Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Hava și Atanasiu au bătut palma. În CL Alba Iulia s-a refăcut Alianța „DA”. Italianul Simone Albani și Paul Voicu, noii viceprimari aleși


Publicat

Negocierile de pe scena politică din Alba au însemnat readucerea la viață a alianței DA. Şeful PDL Alba, primarul Mircea Hava și preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu au îngropat securea și au bătut palma din nou pentru obținerea Puterii, iar ,în urma voturilor, noii viceprimari ai Alba Iuliei sunt Simone Albani (19 voturi) și Paul Voicu (17 voturi).

Ședința de constituire a Consiliului Local Alba Iulia în cadrul căreia au fost validați și viceprimarii nu a adus rezultatele anticipate de unii. În urma repetatelor discuții, PDL Alba a reușit încheierea unei înțelegeri cu PNL, în timp ce PP-DD a mers cot la cot cu PSD. Ceea ce a rezultat de aici este eșecul social-democraților, dar și al PP-DD, cei care, pentru prima dată, ar fi putut obține putere de decizie în administrația locală din Alba.

Propunerea viceprimarilor la Alba Iulia a însemnat și destrămarea USL. Deși Gabriel Pleșa a declarat că Simone Albani este alesul USL, opțiunea liberalului nu a fost aprobată și de liderul PSD, Ioan Dîrzu, care a ținut să sublinieze că Albani nu este dorit decât de PNL. Dîrzu nu a venit însă cu nici o altă propunere. Voturile au arătat că Albani a fost susținut de  toți consilierii PDL și USL, în timp ce candidatul PP-DD, Dorin Șerdean a pierdut cursa cu 6 voturi.

Simone Albani este vicepreşedinte la PNL Alba, are dublă cetăţenie  – româno-italiană şi se află în România din 1995. În vârstă de 38 de ani, Albani a primit cetăţenia română din anul 2000 şi este membru PNL din 2007.

Este acţionar la firmele „Albani Forex”, „Albani Furniture” şi „O-kappa” SRL. Împreună cu soţia, deţine 8.509 mp teren intravilan în Alba Iulia, o casă cumpărată în 2003, 2 apartamente cumpărate în 2005 şi 2007 şi un spaţiu comercial cumpărat în 2008 (toate în Alba Iulia). Are depozite în bănci în valoare de 138.696 lei şi 30.173 de euro şi venituri în valoare de 305.338 de lei de la firmele în care este acţionar, 63.600 lei din salariul de director general la firma „Marco Polo” SRL, 20.356 de euro din salariul obţinut în Italia, la firma „O-kappa” SRL şi 15.600 de euro din închirierea spaţiului comercial. Are şi un credit de 24.188 de euro, contractat în anul 2007.

Paul Voicu a fost viceprimar în legislatura trecută. Este preşedinte al Organizaţiei Municipale PDL Alba Iulia. Deţine un teren de 4.492 mp (1.145 mp intravilan), 2 apartamente în Alba Iulia (cumpărate în 1991 şi 2008) – împreună cu soţia. Are un  autoturism Volkswagen (2007) şi a avut un venit, anul trecut, de 29.696 de lei (salariul de viceprimar) şi un credit de 60.000 de euro (din 2008).

Vezi declarațiile viceprimarului Simone Albani, ale primarului Mircea Hava, dar și ale președintelui PP-DD Alba, Cornel Comșa:



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

5 Comentarii

5 Comments

  1. Manea Simedru

    luni, 25.06.2012 at 15:31

    Stimate vizionarule comsa , cum ai putut crede ca poti invinge oamenii destepti ? Iar tu cu echipa ta de militieni ( marincas ion , biboul horatiu mugurelus , etc ) si sahistul serdean crezind ca o sa cistigati …
    De saptamina trecuta se stia rezultatul , asa ca figurantii pp-0-tv nu pre-a o sa aiba cuvint in CJ Alba . Noi am muncit tare mult , dar surpriza mare va venii cit de curind , chiar va lasam sa ginditi , doar daca aveti … minte … !

  2. CONTRIBUABIL DE ALBA.

    marți, 26.06.2012 at 08:02

    Oameni buni cum va puteti imagina ca intr-un oras Romanesc ca Alba – Iulia , incarcat de istorie avem viceprimar macaronar ?
    Iarasi a iesit vice mascariciul asta de Paulica Voic , dar macar e de-al nostru…

  3. Scipio

    miercuri, 27.06.2012 at 23:03

    No fain. Alba Iulia are viceprimar italian. Vorbeste frumos, pare destept, ma che dice quelo? A? Che vre se fie aprope de oamen… se rezolve problem la oamen, tutto a posto! Auguri Alba Iulia, veramente una cita multiculturale. Ciao!

