Connect with us

Eveniment

VREMEA în Transilvania și la munte până în 9 iunie. Temperaturile scad din nou. Prognoza meteo pe două săptămâni

furtuna

Publicat

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza de vreme pentru până în 9 iunie, pe următoarele două săptămâni, în regiuni din țară. În Transilvania, valorile maxime de temperatură vor scădea joi și vineri, apoi cresc din nou. Vor mai fi averse și furtuni, până în 1 iunie.

În Transilvania, vremea va fi caldă până în 29 mai, pentru această perioadă, dar apoi se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 26-28 de grade, până spre 21 de grade în intervalul 31 mai-3 iunie. Apoi, această medie va fi în creștere, iar spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni se estimează revenirea la un regim termic normal, cu maxime de până la 25 de grade.

Până în data de 1 iunie, minimele termice nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta și se vor situa în jurul valorii de 12 grade. Ulterior, temperatura aerului va scădea ușor, până la 9 grade în data de 2 iunie, apoi tendința va fi de creștere ușoară și treptată, spre valori de 10-11 grade, în medie regională. 

Vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Averse, pe arii extinse și mai însemnate cantitativ, se vor semnala cu o probabilitate mai ridicată în intervalul 30 mai – 2 iunie.

La munte, la începutul intervalului, temperaturile vor avea valori maxime, în medie, de 17-18 grade și minime de 9-10 grade. Apoi vremea se va răci, astfel că în data de 2 iunie vor fi medii ale temperaturilor maxime de 12-13 grade și de 5-6 grade ale minimelor. Apoi, tendința va fi de încălzire, până spre medii ale maximelor de 15-16 grade și medii ale minimelor, în medie de 7-8 grade, la sfârșitul intervalului.

Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe tot parcursul intervalului de referință, iar local cantitățile de apă vor fi mai însemnate.

sursa: meteoromania.ro

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement