Eveniment
SRI: Rețeaua ”Georgescu” avea peste 25.000 de conturi de TikTok. Cum funcționa campania. DOCUMENTE declasificate de Președinție
Rețeaua ”Georgescu” avea peste 25.000 de conturi de TikTok, arată raportul SRI desecretizat miercuri de președintele Iohannis. Câteva sute erau create din 2016, dar erau fără activitate. Mașinăria a fost pornită, potrivit SRI, în data de 11 noiembrie.
Modul de operare, precum și amploarea atacurilor cibernetice asupra infrastructurilor IT folosite în procesul electoral conduc la concluzia ca atacatorul dispune de resurse considerabile, corelate cu un mod de operare specific unui atacator statal.
Informația apare în analiză SRI, desecretizată miercuri de CSAT. Nu se menționează însă despre ce stat ar fi vorba.
SRI: Rețeaua ”Georgescu”
”Rețeaua de conturi asociată direct campaniei lui Călin GEORGESCU a fost formată inițial din 25.000 de conturi la nivelul platformei TikTok, care au devenit foarte active cu două săptămâni înainte datei scrutinului electoral.
Campania de promovare a avut o organizare deosebit de bună, numărul urmăritorilor crescând semnificativ.
S-a observat faptul că 797 dintre conturile care au format inițial rețeaua de susținere au fost create încă din anul 2016.
Acestea au avut o activitate foarte redusă (1%) până la 11.11.2024, moment la care a fost activată la capacitate maximă întreaga rețea.
Prezintă o importanță deosebită faptul că nu au fost utilizate resurse tehnice comune și nu au fost observate adrese IP partajate (IP sharing).
Concret, conturile de TikTok în cauză au avut alocate adrese IP unice, ceea ce denotă un mod de operare menit să îngreuneze activitățile de identificare a amplorii rețelei pe baza utilizării unei infrastructuri comune (aspect caracteristic rețelelor de boți)”.
Cum funcționa rețeaua, deducem tot din documentul SRI:
Raportul mai precizează că în promovarea lui Călin Georgescu a fost utilizată o rețea amplă de influenceri.
În plus, au fost create conturi în fals ale unor instituții ale statului, care l-ar fi susținut. Totul arată un efort uriaș de influențare a utilizatorilor platformei.
Analiza metrică a relevat o creștere abrupta în intervalul 13-26,.11.2024, ajungând pe locul 9 la nivel mondial în topul trendurilor de promovare a conținutului video asociat mai multor hashtag-uri utilizate în campania electorală a lui Calin GEORGESCU, însă nu a fost identificată o amplificare artificială la nivelul platformei TIK-TOK pana în data de 24.11.2024, explozia numărului de vizualizari, de ordinul sutelor de milioane fiind înregistrată ulterior datei de 25.11.202.
Datele analizate au relevat aproximativ 130 de conturi TikTok prin intermediul cărora au fost diseminate video-uri cu un astfel de continut, utilizind hashtag-urile echilibrusiverticalitate, prezidentiale2024, unliderpotrivitpentrumine, majoritatea postarilor de acest tip nefiind marcate ca reclame platite.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News