Eveniment
VIDEO Cât costă tratamentul pentru un copil diagnosticat cu autism. Mărturia unei mame din Alba: Toți banii merg pe terapie
”Nu știu dacă am cuvinte să vă zic. Nu este ușor”, așa a început Cristina, o femeie din Alba să vorbească despre misiunea ei. Este asistent personal pentru fetița sa care a fost diagnosticată cu autism.
Am întâlnit-o la protestul asistenților personali din Alba Iulia. Oameni care au ieșit în stradă pentru a trage un semnal de alarmă față de problemele cu care se confruntă.
Sunt oameni care plătesc mii de lei pe lună pe tratamente scumpe pentru cei de care au grijă, și care primesc din partea statului în jur de 2300 de lei, lunar.
Merge la grădiniță alături de fetiță
Cristina își petrece toată ziua alături de fetița sa. Merge la grădiniță alături e ea, la terapii, iar apoi acasă unde continuă activățile alături de ea.
”Mă duc la grădiniță cu ea, stau de dimineață de la opt până la ora 12.00. Miercurea merge în altă parte la terapie de patru ore. Apoi joi și vineri merge la centru patru ore.
Apoi acasă, ieșim afară, dacă avem o zi bună, dacă nu stăm în casă și facem activități”, a declarat aceasta.
Toți banii pe care statul îi dă merg pe terapii
Cei 2300 de lei sunt dați pe terapii. O ședință costă 130 de lei, la care se mai adaugă încă 60 de lei pentru terapia de grup. Iar asta se întâmplă de mai multe ori pe săptămână.
”Venituri nu există deoarece toți banii îi dăm în terapie.
CITEȘTE ȘI: VIDEO: Ramona, mamă și asistent personal din Alba, care de 20 de ani luptă cu prejudecățile și sistemul. Viața, dedicată copilului
Plătesc 130 de lei pe ședință și la centru plătește aproape jumătate primăria, iar 60 noi la oră, terapia în grup. Sunt foarte mari cheltuielile. În România din păcate un om care trăiește aici nu poate să își pună copilul la zi. Niciodată”, a mai declarat Cristina.
Cristina a mers la protestul din Alba Iulia pentru a-i susține pe părinții, asistenții personali care au cheltuieli imense lunare. Ea a declarat că a lucrat în străinătate pentru o perioadă de timp și că momentan se descurcă cu în mare parte cu cheltuielile.
VEZI ȘI: VIDEO: Asistenții personali din Alba Iulia au ieșit în stradă. Protest față de eliminarea abuzivă a unor sporuri la salarii
Însă, asistenții personali care primesc cei 2300 de lei de la stat sunt într-o situație foarte dificilă. Cu 130 de lei pe ședința de terapie, cu sute de lei plata pentru medicamente și suplimente, un asistent personal trebuie să se descurce lunar, cu banii pe care statul îi oferă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News