Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO Ministrul Sănătății: Avem mai puține doze de vaccin decât am avea nevoie. Controale la centrele unde se sare peste rând

Publicat

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că există suspiciunea că un număr mare de persoane care ar fi trebuit vaccinate în etapa a III-a, au fost de fapt vaccinate mai repede, respectiv în a doua etapă.

Asta, spune ministrul, în contextul în care în România sunt mai puține vaccinuri decât este nevoie. 

Declarațiile ministrului Voiculescu: 

”În momentul acesta avem mai puține doze de vaccin decât am avea nevoie. E necesar ca autoritățile să nu rămână pasive la inechități. În principiu și în practică trebuie să îi protejăm pe cei vulnerabili.

Se vor face echipe de control MS-DSP pentru a vedea cum stau lucrurile în fapt la centrele de vaccinare. România nu poate să fie un sat fără câini.

Am vorbit cu premierul pentru introducerea de sancțiuni, dacă strategia de vaccinare nu este respectată la centre. În acest moment putem să îi asigurăm de avertismente disciplinare, în curând vom putea vor de sancțiuni (…).

Nu au fost puţine exemplele semnalte în presă de organizări separate pentru diverse instituţii ale statului. Cred că este jenant.

Acest lucru a fost discutat cât se poate de onest cu toată lumea, inclusiv cu premierul României, care împărtăşeşte pe de-a întregul această opinie şi această îngrijorare.

Vulnerabilități: 30% din vaccinări sunt în afara platformei de vaccinare. Sunt oameni care merg în centre sau centre care nu sunt bine informatizate.

Faptul că oamenii nu se programează în platformă și merg direct la centru reprezintă o vulnerabilitate pe care i-am semnalat-o dr Gheorghiță care trebuie remediată cât mai rapid. 30% este mult”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate