Actualitate
Vineri, 2 decembrie: Conferința de lansare a proiectului pilot „Alba Iulia Smart City 2018”, la Universitatea „1 Decembrie 1918”
Vineri, 2 decembrie, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va avea loc, începând cu ora 10.00, conferința de lansare oficială a proiectului pilot „Alba Iulia Smart City 2018”. La eveniment sunt așteptați să participe reprezentanți din partea companiilor interesate de proiect, promotori și vendori de soluții smart, administrații locale, mediul universitar, asociații profesionale, jurnaliști, bloggeri și alți factori interesați de la nivel local, central și internațional.
Evenimentul va avea loc la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, începând cu ora 10.00. în Amfiteatrul A9.
Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informaţională a propus pentru perioada 2016 – 2018 inițierea proiectui pilot de transformare a Municipiului Alba Iulia într-un oraș inteligent – Alba Iulia Smart City 2018.
Acest proiect se bazează pe dezvoltarea de parteneriate cu asociații, companii, institute de cercetare-dezvoltare, universităţi și nu în ultimul rând voluntari care vor contribui împreună la construirea Orașului unde s-a născut viitorul. Proiectul se va materializa cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri 2008.
Citește și Proiectul Alba Iulia – Smart City, varianta Orange. Hotspoturi wi-fi, senzori de monitorizare a calităţii aerului şi aplicaţie mobilă pentru cetăţeni
Vezi și VIDEO: Alba Iulia, primul Smart City din România. Marius Bostan: „În 2018 vor veni aici probabil 1.000 de primari și 2 milioane de turiști”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News