Eveniment
WEEKEND plin în ALBA! Aflați ce evenimente din județ nu trebuie să ratați: concerte, târguri, lansări de carte, festivaluri și expoziții
Weekend-ul care începe cu siguranță nu ne va găsi între patru pereți, deoarece întreg județul Alba va fi încărcat de evenimente. Concerte, festivaluri, expoziții chinologice, târguri de carte, dar și expoziții sunt doar câteva dintre motivele pentru care nu trebuie să rămânem în casă. Pentru a fi siguri că nu veți rata nici unul dintre aceste spectacole, v-am pregătit un calendar al evenimentelor ce vor avea loc în Alba în acest sfârșit de săptămână.
VINERI
Târgul de Carte Alba Transilvana -„Cartea care te cucerește” revine la Alba Iulia, pentru a VI-a oară, la Târgul de Carte „Alba Transilvana”. De vineri, 10 mai, până duminică, 12 mai, peste 60 de edituri din toată țara își vor prezenta cele mai noi producții editoriale și nu numai. Zeci de volume vor fi lansate în compania autorilor și a unor oameni de cultură de cea mai înaltă clasă.
Sărbătoarea Libertății la Blaj – Municipiul Blaj va fi în următoarele zile gazdă de seamă pentru toți cei care îi vor trece pragul. ”Sărbătoarea Libertății”, un eveniment de suflet al administrației locale, va aduce în Mica Romă proiecții de film, simpozioane, concerte, parade cu torțe și concursuri de poezie, manifestări care continuă până în 18 mai.
Play for May-R.Y.MA., Alba Iulia – Artă, muzică, dans, cultură, jocuri şi multă distracţie. De toate acestea vor avea parte cei care vor participa în perioada 9-12 mai la cea de-a cincea ediție a festivalului „Play for May” din Alba Iulia. Cele patru zile ale evenimentului debutează cu vernisajul expoziţiei de pictură Remus Ilisie și Dacian Hopârtean.
Festivalul Internațional Lucian Blaga – Lansări de carte, sesiuni de comunicări, recitaluri muzicale, un film documentar, o expoziție de pictură vernisată „sub cireș, lângă fântâna din curte” sunt doar câteva dintre momentele ce se vor desfășura la Casa Memorială de la Lancrăm și ce compun programul Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Un moment special va fi „In Memoriam Gheorghe Maniu”, dedicat inițiatorului acestui festival, plecat dintre cei vii anul trecut.
Festivalului Naţional “La Porţile Apusenilor” – Vineri, 10 mai, Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu” din Alba Iulia organizează cea de-a V-a ediţie a Festivalului Naţional “La Porţile Apusenilor”. În cadrul acestui proiect s-au înscris aproximativ 350 de reprezentanţi din diferite zone ale ţării. Festivalul este o modalitate de a transmite şi perpetua tezaurul cultural al zonei Apusenilor, dar şi o competiţie pentru elevii care vor participa în secţiunile din cadrul acestui proiect.
Vocile Cetății, Alba Iulia – Un grup de 10 voci de excepție din țară se vor întrece și în acest an pentru a câștiga marele premiu în valoare de 1.000 de euro la cea de-a II-a ediție a Festivalului Concurs de Muzică Ușoară “Vocile Cetății”. Evenimentul se va desfășura și de această dată pe durata a două zile, 10-11 mai, sub umbrela Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
SÂMBĂTĂ
Nu uitați să treceți din nou pe la Târgul de Carte din Alba Iulia, să petreceri la Sărbătoarea Libertății de la Blaj, să dansați la concertele de la Play for May și să mergeţi pe la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru a afla cine sunt marii câștigători ai celei de a II-a ediții a Festivalului Vocile Cetății. Toate aceeste evenimente vor continua întreg weekend-ul. Pe lângă acestea, iată și alte motive să ieșiți din casă:
Expoziție de Artă Tradițională la Blaj – Sâmbătă, 11 mai, începând cu ora 12.00, Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” din Blaj găzduieşte vernisajul celei de-a V-a ediţii a Expoziţiei de Artă Tradiţională. În cadrul expoziţiei vor fi prezentate obiecte de lemn, ţesături, boderie, icoane pictate ale meşterilor populari din judeţul Alba.
Concert de chitară clasică la Catedrala Romano Catolică Sf Mihail – Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis îi invită pe albaiulieni și nu numai, sâmbătă, 11 mai, de la ora 17.30, la Catedrala Romano-Catolică “Sf. Mihail”, la concertul de chitară clasică susținut de Raul Răzvan Guțu. Evenimentul este organizat în scopul strângerii de fonduri pentru echiparea unui membru al Gărzii Romane din Alba Iulia și anume Cornicerul.
Zilele Tineretului la Cugir – Festivalul „Zilele Tineretului” îşi deschide porţile în acest weekend, cu competiţii de cros, şah, tennis de masă şi bowling, dar şi concerte de folk cu artişti de renume şi spectacole artistice. Organizatorii şi partenerii evenimentului pun la dispoziţie şi transportul până la centrul manifestărilor, Cabana Mistreţu de pe Râul Mare.
DUMINICĂ
Festivalul Concurs Cultură pentru Cultură pe Câmpia Libertății de la Blaj – Duminică, 12 mai, începând cu ora 13.oo, pe Câmpia Libertăţii din Blaj se va desfăşura cea de-a VIII-a etapă a Festivalului-concurs judeţean ,,Cultură pentru Cultură”. Evenimentul este este un proiect unic în Europa şi are scopul de a revitaliza cultura tradiţională din mediul rural şi de dezvoltare a turismului cultural în zonele istorico-etnografice ale judeţului Alba.
Treasure Hunt-vânătoare de comori în Alba Iulia – Duminică, 12 mai, începând cu ora 11.00, Alba Iulia va fi ţinta vânătorilor de comori, pentru cei care doresc să cunoască mai bine monumentele istorice ale oraşului. Tinerii sunt provocaţi să participe la concursul „Treasure Hunt” (Vânătoarea de comori) organizat de echipa Kalyteros, formată din liceeni din Alba Iulia.
Show chinologic și picnic pentru metiși la R.Y.M.A – Festivalul “Play for May” desfășurat la spațiile RYMA din Alba Iulia include și un eveniment dedicat iubitorilor de patrupede. Duminică, de la ora 11.00, albaiulienii sunt așteptați la un show chinologic și picnic pentru metiși organizat în Șanțurile Cetății unde, alături de varietatea de rase de câini pe care le puteţi vedea, veți fi îmbiați și cu plăcinte calde, clătite delicioase şi mâncare la ceaun. Nici patrupedele nu vor pleca flămânde de la RYMA. Organizatorii le-au pregătit un bufet suedez care îi va face să se lingă pe lăbuțe.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News