Eveniment
VIDEO Metodă ingenioasă prin care un șofer român fenta camerele de identificare a rovinietei. Plăcuță de înmatriculare cu pedală
Un șofer român de TIR a găsit o metodă inedită ca să scape de plata taxei de utilizare a șoselelor din Europa. Cu dispozitivul instalat în camion reușea să fenteze camerele de supraveghere care identifică plata rovinietei.
În ciuda ingeniozității acesta a fost descoperit însă la un control când personalul Administrației Naţionale Fiscale şi Vamale din Ungaria a observat ceva suspect la plăcuța de înmatriculare a camionului.
Vezi și VIDEO: Două bretele ale nodului rutier de la Sebeș care leagă autostrăzile A1 și A10 vor fi deschise traficului în 15 iulie
Camionagiul român i-a uimit pe agenții Administrației Naționale a Impozitelor și Vămilor (NAV) din Ungaria, care la un control de rutină au descoperit că acesta avea instalat în cabină un dispozitiv prin care șoferul fenta plata taxei de drum .
Românul călătorea la volanul camionului său spre Italia, când a fost oprit a fost oprit și verificat inspectorii vamali au descoperit că în cabina camionului avea o pedală în plus, cu ajutorul căreia putea să ascundă numărul de înmatriculare.
Inspectorii NAV au observat că plăcuța cu numărul de înmatriculare era poziționată cu fața în jos, spre asfalt, iar când au verificat-o mai atent au descoperit că de fapt era mobilă. Practic, au văzut uimiți agenții, era acționată cu ajutorul pedalei montată în cabină, în zona pedalelor, în stânga.
Românul acționa pedala și înclina plăcuța de înmatriculare și în acest fel nu putea fi identificat vehiculul de camerele de supraveghere de pe autostrăzi și drumurile naționale.
Citește și Taxă pentru mașinile mai vechi de 15 ani, până la sfârșitul anului 2021. Măsura ar viza jumătate din parcul auto al României
Atunci când observa un echipaj de poliție, acționa pedala și plăcuța revenea la poziția regulamentară, numărul devenind vizibil.
Angajații NAV au publicat un videoclip cu pedala și cum funcționa ea, și în același timp au sesizat poliţia, care a iniţiat o anchetă pentru utilizarea abuzivă a unei plăcuţe de înmatriculare.
sursa: NAV, libertatea.ro, antena3.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News