Traian Berbeceanu, mesaj pentru Dragnea: „Nu voi accepta vreodată că un infractor poate să-mi conducă ţara”
Poliţistul Traian Berbeceanu, fost comisar-șef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba, a avut o reacție dură joi seara, după anunţul făcut de ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cu privire la revocarea Laurei Codruţei Kovesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
„Sunt încă polițist!
Și nu voi putea accepta vreodată faptul că un infractor, condamnat definitiv de ÎCCJ, poate să-mi conducă țara, poate să-mi hotărască viitorul, poate să-i stabilescă destinul fiului meu!
Și nu voi putea să accept niciodată faptul că un infractor dovedit poate să hotărască modificarea legislație în baza căreia i-au fost probate faptele!
Și nu vreau să accept nici aceea că infractorul poate să pedepsească instituția care l-a pedepsit!
Un condamnat definitiv, chiar cu suspendarea executării pedepsei, rămâne un infractor dovedit indiferent de instanța care s-a pronunțat în acest sens!
Așa am învățat! Așa am înțeles de-a lungul a 25 de ani de carieră!
După de-ăștia am alergat o jumătate din viață, pentru pedepsirea ăstora mi-am neglijat familia și mi-am șubrezit sănătatea! Din cauza ăstora am fost aruncat la beci, nevinovat fiind!
Așa voi gândi și voi simți cât încă sunt polițist, și pentru tot restul vieții după aceea!
Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, a scris Traian Berbeceanu, pe rețeaua de socializare Facebook.
Berbeceanu s-a numărat printre zecile de localnici care au venit, joi seara, în Piaţa Victoriei din Deva, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de Laura Codruţa Kovesi, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după anunţul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind declanşarea procedurii de revocare a acesteia din funcţie.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (4)