  4. Bono Sucks

    miercuri, 27.06.2012 at 23:22

    Mascariciul de Paulica(Paul Voicu) a trecut de la reparatii centrale si instalatii sanitare,la conducerea unui oras…….asta e……..

  5. Ion Balgradean

    vineri, 29.06.2012 at 10:51

    Foarte fain.Iară’ combinaţii de culise.Iară’ lume prostită. Asta da combinaţie de smecheri:unii cu afacerea Cetatea, garda austriacă şi alte amintiri triste pentru poporul român dar fără pic de interes pentru un Monument al Unirii în Alba Iulia(să le fie ruşine la nesimţiţi), alţii cu lemnul padurilor României şi învârtelile macaronarilor si a altor etnii(ştiu ei care) de pe meleagurile Albei. Aşa să le-ajute Dumnezeu! Oricum o să fie scuturaţi de jubică cât de iute.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

ADMINISTRATIE

Senatorul PSD de Alba, Călin Matieș, îl amenință pe prefectul Nicolae Albu cu plângere penală pentru abuz în serviciu

Publicat

Senatorul PSD de Alba, Călin Matieș, a declarat într-o conferință de presă susținută vineri, 7 mai, că are intenția de a depune o plângere penală pentru abuz în serviciu pe numele prefectului de Alba, pe care l-a numit ”Mircea” Albu în loc de Nicolae.

Motivul pentru care senatorul vrea să depună plângerea penală ar fi că, în viziunea acestuia, Nicolae Albu ar fi încălcat legea prin menținerea restricțiilor în Alba Iulia, în timp ce incidența cazurilor de COVID la mia de locuitori era în scădere. 

Menținerea restricțiilor la Alba Iulia a fost și subiectul principal al conferinței de presă susținută la sediul partidului, unde și Dana Nanu, consilier local PSD, a criticat hotărârile luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

”Eu și împreună cu colegii mei consilieri și am mai cerut sprijin și din țară, analizăm ca să depunem o plângere penală împotriva prefectului Mircea Albu (n.r. numele prefectului de Alba la care senatorul Matieș face referire este Nicolae Albu) pentru abuz în serviciu, pentru că ceea ce a făcut dânsul la Alba Iulia nu poate fi acceptat”, a declarat senatorul PSD de Alba, Călin Matieș în timpul conferinței de presă.

De asemenea, și Dana Nanu, ca reprezentant HoReCa, a declarat că aceștia sunt dispuși să îl acționeze în instanță pe prefectul Albu, însă nu a precizat în ce mod.

Aceasta a spus că este vorba de principii și de a nu se crea un precedent și că pentru o posibilă acțiune în instanță a discutat deja cu trei avocați, iar cu unul s-ar afla în discuții mai avansate.

”Depinde ce ne sfătuiește avocatul, poate pe prefect, poate instituția, asta o să vedem”, a declarat Dana Nanu, cu privire la o posibilă acțiune în instanță.

Problema restricțiilor neridicate

În urmă cu două zile, prefectul județului Alba și președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Nicolae Albu, a făcut o serie de precizări alba24.ro cu privire la rămânerea municipiului Alba Iulia în scenariul roșu, deși incidența este în scădere de mai bine de o săptămână.

”Măsura (n.r. rămânerea municipiului în scenariul roșu) a fost stabilită în data de 24 aprilie și va expira în data de 8 mai. Conform hotărârii care prelungeste starea de alertă (Hotărârea 432), măsura se ia pe 14 zile, iar la articolul 15 alin. 2, se specifică foarte clar că măsura este luată pe 14 zile de către CJSU în urma analizelor DSP și va fi reanalizată la finalul acestora”, a precizat Nicolae Albu.

Mai exact, după ce DSP Alba a realizat incidența la 14 zile, în data de 24 aprilie, CJSU Alba a luat hotărârea ca Alba Iulia să rămână în scenariul roșu pentru încă 14 zile, măsura ce va expira pe data de 8 mai.

Între timp, datorită numărului de cazuri scăzute confirmate zilnic, incidența a scăzut, însă hotărârea de rămânere într-un scenariu sau trecerea în altul se ia după incidența la 14 zile.

Odată cu trendul descendent al incidenței, CJSU Alba a avut întâlniri zilnice pentru a analiza situația.

Nicolae Albu a mai declarat pentru alba24.ro că au fost făcute adrese către DSU și DSP prin care s-au cerut puncte de vedere referitoare la schimbarea scenariului, iar răspunsul a fost că măsura este luată din punct de vedere medical și că recomandarea specialiștilor a fost ca schimbarea scenariului să se realizeze după recalcularea incidenței la 14 zile.

