Posturile finale pentru concursul național de Titularizare vor fi publicate marți, 5 mai, de către Ministerul Educației, potrivit calendarului oficial. Profesorii sau viitoarele cadre didactice se vor putea înscrie la concurs în perioada 6 - 18 mai.

Proba scrisă de la Titularizare 2026, concursul de angajare în învățământ, va avea loc pe 21 iulie 2025, potrivit calendarului oficial, citat de Edupedu.ro.

Publicitate

Prin concursul de Titularizare, profesorii au acces la posturi pe perioadă nedeterminată în școli și licee. Practic, se pot angaja definitiv pe un post. Condiția este să aibă cel puțin nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă, în profilul postului.

Cei care obțin cel puțin nota 5 la proba scrisă și inspecție vor concura pe posturi de suplinitori (pe perioadă determinată).

Vezi și Titularizare 2026: cum se calculează media pentru repartizarea pe posturi. Calendar înscrieri, inspecții la clasă, proba scrisă

Publicitate

Ministerul a publicat și modele de subiecte și bareme pentru concursul de Titularizare 2026.

Calendar Titularizare 2026

Înscrierile la concurs se fac în perioada 6 - 18 mai. Pentru cei care optează să se înscrie online, dosarele se înregistrează în perioada 6 - 11 mai 2026.

Probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă sunt programate în perioada 8 - 30 iunie. În 3 iulie vor fi afișate rezultatele la aceste probe.

Proba scrisă va fi în 21 iulie, iar primele rezultate vor fi comunicate în 28 iulie. În 28 și 29 iulie pot fi depuse contestații. Rezultatele finale vor fi disponibile în 4 august.

Ședințele de repartizare a candidaților încep în 5 - 6 august.

Publicitate

Titularizare 2026. Acte necesare pentru înscriere

Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2026:

1) fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);

2) copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul sau cartea de identitate electronică însoțită de certificatul de atestare a domiciliului;

3) copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);

4) copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/ învăţământului postliceal), certificatele/ adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);

Publicitate

5) absolvenţii promoţiei 2026 vor prezenta copia adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/ postliceal/ mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/ absolvire/ bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/ liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul psihopedagogic aferent specializării. La data depunerii dosarului de înscriere, absolvenţii promoţiei 2026 prezintă o adeverință eliberată de instituția de învățământ superior/postliceal/liceal, din care să rezulte că se află în ultimul an de studiu în care să se precizeze specializarea, precum și faptul că sunt înscriși în ultimul an al programului de formare psihopedagogică;

Publicitate

6) copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;

7) copie de pe actul de titularizare/ repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);

8) copie a acordului Ministerului Educației și Cercetării, a deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);

9) adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei) (dacă este cazul);

10) copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2011 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);

Publicitate

11) copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/ catedrei, inclusiv avizul unității de învăţământ particular (dacă este cazul);

12) avizul/ adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;

13) declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

Publicitate

14) adeverință eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 6 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;

15) cazier judiciar, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

16) certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală din care reiese faptul că nu sunt înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, în original; (În cazuri excepționale, dacă un candidat/ cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/ validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă.)

Publicitate

17) numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului/încadrați în creșe adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/ catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2016 – 31.08.2026 (dacă este cazul);

18) Declaraţie privind postul didactic de predare/catedra ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilităţii personalului didactic.

Candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2026, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită obligatoriu de documentele solicitate de inspectoratul şcolar la care se solicită înscrierea, notează Edupedu.ro.

Publicitate