Blaj
Vizita Papei Francisc la Blaj: CFR Călători va suplimenta numărul de trenuri pe mai multe rute, în data de 2 iunie
CFR Călători va pune în circulaţie capacitatea tehnică maximă posibilă pentru asigurarea mobilităţii cetăţenilor, cu ocazia vizitei în România a Papei Francisc, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, potrivit unui comunicat al companiei.
Astfel, trenurile de călători vor fi suplimentate vineri, 31 mai, pe rutele spre şi dinspre Bucureşti, iar sâmbătă, 1 iunie, pe rutele Braşov – Miercurea Ciuc, Miercurea Ciuc – Adjud, Miercurea Ciuc – Cluj Napoca, Iaşi – Bacău, Iaşi – Paşcani şi Iaşi – Vaslui.
CITEȘTE ȘI: PROGRAMUL OFICIAL al vizitei Papei Francisc în România. Cât va sta la Blaj și care este programul zilei de 2 iunie
Duminică, 2 iunie, trenurile vor fi suplimentate pe rutele Blaj – Sighişoara – Braşov, Blaj – Alba Iulia şi Cluj Napoca – Blaj.
CITEȘTE ȘI: Vizita Papei la Blaj: Vaticanul a promulgat decretul de beatificare a episcopilor morți în închisorile comuniste
Pentru evitarea supra-aglomerării trenurilor în această perioadă, CFR Călători solicită pasagerilor şi în special celor care se deplasează la evenimentele religioase la care este prezent Papa Francisc (Bucureşti – 31 mai, Şumuleu Ciuc/Miercurea Ciuc – 1 iunie, Iaşi – 1 iunie şi Blaj – 2 iunie) să îşi planifice din timp călătoria, să folosească toate trenurile puse la dispoziţie de CFR Călători şi să îşi procure cu anticipaţie legitimaţiile de călătorie.
Sursă: România24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News