Administrație
Urmările războiului Nistor vs. Bogdan la Sebeș: Nereguli descoperite la Ocolul Silvic. Angajați cu salarii majorate nejustificat
Scandalul de la vârful conducerii Primăriei Sebeș, din 2021, dintre primarul Nistor și fostul viceprimar Adrian Bogdan, care s-a terminat cu demiterea celui din urmă, dar și cu un proces intentat de Bogdan, a mai produs și alte efecte.
Printre principalele acuzații lansate de Nistor, care au dus la demiterea viceprimarului Bogdan, s-au aflat și încercarea viceprimarului Bogdan de a influența luarea unor decizii la Ocolul Silvic Sebeș, unde soția acestuia era angajată atunci pe funcția de jurist.
La câteva luni după ce Adrian Bogdan a fost demis, Curtea de Conturi a efectuat un control la Ocolul Silvic Sebeș, unde a descoperit mai multe nereguli, printre care și majorarea nejustificată cu cheltuieli de personal în cazul a doi angajați. Prejudiciul constatat a fost de aproape 40.000 de lei.
În următoarea ședință de Consiliu Local, la Sebeș, consilierii locali vor fi informați de raportul întocmit de Curtea de Conturi Alba și ce nereguli au descoperit aceștia.
De asemenea vor fi prezentate și măsurile care trebuie luate de conducerea Ocolului Silvic Sebeș pentru a înlătura neregulile constatate de inspectori.
CITEȘTE ȘI: SCANDAL la vârful administrației din Sebeș: Primarul Dorin Nistor cere demiterea viceprimarului Bogdan Adrian. MOTIVELE
Ce au descoperit inspectorii Curții de Conturi în control, în perioada 1 noiembrie 2021 – 17 decembrie 2022
Potrivit informării trimise către Consiliul Local Sebeș:
Abateri de la legalitate și regularitate care au creat prejudicii
”Au fost majorate nejustificat cheltuielile de personal ale RA Ocolul Silvic Sebeș, în perioada 03.2020 – 30.04.2021, cum suma de 39.658 lei, în cazul unui număr de 2 angajați (care dețin funcțiile de contabil șef și respectiv de consilier juridic), prin stabilirea și plata eronată a salariului în condițiile în care clasele de salarizare care au stat la baza retribuirii acestor funcții, nu sunt prevăzute în CCM, precum și acordarea unui salariu la un nivel superior pentru directorul general în luna martie 2020 față de cel prevăzut în contractul de muncă”, se arată informarea Curții de Conturi.
Abateri de la legalitate și regularitate care nu au creat prejudicii
”Nu s-au asigurat condiții de funcționare a auditului public intern la nivelul entității auditate, prin neocuparea postului de auditor intern, prevăzut în organigrama aprobată la nivelul RA Ocolul Silvic Sebeș.
CITEȘTE ȘI: Cum se va tranșa războiul de la vârful Primăriei Sebeș, dintre Nistor și Bogdan. Ce poate pierde fiecare din acest conflict
Nu s-a efectuat odată la trei ani auditarea principalelor activități desfășurate în entitate, așa cum prevederile legale impun fiind constatat faptul că în perioada 2018 – 2020 nu a fost efectuată nici o misiune de audit intern.
Nepublicarea pe pagina proprie de internet tuturor documentelor și informațiilor prevăzute de legislația în vigoare referitoare la activitatea consiliului de administrație”, se mai arată în documentul citat.
Ce măsuri trebuie să ia autoritățile locale
În ceea ce privesc abaterile cu prejudiciu material, trebuie extinsă verificarea și pentru perioadele aneterioare și stabilirea dacă este cazul a prejudiciului total. De asemenea trebuie ca tot prejudiciul care a fost creat să fie recuperat de către autorități.
Pentru abaterile care nu au creat prejudiciu material trebuie realizat un audit intern și publicarea pe pagina de internet a documentelor prevăzute de legea transparenței instituționale.
CITEȘTE ȘI: Primarul din Sebeș, explicații pentru cetățeni în scandalul înlocuirii viceprimarului: ”Nu moștenim funcții”
Ambele măsuri trebuie luate până la data de 29 noiembrie 2022.
Ce reproșuri i-a adus Dorin Nistor fostului viceprimar și coleg de partid
”4. Domnul Bogdan Adrian nu și-a îndeplinit obligația legală de a anunța la începutul ședințelor Consiliului Local al Municipiului Sebeș interesul personal pe care îl avea la adoptarea hotărârilor referitoare la bugetul, organizarea, statul de funcții, retribuirea salariaților Ocolului Silvic Sebeș R.A., instituție în cadrul căreia activează ca angajat un membru al familiei sale, în fapt soția domnului Bogdan Adrian, doamna Bogdan Loredana.
Această conduită reprezintă abatere de la respectarea regimului legal în ceea ce privește exercitarea funcției, potrivit art. 228 alin (2), din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 (Codul Administrativ) cu modificările și completările ulterioare.
Cu toate acestea, domnul Bogdan Adrian a nesocotit prevederile legale, a luat parte activ, exprimându-și votul pentru adoptarea următoarelor hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Sebeș :
– HCL nr.127/2021, privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a anexelor, pe anul 2021, la Ocolul Silvic Sebeș R.A., adoptată în cadrul ședinței Consiliului Local din data de 21.04.2021;
– HCL nr.151/2021 privind aprobarea situațiilor financiare la Ocolul Silvic Sebeș R.A. pe anul 2020, adoptată în cadrul ședinței Consiliului Local din data de 27.05.2021”, se arăta într-un comunicat trimis de Dorin Nistor la data de 9 iunie.
Ce i-a răspuns Adrian Bogdan
”Abia aceasta este o acuzație reală, dle posibil viitor fost primar…pardon, coleg. Doar că dacă ar fi adevărată, această acuzație ar duce-o în primul rând pe secretarul Primăriei în fața organelor de cercetare penală sau măcar Agenția Națională de Integritate (ANI).
Aceste HCL-uri au fost semnate și de domnia sa. La fel și președintele de ședință. La fel poate și pe toți consilierii locali și, bineînțeles pe dumneavoastră personal, dle primar.
CITEȘTE ȘI: Viceprimarul Sebeșului, REPLICĂ la motivele invocate pentru demiterea din funcție: Adevărul ne va face liberi. Poate nu pe toți
Nu mai vorbim despre prefect, care nu s-a sesizat nici el…
O să simplific pentru toată lumea: INSPECȚIA DE INTEGRITATE din cadrul AGENȚIEI NAȚIONALE DE INTEGRITATE a emis Raportul de evaluare nr. 33668/G/II/04.10.2018 pe care vi-l pun tuturor la dispoziție.
ANI a verificat nu mai puțin de 12 HCL-uri similare celor 2 la care faceți referire (organigrame, buget, situații financiare etc.), pentru perioada 2012-2016 (HCL 34/2012; HCL 48/2013; HCL 54/2013; HCL 38/2014; HCL104/2014; HCL 31/2015; HCL113/2015; HCL220/2015 etc).
În urma unei plângeri similare pe care am avut-o la ANI (ca cea expusă de dl Dorin Nistor), a urmat o perioadă grea de cercetări în perioada 2016-2018.
Într-un final, ANI a respins plângerea constatând că “nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese”.
Sigur că nu sunteți croitor la bază, dar ața albă cred că, o vede orice privitor și mai ales consilierii locali din Sebeș”, se arăta într-un răspuns dat de Adrian Bogdan, câteva zile mai târziu.
Scandal din primărie, mutat în instanță, la Tribunalul Alba
Adrian Bogdan a dat în judecată Consiliul Local al Municipiului Sebeș, UAT Sebeș și pe actualul viceprimar Dorin Albu. Bogdan cere în instanță anualarea celor două
hotărâri prin care a fost demis din funcția de viceprimar. De asemenea, acesta mai cere și 100.000 de lei daune morale.
CITEȘTE ȘI: Fostul viceprimar, Adrian Bogdan, a dat în judecată Primăria Sebeș și pe actualul viceprimar. Cere daune de 100.000 de lei
O primă ședință de judecată a avut loc în data de 11 ianuarie 2022, iar o următoare ședință va avea loc în data de 22 ianuarie 2022. Însă atât Bogdan dar și cei dați în judecată de aceștia au mai mulți martori care vor fi audiați în cauză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Somnul
luni, 31.01.2022 at 17:07
Bai fratilor, se pare ca primaria asta trebuie scuturata serios de uscaturile liberale cocotate la virf. Acolo se cara gratis apa in alte localti, se cumpara tei mai scumpi decat ofertele pietei, ajung unii doar cu mutatie pe buletine, nu se repara, decat se carpesc drumurile cind ploua sau ninge, se hirjonesc camioane mai grele decat tancurile rusesti, si dorm consilierii !