Connect with us
Advertisement

Economie

Tichete de vacanță pentru angajații din privat. Cadariu: Agenții economici au beneficii dacă le acordă, dar mulți nu știu

Publicat

Agenţii economici trebuie informaţi că au posibilitatea legală de a emite tichete de vacanţă pentru angajaţi, beneficiind de anumite facilităţi, a declarat, vineri, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, la o conferinţă de presă.

Valoarea unui tichet de vacanţă poate ajunge până la de şase ori salariul minim pe economie, putând fi o soluţie pentru fidelizarea angajaţilor sau pentru atragerea lor către locul de muncă respectiv. Astfel, suma maximă poate ajunge la 13.800 de lei.

„Toţi operatorii din privat pot, aşa spune legea, emite tichete de vacanţă, care pot merge până la de şase ori salariul minim pe economie. (…) Noi trebuie să-i încurajăm prin informaţii pe operatori. Au şi beneficii, dacă sunt plătitori de impozit pe profit, suma e deductibilă.

De asemenea, pentru suma respectivă nu plătesc dări sociale. Şi poate constitui o formă, pe de o parte de a fideliza salariaţi dacă îi ai, sau dacă nu, de a-i atrage, făcându-le şi o ofertă pentru ce înseamnă concedii”, a spus Cadariu.

Potrivit acestuia, dacă într-un an prin tichetele de vacanţă din sectorul bugetar au ajuns 300 milioane de euro în domeniul turismului, din sectorul privat au ajuns doar 50 milioane de euro.

„Din ce am înţeles, în ultimul an, în 2019 sau 2020, nu pot să fac precizarea exactă, dar într-unul din ani, atunci când din tichele de vacanţă pentru salariaţii din sectorul bugetar au ajuns în domeniul turismului 300 de milioane de euro, din sectorul privat au ajuns doar 50 de milioane de euro.

Aceasta este proporţia. Şi cu ajutorul dumneavoastră trebuie să facem cunoscut acest lucru, sunt absolut convins că mulţi dintre operatori nu ştiu de această posibilitate.

De la dumneavoastră şi de la noi pot afla salariaţii, care pot solicita. Trebuie să fie un demers comun”, a declarat ministrul turismului, citat de Agerpres.

Vouchere și de la privat. Avantaje

Bugetarii primesc vouchere de vacanță de la stat, iar acum și firmele private pot acorda asemenea stimulente.

Diferența este însă că angajații din sectorul privat vor putea primi vouchere din bugetele firmelor la care lucrează, în timp ce voucherele pentru angajații la stat sunt din bugetul public.

Există însă câteva avantaje oferite angajatorilor care acordă vouchere de vacanţă. Printre acestea, deductibilitate fiscală în procent de 100%, în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal şi scutirea de contribuţia asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului.

De asemenea, sunt scutite de la plata contribuţiilor sociale datorate de angajat.

Vouchere de vacanță pentru angajații firmelor private: cum pot fi folosite

Voucherele de vacanţă primite de salariaţi pot fi folosite pentru achiziţionarea serviciilor de cazare, iar în pachetele turistice care includ obligatoriu cazare pot fi adăugate şi alte servicii precum masă, transport sau tratament balnear. Legislaţia în vigoare privind acordarea acestora este: OUG nr. 8/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Emiterea voucherelor de vacanţă poate fi făcută doar de către entităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice. În perioada 2022-2026, acestea vor fi acordate exclusiv pe suport electronic.

Mai mult, în vederea digitalizării, sunt disponibile aplicaţii mobile gratuite pentru utilizatori, cât şi platforme online de comandă pentru angajatori, prin care se asigură accesul rapid la informaţii sau se pot plasa comenzi rapide şi se pot vizualiza statistici, rapoarte, istoric de operaţiuni şi tranzacţii.

Vouchere de vacanță pentru firme private

Sumele corespunzătoare voucherelor de vacanță acordate angajaților de către alți angajatori decât instituțiile din sectorul bugetar sunt scăzute din impozitul pe profit în cazul intreprinderilor, impozitul pe venit în cazul microintreprinderilor și din impozitul specific pentru persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN:

5510 – “Hoteluri și alte facilități de cazare similare”,

5520 – “Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”,

5530 – “Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere”,

5590 – “Alte servicii de cazare”,

5610 – “Restaurante”,

5621 – “Activități de alimentație (catering) pentru evenimente”,

5629 – “Alte servicii de alimentație n.c.a.”,

5630 – “Baruri și alte activități de servire a băuturilor” în limita unui salariu de bază minim brut pe țară, garantat în plată.

Cheltuielile cu tichetele de vacanță se scad din impozitul pe profit. Dacă nu ai, nu dai

În proiectul de lege cheltuielile cu voucherele de vacanță,  se scad din impozitul pe profit datorat.

Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

De asemenea, microintreprinderile care efectuează cheltuieli cu voucherele de vacanță potrivit OUG nr.8/2009 aprobată prin Legea nr.94/2014, scad sumele aferente voucherelor de vacanță acordate salariaților din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.

Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat se reportează în trimestrele următoare, pe o perioadă de 28 de trimestre consecutive.

Scăderea acestor sume din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat, în următoarele 28 de trimestre consecutive, se efectuează în ordinea înregistrării acestora, în  aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe veniturile microintreprinderilor.

Noi obligații pentru operatorii de turism

Aceptarea voucherelor de vacanţă, acordate de instituţiile publice, se adresează doar unităţilor afiliate care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, mai vechi de 90 de zile.

Totodată, de la 1 aprilie 2022, unităţile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul naţional RO e-Factura.

„În actualul context epidemiologic, a fost necesară şi prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă emise în ianuarie 2019 – decembrie 2020, indiferent de suport, până la data de 30 iunie 2022.

Decizia a fost luată în condiţiile în care o parte dintre vacanţele achiziţionate de români în perioada pandemică, prin această metodă de plată, nu au putut fi derulate corespunzător.

De asemenea, măsura va încuraja practicarea turismului intern în extrasezon”, se precizează în comunicat.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement