Subprefectul Cornel Murg critică modul în care Direcţia Veterinară a gestionat problema trichinelozei: „În toate cotețele se fac examene trichineloscopice”
Prezent la ședința consiliului prefectural din 30 ianuarie, directorul DSVSA, Mircea Miclea a prezentat un raport privind activitățile și măsurile dispuse de către Direcţie în cursul lunii decembrie 2013, în vederea combaterii și gestionării cazurilor de trichineloză.
Potrivit acestuia, medicii veterinari au fost instruiți în efectuarea examenelor de acest fel.
În cursul lunii decembrie au fost efectuate 2.505 examene trichineloscopice, din care au fost depistate 14 cazuri de infestare. Mircea Miclea a mai precizat că doar 75% din populația județului duce carnea la analize.
„În luna decembrie au fost constituite echipe mixte de control formate din cate un reprezentant din cadrul serviciilor/birourilor cu atribuție de inspecție și control fiind verificate conform tematicii transmise prin nota de serviciu un număr total de 63 de unități, din care 19 magazine alimentare , 3 carmangerii, 8 măcelării, 13 restaurante, 2 unități de procesare carne, lapte, materie primă, 4 laboratoare cofetărie-patiserie, 3 unități timp fast food, 1 unitate procesare miere, 1 târg de animale, 2 controale în trafic. În urma controalelor au fost aplicate 15 sancțiuni în valoare de 12.120 de lei”, este precizat în raportul prezentat de directorul DSVSA.
Cu toate acestea, în luna ianuarie a acestui an a apărut trei focare de infecție cu trichineloză, numărul celor infestați a ajungând la 56 de persoane.
Subprefectul Cornel Murg critică modul în care s-a acționat în perioada mai sus menționată. Acesta este de părere că analizele la carne se fac în laboratoare insalubre, cu aparatură „de când eram eu tânăr” și că bolile au evoluat, iar acest echipament nu le poate depista.
Acesta a precizat că trebuie luate măsuri pentru cazurile depistate întrucât nu a răspuns nimeni pentru ele: „Trebuie să răspundă cineva”.
Murg a mai criticat și faptul că, în timp ce vânzătorului din piață i se cere să aibă casă de marcat, medicii nu dispun nici de acest lucru: „În toate cotețele se fac examene trichineloscopice”.
Comisarul Șef Dănuț Hălălai, şeful Gărzii de Mediu Alba, a sugerat ca pe viitor fiecare laborator de analize ar trebui să elibereze un buletin cu rezultate, cetățenii să nu mai fie informați telefonic sau prin alte mijloace.
Directorul DSVSA a fost întrebat de măsurile care s-au luat sau care se vor lua pentru soluționarea acestor probleme, însă întrebarea a rămas fără răspuns.
„Dacă nu aveți nicio soluție, poate luna viitoare ne faceți încă un raport”, a precizat subprefectul Cornel Murg.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (5)