Incidența va fi una scăzută pentru o bună perioadă de timp, iar acesta se va situa sub scenariul roșu, a precizat prefectul județului Alba, Nicolae Albu.

Restricții la Alba Iulia: Controverse între instituții

Situația a generat o serie de controverse în spațiul public. Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a făcut miercuri o serie de precizări pe contul său de Facebook.

”Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba încă din data de 27 aprilie înscrierea pe ordinea de zi a proiectelor de hotărâre conform analizei incidenței pe baza căreia se stabilesc scenariile UAT-urilor.

Potrivit documentului transmis la acea dată, incidența în municipiului Alba Iulia era de 2,96 la mie, a transmis directorul DSP Alba”, Alexandru Sinea.

Precizările DSP:

”Încă din data de 27.04.2021, DSP Alba a solicitat CJSU înscrierea pe ordinea de zi a proiectelor de hotărâre conform analizei incidenței transmise la acea dată, când Alba Iulia era la 2,96/1000 de locuitori conform adresei anexate.

Convocarea CJSU nu intră în atribuțiile DSP.

Interpretarea Hotărârilor de Guvern nu face parte din obiectul instituției noastre.

Trecerea dintr-un scenariu în altul a unei localități se face prin hotărâre CJSU în baza analizei incidenței transmisă de DSP, analiza transmisă zilnic cu celeritate.

Nu accept și nu voi accepta vreodată ca instituția pe care vremelnic o conduc sau colegii din DSP să fie implicați în scandaluri mediatice pentru chestiuni care nu țin de obiectul activității specifice, mai ales că DSP se concentrează să își îndeplinească atribuțiile proprii cu profesionalism în interesul sănătății publice”, a transmis directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.

Restricții la Alba Iulia: Ce spune CJSU

Reprezentanții CJSU Alba au transmis un punct de vedere. Aceștia explică modul în care se stabiliește incidența cumulată la 14 zile.

”Precizăm că actul normativ prevede în mod expres acest termen de 14 zile pentru ca măsurile respective, odată adoptate, să-și producă efecte și să atingă scopul pentru care au fost dispuse, schimbările ulterioare fiind generate de o nouă analiză a factorilor de risc întocmită de specialiștii DSP la încheierea perioadei de 14 zile” se arată în informarea CJSU Alba.

 

 

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Bărbat din Galda de Jos, reținut de polițiști după ce și-a agresat soția. S-a ales cu dosar penal

Publicat

pixabay free

Un bărbat din comuna Galda de Jos a fost reținut de către polițiști după ce și-a agresat soția.

Asupra acestuia a fost emis și un ordin de protecție pe o perioadă de 5 zile.

Potrivit IPJ Alba, la data de 6 mai 2021, în jurul orei 21.30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au intervenit pe raza localității Benic, unde a fost semnalată o faptă de violență în familie.

Pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, un bărbat de 62 de ani și-ar fi împins soția și ar fi lovit-o, cu pumnul, în zona feței.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului și, în urma interpretării acestuia, au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

Ulterior, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie, iar bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Cel mai mare Centru de Management al Deșeurilor din Transilvania, construit la Galda de Jos, a devenit funcțional, de vineri

Publicat

Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos a devenit de vineri funcțional, anunță Consiliul Județean Alba.

Depozitul de la Galda era finalizat ”la cheie” de câțiva ani, gata să preia și să proceseze la norme UE gunoiul menajer din toate localitățile județului Alba.

Autoritățile județene nu au reușit însă să finalizeze concesiunea, din cauza unor procese în instanță care au durat ani buni.

Citește și: FOTO LIVE VIDEO: Vizită de lucru la Centrul de management al deșeurilor de la Galda de Jos, care ar trebui deschis în luna mai

Comunicatul CJ Alba:

Sistemul este operat de către ASOCIEREA SC RER VEST SA și SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA, în baza contractului nr. 3026/248/09.02.2021 încheiat cu Consiliul Județean Alba, ca are ca obiect delegarea prin concesiune a operării instalațiilor de gestionare a deșeurilor municipale realizate în cadrul Proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba, respectiv:

  • transferul deșeurilor municipale și asimilabile, deșeurilor din parcuri și grădini, deșeurilor stradale, cu excepția celor cu regim special, prin stațiile de transfer Tărtăria și Blaj;
  • sortarea deșeurilor municipale și asimilabile prin Stația de sortare din cadrul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Galda de Jos;
  • organizarea prelucrării, neutralizării și valorificării deșeurilor municipale și asimilabile, deșeurilor din parcuri și grădini, deșeurilor stradale prin Stația de Tratare Mecano-Biologică din cadrul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Galda de Jos;
  • depozitarea controlată a deșeurilor municipale în Depozitul ecologic de deșeuri Galda de Jos;
    stocarea temporară în cadrul CMID Galda de Jos/Stația de trasfer Tărtăria/Stația de transfer Blaj, valorificarea/eliminarea deșeurilor voluminoase provenite de la populație și agenți economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deșeuri de echipamente electrice și electronice etc.);
  • stocarea temporară în cadrul CMID Galda de Jos/Stația de trasfer Tărtăria/Stația de transfer Blaj, eliminarea deșeurilor periculoase din deșeurile municipale rezultate din îngrijiri medicale acordate la domiciliu pacientului sau cele rezultate din activitatea de îngrijiri medicale acordate în cabinete medicale amplasate în condominii, cu același regim cu cel al deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală, conform reglementărilor legale specifice;
  • stocarea temporară , valorificarea/eliminarea DEEE-urilor provenite de la populație și de la agenții economici.

Durata contractului este de 6 ani, iar obiective propuse sunt:

  • îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației;
  • susținerea dezvoltării economico-sociale a localităților;
  • promovarea calității și eficienței Serviciului;
  • gestionarea Serviciului pe criterii de transparență, competitivitate și eficiență;
  • protecția și conservarea mediului înconjurător și a sănătății populației;
  • respectarea cerințelor din legislația privind protecția mediului referitoare la salubrizarea localităților.

Centrul de la Galda de Jos este parte componentă a Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, care reprezintă infrastructura de deşeuri la nivelul judeţului, cu două componente: colectarea la nivelul populaţiei, operată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI Salubris pe 4 zone ale judeţului şi sistemul de depozitare, ce are în componență:

– 3 staţii de sortare la Aiud, Zlatna şi Baia de Arieş, realizate pe fonduri PHARE şi un program pilot de reabilitare a zonelor Zlatna şi Copşa Mică şi staţia de transfer de la Abrud

– Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos (depozit ecologic cu o durată medie de viaţă de 6,5 ani, staţie de sortare şi staţie de tartare mecano-biologică) şi 2 staţii de transfer la Blaj şi Tărtăria.

Proiectul, în valoare totală de aprox. 47 milioane de euro, din care granturi UE de aproximativ 37 mil. euro, a impus realizarea de instalaţii noi şi integrarea celor existente, precum şi închiderea a 7 depozite neconforme, lucrări realizate până la sfârşitul anului 2017.

Proiectul a avut 2 faze, în cadrul a 2 exerciţii financiare – POS Mediu 2007-2013 şi POIM 2014-2020, cu valori aproximativ egale – aproximativ 23, 9 mil. euro şi 23,2 milioane euro.

Tarifele vor putea fi stabilite după cel puţin o lună de la implementare.

Acestea trebuie să se încadreze, conform contractului de finanţare, în nivelul de suportabilitate al populaţiei (conform decilei 1 referitoare la zona cea mai săracă a judeţului), iar orice majorare de tarif se poate face numai prin hotărâre a CJ și trebuie să fie bine fundamentată.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

A furat un autoturism defect dintr-o parcare și a început ulterior să îl dezmembreze. Tânăr din Sebeș, cercetat de polițiști

Publicat

politie, IPJ, masina politie

Polițiștii din Sebeș au identificat un tânăr din municipiu ca persoană bănuită de furtul unui autoturism defect, lăsat de proprietară într-o parcare de pe DN 1. L-ar fi transportat, cu ajutorul unei platforme, pe un teren viran din Sebeș și ar fi demontat mai multe componente.

Potrivit IPJ Alba, la data de 6 mai 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au identificat un tânăr de 23 de ani, din Sebeș, ca persoană bănuită de săvârșirea unui furt de autoturism, faptă sesizată poliției la data de 5 mai 2021.

Din cercetări a rezultat că, la data de 5 mai, în jurul orei 12:00, tânărul s-ar fi deplasat, cu un autoturism cu platformă, într-o parcare situată pe DN 1, în zona Izvor Răhău și ar fi sustras autoturismul care se afla acolo din data de 1 mai 2021, lăsat de proprietară, ca urmare a faptului că s-a defectat.

Polițiștii au găsit autoturismul, pe un teren viran de pe raza municipiului Sebeș, unde tânărul care l-a sustras a demontat mai multe componente de caroserie.

Cercetările sunt continuate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate