Problema finanțării spectacolului de Schimbare a Gărzii Cetății din bugetul local a fost readusă în discuție marți, după ce, cu o zi înainte, societatea care administrează domeniul a solicitat sprijin financiar de la Primărie pentru continuarea desfășurării spectacolului. Întrebat dacă finanţarea va fi acordată de Consiliul Local, societății "Grup Corint", primarul a explicat că această procedură nu este posibilă decât printr-o hotărâre oficială, însă aceasta ar putea fi o soluție pentru ca una dintre atracțiile de bază ale Cetății Alba Carolina să nu dispară.

Publicitate

„Consiliul Local Alba Iulia nu dă bani pentru Garda Cetății, pentru că nu poate să dea bani decât în momentul în care acest lucru s-ar face printr-o hotărâre de consiliu, prin care s-ar prelua o parte din cheltuielile care sunt acolo. Acum, fiecare dintre noi, în special albaiulienii, trebuie să hotărâm: lăsăm să se demonteze totul după atâția ani sau facem ceva pentru a întreține un punct de atracție pentru Cetate. Obligatoriu trebuie să găsim o soluție. Se poate face ceva dacă Consiliul crede că avem nevoie de această Gardă a Cetății. Și dacă nu consideră lucrul acesta, o să ne uităm la pietre și tot conceptul legat de Cetate se va rostogoli. Vom avea iar o îngrămădire frumoasă și elegantă de pietre, printre care se vor plimba oamenii, iar sâmbăta și duminica nu va mai veni nimeni, pentru că Garda este atracția maximă din aceste zile. Din punctul meu de vedere nu este un efort, Consiliul ar trebui să facă acest lucru”, a precizat primarul Mircea Hava.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Unul dintre jurnaliștii prezenți la întrunire a menționat faptul că albaiulienii plătesc deja în unele locuri din Cetate pentru a vedea spectacolul Schimbării Gărzii (insinuând că, dacă s-ar oferi sprijin din bugetul local pentru Schimbarea Gărzii, albaiulienii ar plăti, practic, de două ori). Răspunsul primarului Mircea Hava, la această mențiune a fost că este un lucru normal: „Mai sunt locuri în care plătești câte ceva, un leu, doi, trei, dacă vrei să vezi ceva. Dacă suntem albaiulieni, nu plătim? Din punctul meu de vedere, ca om, trebuie plătită. Dacă doriți să discutăm despre un populism fantastic, nu plătim nimic, dar nici nu o să avem nimic. Trebuie să mergem înainte, să creăm, ceea ce am creat să ținem. Nu putem să ne batem joc de banii care au fost investiți și mai ales de gloria pe care o are Alba Iulia prin Cetate. Până la urmă vom găsi o soluție, însă aș vrea să o găsim împreună cu oamenii din Consiliul Local. Este o problemă destul de mare, pentru că nevoile sunt mari. Important este să nu renunțăm la ceea ce avem”.

Publicitate

Reamintim că SC "Grup Corint" SA a solicitat, luni, Consiliului Local Alba Iulia, sprijin financiar pentru continuarea spectacolului Schimbării Gărzii Cetății Alba Carolina, pe motiv că nu își mai permit aceste cheltuieli.

Citiți aici mai multe despre solicitarea de sprijin financiar înaintată de SC "Grup Corint" SA către Consiliul Local.

Vedeți mai jos declarațiile primarului Mircea Hava: