Connect with us
Advertisement

Administrație

VIDEO: Locul în care pensionarii din Alba Iulia pot socializa a fost modernizat. Activități noi la centrul de zi pentru varstnici

Publicat

Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Alba Iulia este aproape gata după lucrările de extindere și modernizare, lucrări care au durat aproape trei ani. Amplasat pe strada Mărăști, înainte de modernizare, centrul de zi avea o capacitate de maxim 800 de beneficiari. 

După lucrările de modernizare și extindere peste 1200 de persoane vârstnice din muncipiu vor putea participa la activitățile zilnice. Lucrările se ridică la peste 4 milioane de lei.

Citește și Cât va fi contribuția și costul de întreținere al beneficiarilor la căminul de vârstnici din Alba Iulia, în 2023

Au fost modernizate toate încăperile centrului, de asemenea a fost construită și o nouă clădire de aproape 100 de metri pătrați. În curtea centrului a fost construită și o filigorie pentru activități în aer liber, dar au fost amenajate și mai multe spații verzi.

În centrul modernizat pensionarii vor putea sta în noua bibliotecă, sau face activități la comun într-o nouă sală multimedia. De asemenea vor fi asigurate servicii de kinetoterapie, consiliere psihologică și consiliere de grup.

Mai mult de atât a fost amenajată și o sală de jocuri de societate. De asemenea pensionarii pot participa la corul centrului dar și la excursii organizate de primărie.

”Valoarea totală a investiției se ridică la peste 4 milioane de lei, asta în principal în urma creșterii de prețuri de anul trecut (n.r. 2022). Lucrările au fost foarte complexe.

În prima fază s-au reabilitat aproximativ 545 de metri pătrați, centrul vechi existând. A fost construită și o suprafață nouă de aproximativ 85 de metri pătrați.

S-au realizat lucrări la fundația imobilului, fundație care a fost tratată cu rășini speciale împotriva igrasiei, s-a modernizat acoperișul, s-au făcut lucrări de anvelopare a întregii clădiri. De asemenea și întreaga suprafață interioară a fost reabilitată, de la pardoseli, zugraveli, schimbat uși.

Până la începerea lucrărilor, beneficiarii erau în jur de 800 de persoane. Estimăm că ar putea beneficia în jur de 1200 de persoane vârstnice din Alba Iulia.

Vor apărea funcțiuni noi: un cabinet de kinetoterapie, vor fi consilieri, activități de consiliere. Tratament medical, psihoterapie, terapie de grup, va exista o sala de  jocuri, o bibliotecă”, a precizat pentru alba24.ro, viceprimarul muncipiului Alba Iulia, Marius Filimon.

Marius Filimon a mai precizat că centrul ar putea fi redeschis în două luni. Mai exact, în prezent se lucrează la dotrarea sălilor cu mobilier și aparatură modernă pentru activitățile destinate pensionarilor din oraș.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ippv.romania

    marți, 24.01.2023 at 10:03

    24.01.2023. §A] De Sarbatoarea Nationala din 24 IANUARIE, imi place sa spun La Mulţi = mii Ani, România.

    §B] Caut persoane cu propuneri scrise pentru initiativa Partidul Pensionarilor Vulnerabili din Romania.

    Varsta minima: 65 ani pentru domni sau 63 de ani pentru doamne.

    Pensia maxima: 2500/2600/2700 lei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement