Connect with us
Advertisement

Educație

VINERI: Noaptea cercetătorilor, la Alba Iulia. Experimente, ateliere antice, expoziții, reconstituiri istorice. PROGRAM

m

Publicat

Vineri, 24 septembrie, la Alba Iulia va fi Noaptea cercetătorilor europeni, din seria evenimentelor Marie Curie. Publicul are ocazia să afle ce înseamnă jobul de cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Evenimentul oferă oamenilor de știință șansa de a intra în legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul științei și oamenii din spatele experimentelor.

Proiectul se adresează minților curioase și tinerilor care doresc să înceapă o carieră în cercetare, oferind o mare varietate de activități științifice și educative.

La Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina, vizitatorii au ocazia de a lua parte la activități științifice ce combină educația cu divertismentul. Sunt organizate expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, prezentări, jocuri și concursuri.

PROGRAM și locații – Noaptea Cercetătorilor Europeni – Alba Iulia 2021 – 24 septembrie

Muzeul Național Al Unirii

Între orele 17:00 și 22:00, Muzeul Național al Unirii pregătește pentru cei mai mici vizitatori ateliere de confecționare jucării din materiale reciclabile și bijuterii ecologice. Pasionații de arheologie pot afla mai multe despre Hypocaustum, sistemul de încălzire roman, pe baza descoperirilor arheologice din situl Apulum.

La Poarta a IV –a a Cetății Alba Carolina, între orele 18:00 și 19:00, publicul poate urmări o reconstituire istorică a Legiunii a XIII-a Gemina și Dacii Apoulon-ului. Începând cu ora 19:00, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia invită vizitatorii să participe la diverse ateliere antice, precum: fierărie, prelucrarea osului, jocuri romane, monetărie sau pictură.

Museikon

La sediul Museikon, la ora 17:00 are loc vernisajul expoziției Școala de vară la Museikon, iar între orele 17:30 și 22:00 se desfășoară ateliere de creație artistică, de pictură icoane pe sticlă și de artă caligrafică.

Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Cu ocazia Nopții Cercetătorilor Europeni, Facultatea de Istorie și Filologie din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia a pregătit activități interesante pentru vizitatori.

Departamentul de Istorie, Arheologie și Muzeologie invită publicul să ia parte la reconstituiri istorice cu temă medievală, la ateliere de prelucrare a lutului și de pictare replici după vase ceramice preistorice, precum și la tururi ghidate ale expoziției arheologice.

Departamentul de Filologie organizează un atelier interactiv în limba engleză pentru copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 12 ani, intitulat sugestiv Alice in English Wonderland.

Primul eveniment Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost organizat în 2005 și a atras până acum peste 1,5 milioane de vizitatori. Ediția 2017 a atras peste 35 000 de vizitatori în România.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement