Connect with us
Publicitate

Eveniment

Trei candidate vizează funcţia de preşedinte al Tribunalului Alba. Concurs şi pentru posturile de conducere de la Blaj şi Cîmpeni

judecart

Publicat

tribunal albaTribunalul Alba va avea un nou preşedinte din luna iulie. Cea care deţine funcţia în prezent, Cornelia Mureşan, a condus instanţa timp de două mandate consecutive şi nu mai poate concura pentru încă unul. Astfel, poziţia este vizată de alte trei candidate, judecătoare din cadrul instituţiei.

Este vorba despre Teodora Maria Ţâmpea – preşedintele Secţiei Penale, Diana Maria Sima – judecător Secţia Penală şi Georgeta Bişu Predan – judecător Secţia Civilă.

Ţâmpea şi Bişu Predan fac pare din colegiul de conducere al Tribunalului.

Judecătoarea Ţâmpea este mai cunoscută din punct de vedere publică pentru că a fost în ultimii ani preşedinte la birourile electorale judeţene organizate cu ocazia alegerilor locale sau parlamentare.

Cele trei judecătoare au susţinut proiectele referitoare la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei în 5 iunie şi în 14 iunie urmează testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane.

Mandatul actualului preşedinte, Cornelia Mureşan, care ocupă funcţia din 2009, expiră în 17 iulie.

Alte două funcţii de preşedinte la instanţe din Alba sunt scoase la concurs: cea de la Judecătoria Blaj, respective Cîmpeni.

Postul de la Blaj este vizat de juecătoarea Monica Felicia Farcaş, care activează acum la Curtea de Apel Alba Iulia şi va fi vacant începând cu 1 august 2015, când expiră delegarea de şase luni a judecătoarei Camelia Folea.

La Judecătoria Cîmpeni candidează judecătorul Felician Sergiu Cotea, care activează acum la Judecătoria Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate