Connect with us
Publicitate

Eveniment

Un bărbat își caută tatăl pe care nu l-a mai vazut de zeci de ani. Pentru o perioadă a locuit în Sebeș. Ce amintiri are cu el

Publicat

După mai bine de 50 de ani, un bărbat din România își caută tatăl. În urmă cu zeci de ani a locuit alături de acesta la Sebeș. Însă, timpul petrecut la Sebeș a fost scurt pentru Vasile care, acum încearcă să afle unde se află tatăl său.

În rest, bărbatul mai are doar amintiri petrecute în urmă cu zeci de ani și povești spuse de un prieten de al tatălui sau câteva informații spuse de către bunica din partea mamei. 

Din acest motiv a apelat la organizația ”The never forgotten Romanian children”, organizație care înearcă, non-profit, să îi ajute pe cei care își caută părinții. 

Vasile s-a născut în anul 1971 la Fălticeni. Numele tatălui său este similar cu al său, Vasile Agafiței. Apoi, la un moment dat, copilul Vasile a locuit alături de tatăl său în Sebeș, Alba. Însă a fost luat de mama sa si dus la bunicii materni, apoi, s-a mutat la Timișoara.

CITEȘTE ȘI: O canadiancă adoptată în anii 90 dintr-o casă de copii din Alba, își caută părinții. 27 de ani de întrebări

Din ce informații deține fiul, tatăl ar fi rămas în Sebeș, unde s-ar fi recăsătorit și ar fi fost șofer de autobuz.

”L-am căutat pe tatăl meu în toate visurile și amintirile mele, în istorisirile vesele sau triste ale celor ce l-au cunoscut, în tatăl prietenului meu care întotdeauna îl avea langā el să-l protejeze de tristețile și provocările anilor confuzi și tumultoși ai tinereții, l-am cāutat, l-am cāutat…dar nu l-am gāsit niciodată.

Numele meu la naștere a fost AGAFITEI VASILE și sunt născut la data de 9.03.1971 în FĂLTICENI. Sunt aici în căutarea originilor mele, a tatălui meu și fraților sau surori dacă mai am. Tatăl meu se numea ca și mine AGAFITEI VASILE și era din FĂLTICENI fiind căsătorit foarte puțin timp cu mama mea care era din LEUCUȘEȘTI.

Când eram mic știu că am rămas la el și locuiam în SEBEȘ ALBA, dar după scurt timp mama m-a luat și m-a dus la bunicii materni unde am crescut cu ei până la vârsta de 16 ani. Mai apoi am fost dus la mama în TIMIȘOARA unde între timp se recăsătorise.

CITEȘTE ȘI: O tânără născută în Alba Iulia, care a fost adoptată de o familie din SUA, își caută părinții biologici. Ce indicii are

Din spusele bunicii, știu că tatăl meu era șofer pe autobuz, că s-ar fi recăsătorit tot în SEBES ALBA și că aș mai avea încă 3 surori din partea lui.

Vin către dumneavoastră cu rugămintea să îmi fiți alături, să mă sprijiniți în căutările mele DISTRIBUIND anunțul meu poate o să ajungă acolo unde trebuie. Ar însemna atât de mult pentru mine, poate numai asa o sā disparā tristetea din sufletul meu care pânā acum nu s-a stins niciodată!”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a ”The Never Forgotten Romanian Children”.

sursă foto: The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. TH

    sâmbătă, 05.02.2022 at 21:21

    POSIBIL…..
    AGAFITEI VASILE- STR. MIHAIL KOGALNICEANU NR. 166 AP. 15, SEBES Jud ALBA

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate