Actualitate
Veste bună: Încă o zi LIBERĂ legală pentru salariați. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea de modificare a Codului Muncii potrivit căreia 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, devine zi liberă nelucrătoare.
Camera Deputaţilor a adoptat, la începutul lunii septembrie, un proiect de modificare a Codului Muncii în acest sens.
Proiectul a fost adoptat de deputaţi cu 209 voturi ”pentru” şi 4 ”împotrivă” şi va fi trimis spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Senatul a respins anterior acest proiect legislativ, dar Camera Deputaţilor este for decizional.
Proiectul a fost iniţiat de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru care susţine, în expunerea de motive, că ”Legea nr. 171/2004 privind declararea zile de 24 ianuarie drept zi ca sărbătoare legală (…) s-a dovedit a fi un eşec lamentabil”.
Vezi şi 24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România. Cum s-a făcut Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza
„Nu era nevoie de lege, ci doar de un manual de istorie pentru a afla că pe 24 ianuarie sărbătorim la nivel naţional Ziua Unirii Principatelor Române. În schimb ceea ce nu s-a reglementat în această lege, pentru a avea o nouă zi nelucrătoare, era modificarea art. 139 din lefea 53/2003 privind Codul Muncii”, mai susţine Ciuhodaru.
Astfel, de la intrarea în vigoare a modificării legislative, românii vor beneficia de 13 zile libere anual.
Vezi şi ZILE LIBERE 2016: Câte sărbători mai sunt până la sfârşitul anului. Mini-vacanţa de iarnă şi ZILE LIBERE 2017
surse: realitatea.net. news.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News