cu repercusiuni pozitve pentru întreaga lor viață. Cu atât mai mult, educația fizică din școală determină transferul unor cunoștințe și deprinderi ca spiritul de echipă, fair-play-ul, cultivă respectul, conștientizarea socială și asupra propriului corp, oferă o înțelegere generală a regulilor jocului, noțiuni pe care elevii le pot folosi ulterior mai prompt la alte discipline școlare sau în situații de viață”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement