Connect with us

Eveniment

VIDEO: Chef Scărlătescu, prezent la serbarea câmpenească de la Întregalde. A fost invitat de bucătarul Românul

Publicat

Maestrul de ceremonii (în acest caz maestrul de ceaune) la serbarea câmpenească de la Întregalde a fost Ioan Miclea, sau cum îl știe toată lumea Românul. Este vorba despre serbarea câmpenească ținută sâmbătă, 14 iunie, la Burmezeu, unde animalele au primit o sfeștanie din partea preoților.

Ca la orice serbarea câmpenească, trebuie să existe și mâncare. Pentru a potoli foamea celor prezenți în vârf de munte, însărcinat cu prepararea de mâncare a fost Ioan Miclea.

Însă, acesta pe lângă secretele din ceaune a mai adus și un invitat surpriză. Pe chef Scărlătescu, juratul unor celebre emisiuni culinare din România.

Ioan Miclea și Chef Scărlătescu sunt prieteni vechi și s-au cunoscut când Românul a participat la o emisiune culinară.

Atunci juratul a fost impresionat de modul tradițional și savoarea pe care bucătarul din Alba o dă în farfurie.

VEZI ȘI: VIDEO: Procesiunea ”Sfeștaniei pentru animale” la Întregalde, în zona Burmezeu, unde localnicii se simt mai aproape de Dumnezeu

(Vezi pe link-ul de mai sus cum a fost la serbarea câmpenească de pe Burmezeu, unde animalele au primit sfeștania).

YouTube video

Drept urmare de fiecare dată când trece prin Alba, îl vizitează pe Miclea. Mai mult de atât, la Crăciunul din 2024, cheful din București a avut un porc din Alba, de 510 kilograme, crescut și sacrificat chiar de Miclea.

VEZI ȘI: VIDEO Chef Scărlătescu, jurat la MasterChef, va avea porc de Crăciun din Alba. Animalul sacrificat de ”Romanul” avea 510 kilograme

Sâmbătă, 14 iunie, la Burmezeu și-a făcut apariția la cortul lui Românul, chef Scărlătescu. Acesta a mers pe la crescătorii de animale, s-a plimbat printre oameni a făcut poze cu ei, dar mai ales a mâncat din preparatele gătite de Ioan Miclea.

Bucătarul din Alba a gătit două ceaune: unul de porc și unul de oaie. De asemenea a gătit și un balmoș. În jur de 200 de persoane prezente la Burmezeu s-au ospătat din ceaunele gătite de Românul.

De la mic la mare, fie că au stat la masă, sau mai neaoș pe pătura pusă pe iarbă, cu toții au mâncat din bucatele gătite tradițional, la ceaun.

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.