Connect with us
Advertisement

Administrație

SURSE: Primăria Alba Iulia este pregătită să introducă TAXĂ pentru mașinile care vor să intre în Cetatea Alba Carolina. Ce pot păți șoferii

Publicat

În această vară, șoferii care vor intra cu mașinile în Cetatea Alba Carolina ar putea fi nevoiți să plătească o taxă de acces și parcare. Cel puțin așa susțin surse din interiorul Primăriei Municipiului Alba Iulia. Acestea au mai precizat că taxa ar avea valoarea de 2 lei pe oră, iar banii vor fi plătiți la intrarea în zona istorică, dinspre Hotel Cetate, printr-un sistem automat de taxare.

La deschiderea circulației rutiere pe podurile de acces în Cetatea Alba Carolina, în septembrie 2012, în zona Parcul Unirii – Hotel Cetate au fost montate bariere, iar ulterior aparate de taxat, pentru plata parcărilor în zona istorică.

La mai bine de un an și jumătate de atunci, Primăria este pregătită să introducă taxele pentru parcare.

Mai precis, pe „insula” de piatră dintre cele două benzi a fost instalat un aparat unde șoferii vor fi nevoiți să plătească taxa de parcare în cetate și de unde își vor lua tichetele de acces pentru ridicarea barierei.

Potrivit surselor citate, problema ar fi că atât tichetele de acces cât şi plata se fac la acelaşi aparat amplasat chiar pe sensul de mers al autoturismelor. În general, tichetele de acces se iau de la aparat, dar plata se face în altă parte, pentru a scurta timpul de așteptare până la trecerea de barieră.

Aici, procedura ar putea genera cozi în trafic, pentru că aparatul impune cel puțin o restricție: nu dă rest, deci trebuie să ai bancnote fixe la îndemână.

Dacă un șofer vrea să intre sau să iasă din cetate și nu are o bancnotă de 1 leu, nu poate ieși până nu obține una, ceea ce ar putea dura destul de mult și ar putea să îi încurce pe șoferii care așteaptă să intre sau să iasă, la rândul lor, din cetate.

De asemenea, dacă aparatul nu recunoaște o bancnotă șifonată,  toți șoferii aflați în spatele mașini blocate la barieră trebuie să aștepte în coadă până când cineva își rezolvă problema. Locul nu permite nici întoarcerea autoturismului al cărui șofer a avut probleme cu plata la automatul de tichete, ceea ce ar putea genera un blocaj total pe banda de ieșire din Cetate.

Încă nu a fost stabilită o dată fixă pentru introducerea sistemului de taxare, însă aceste probleme ce ar putea părea minore au început să îi îngrijoreze deja pe unii șoferi.

CItește și Parcare cu plată în Cetatea Alba Carolina. Tarife, reguli de acces pentru vizitatori şi riverani, amenzi. Proiect în dezbatere publică

Încă de anul trecut, reprezentanţii Primăriei Alba Iulia anunţau că, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a Cetăţii Alba Carolina au în plan aplicarea unui sistem de parcare cu plată în zona istorică a oraşului. Documentaţia şi regulamentul sistemuluiautomatizat  de parcare se află în consultare publică până în 25 iulie. Acesta conţine tarifele propuse, regulile pentru cei care vor să aibă acces cu maşina în interiorul Cetăţii, dar şi sancţiuni.

În documentaţie sunt prevăzute 247 locuri de parcare pentru public şi 10 locuri de parcare pentru autovehiculele persoanelor cu handicap. Parcarea cu plată aparţine domeniului public al municipiului, afându-se în administrarea Primăriei.

Potrivit regulamentului, în Cetatea Alba Carolina au acces numai autovehiculele cu masă maximă totală autorizată de 3,5 tone. La intrarea în Cetate se află o barieră de acces şi o unitate prevăzută cu un dispozitiv de eliberare tichet cu cod de bare. Orarul de funcţionare a sistemului de taxare pentru staţionarea în parcare este de luni până duminică, între orele 0.00-24.00.

Albaiulienii şi turiştii vor plăti pentru acces cu maşina, cei care locuiesc în interiorul Cetăţii sau îşi desfăşoară activitatea în acest spaţiu (persoanele juridice) vor avea carduri de acces, însă sunt şi categorii cu „intrare liberă”. Este vorba despre autovehiculele Primăriei Alba Iulia, ale Poliţiei Locale, ale IPJ, jandarmilor, ISU şi Ambulanţei, dar şi „alte categorii”.

Tariful de parcare propus este de 2 le/oră pentru un loc. Contravaloarea tarifului de parcare se calcuează automat în funcţie de durata de staţionare, intervalul minim 60 de minute, indivizibil. Plata se efectuează cu bancnote de 1 leu, 5 lei sau 10 lei.

Vizitatorii vor fi obligaţi să cumpere tichetul de parcare înainte de intra în Cetatea Alba Carolina şi să-l lase în loc vizibil pe bordul autovehiculului. Îl va păstra până la ieşire. Dacă îl deteriorează sau îl pierd, vor lua de la automatul de plată un nou tichet (tichet amendă) pentru ieşirea din Cetate. Acesta costă 50 de lei. Parcarea trebuie să fie făcută în limitele marcajului rutier, iar şoferii trebuie să păstreze curăţenia în parcări, să asigure securitatea autovehicului şi vor răspunde pentru distrugerea dotărilor şi instalaţiilor din Cetate, ca urmare unor manevre greşite.

Nu au voie însă să-şi repare sau să execute lucrări de întreţinere a autovehiculelor pe căile de acces, să murdărească locul de parcare prin scurgeri de ulei, benzine (etc), să deterioreze barierele, aparatura de taxare, indicatoarele sau marcajele rutiere, să refuze achitarea taxei de parcare, să staţioneze sau să parcheze autovehicule neînmatriculate ori în stare tehnică necorespunzătoare.

În interiorul Cetății Alba Carolina sunt amenajate 280 de locuri de parcare.

FOTO: Raul KNALL

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. lupu sur

    miercuri, 09.07.2014 at 19:53

    Se poate face ca la aeroport la Otopeni, doar stau degeaba unii care păzesc bariera degeaba.

  2. Raul89

    joi, 10.07.2014 at 10:11

    doar taxe si taxe stiu cei de la primarie , dar sunt ***** gramada toti !

    baga bani in Cetatea Alba Carolina in loc sa faca parcari moderne si drumuri fara gropi si denivelari !

  3. dad

    sâmbătă, 12.07.2014 at 17:26

    fara numar o sa curga turisti !

  4. dorinteodor

    duminică, 13.07.2014 at 14:07

    cetate faina avem, acum numa tichia de margaritar ne mai lipseste…. mazarea vad ca rodeste si pe meleagurile balgradene….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement