O canadiancă adoptată în anii 90 dintr-o casă de copii din Alba, își caută părinții. 27 de ani de întrebări

O tânără canadiancă își caută părinții biologici, în județul Alba. Violeta Ion s-a născut în 1988, la Abrud și a fost adoptată în 1991 de către o familie din Canada. Acum, femeia ar dori să își cunoască părinții naturali. Ea este ajutată în această încercare de Ileana Cunniffe Băiescu, o româncă stabilită în Irlanda, care de altfel a creat o pagină de Facebook dedicată copiilor care au fost dați în adopție în anii 90 și care acum își caută părinții biologici: „The never forgotten children of Romania“ – „Copiii niciodată uitaţi ai României“.

Povestea Violetei Ion începe în 27 septembrie 1988, la spitalul din Abrud, unde i-a fost înregistrată nașterea. Așa scrie pe certificatul ei de naștere și cam atât știe despre identitatea ei românească. De fapt, mai știe și numele părinților: Cornel și Aurelia Ion, din Izbita, comuna Bucium, Județul Alba. De undeva din România, a moștenit amintirea îndepărtată a unor cai și pasiunea ulterioară pentru aceste animale.

Era anul 1991. La doi ani și câteva luni, Violeta a fost adoptată de la o casă de copii din județul Alba, de către o familie de canadieni și a trăit foarte mulți ani cu o întrebare în suflet: cine sunt părinții care i-au dat viață și ce i-a determinat să o abandoneze?

Copiii niciodată uitați ai României

Violeta trăiește în Grand Prairie, Alberta, și și-a găsit greu curajul de a-și căuta părinții din România. Are, bineînțeles, un alt nume. Cea care o ajută este Ileana Cunniffe Băiescu, o româncă stabilită la Gallway – în Irlanda, ea însăși cu o poveste impresionantă din acest punct de vedere.

Ileana a fost mulţi ani în căutarea fraţilor daţi spre adopţie în străinătate în anii `90. Şi-a găsit una dintre surori în urmă în Anglia și și-a căutat vreme îndelungată celălalt frate, dat spre adopţie în vara anului 1990, la vârsta de 3 ani. Aşa a ajuns să lanseze în ianuarie 2015, pe facebook, „The never forgotten children of Romania“ – „Copiii niciodată uitaţi ai României“, o platformă dedicată celor care vor să-şi cunoască rădăcinile.

Sunt puține informații legate de adopțiile din anii. 90. Există unele informații care spun că în perioada 1994-1999, peste 10.500 de copii români au ajuns la familii adoptive din străinătate. Alte surse spun că numărul copiiilor români daţi spre adopţie în anii `90 ar fi mult, mult mai mare. România anilor `90 a fost o adevărată piaţă de copii şi multe dintre adopţii s-au făcut fără a fi înregistrate în documentele oficiale.

Ajunşi la vârsta maturităţii, copiii români de atunci sunt astăzi, cetăţeni străini, iar mulţi dintre ei îşi caută părinţii. Ileana spune că cei mai mulţi pornesc la drum cu o fotografie, numele mamei sau al tatălui, numele judeţului sau al localităţii de baştină și nu vorbesc limba română.

Temeri și speranțe

Din experiența ei de până acum, Ileana a observat că majoritatea acestor adulți se tem că familiile nu mai sunt în viaţă sau că nu vor dori să ştie de existenţa lor. Se tem de reacţia părinţilor. ”Prima întrebare după ce află că i-am găsit este: «Vor contact cu mine?» Pentru că au fost abandonaţi şi au trăit toată viaţa cu impresia că familia i-a dat şi nu vrea să mai ştie de ei, se tem“, a pus Ileana Cunniffe Băiescu.

În 98% dintre cazurile soluţionate, adaugă ea, părinţii au vrut să îşi cunoască copiii.

Tot ea spune că dacă nu îţi cunoşti identitatea, nu ştii cine eşti. Acesta este crezul care îi determină pe copiii adoptaţi din străinătate să îşi caute originea în România. „Simt că trebuie să îşi cunoască identitatea pentru a se putea cunoaşte pe ei înşişi. Au întrebări şi vor răspunsuri. Cine sunt? De unde vin? Cum arată mama? Ca să ştii cine eşti, trebuie să ştii de unde vii“, spune Ileana.

Mulţi dintre ei trăiesc ani în şir cu întrebări fără răspuns. Aflarea răspunsurilor în momentul găsirii familiilor înseamnă pentru cei mai mulţi dintre ei o uşurare.