EVENIMENT
REZULTATE DEFINITIVAT 2013: Doar 37% din cele 95 de cadre didactice din Alba au obținut notă de trecere
Peste 90 de cadre didactice din Alba care au susținut proba de definitivat au aflat rezultatele. Examenul s-a desfășurat la Colegiul Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, iar candidații au avut la dispoziție patru ore pentru a rezolva subiectele.
Anul acesta s-au înscris pentru examenul de definitivat 129 de candidați. Nouă dintre aceştia s-au retras, fie pentru că nu mai activează în învățământ, fie pentru că nu aveau studii corespunzătoare.
Potrivit ISJ Alba, din cei 100 de candidați, în sălile de examen au rămas 95, din care doar 35 au reușit să obțină notă de trecere, adică un procent de 37%.
Rezultatele la definitivat sunt publicate AICI.
Un profesor de comerţ de la Colegiul Tehnologic „Ştefan Manciulea” din Blaj, Claudiu Leonardo Stoia, are „10 pe linie”, atât la proba scrisă, cât şi la inspecţiile la clasă.
Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Nota obţinută la proba scrisă este nota la examen, cea minimă de promovare fiind 8 (opt).
Contestaţiile se depun la centrele de examen, în perioada 23-24 iulie. Acestea se rezolvă în intervalul 25-26 iulie, iar în 27 iulie se publică rezultatele finale. În cazul în care diferenţa – în plus sau în minus – dintre nota acordată de comisia de rezolvare a contestaţiilor şi nota acordată de comisia de evaluare este de cel mult 0,5 puncte, rămâne definitivă nota acordată de comisia de evaluare.
Pentru a se putea prezenta la proba scrisă din cadrul examenului, candidaţii au trebuit să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) calificativul parţial pentru anul şcolar în curs: „Bine” sau „Foarte bine”;
b) cel puţin media 8 la inspecţiile speciale;
c) stagiu efectiv de predare de cel puţin un an la catedră (sau ore de predare echivalente normei de un an)
Personalul didactic se poate prezenta la examen în 3 sesiuni, în cel mult 5 ani de la finalizarea stagiului.
Examenul a cuprins susţinerea a două inspecţii speciale la clasă şi o probă scrisă.
În perioada 15-31 august se eliberează adeverinţele de promovare a definitivării în învăţământ.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Alexandra
marți, 23.07.2013 at 19:09
Felicitari Claudiu!
alina serban
duminică, 28.07.2013 at 20:37
felicitari horea,closca shy crisan..bueh!