Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Aventură periculoasă: Turist maghiar, recuperat de salvamontişti de pe Piatra Secuiului

Publicat

Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină, marţi, pentru recuperarea unui turist maghiar blocat pe stâncă, în zona Piatra Secuiului de la Rîmetea. Tânărul de 22 de ani a fost surprins de furtună și a rămas blocat într-o zonă foarte accidentată, aflându-se în pericol să se prăbuşească. Turistul a alertat serviciile de urgență, solicitând ajutor prin dispeceratul 112.

Bărbatul se afla în vacanţă la o pensiune din Rîmetea şi a decis să plece într-o drumeţie pe Piatra Secuiului. Lipsit de experienţă şi echipat necorespunzător, a părăsit traseul marcat şi s-a aventurat într-o zonă periculoasă.

Salvatorii montani au fost solicitați, în jurul orei 16.00, să intervină pentru salvarea tânărului. Acțiunea de căutare a turistului a durat circa două ore, timp în care s-a ținut, în permanență, legătura prin telefon cu acesta. După ce au reușit sa-l repereze, salvatorii montani au fost nevoiți să-l coboare pe turist, suspendat în coardă, până la baza versantului, printr-o intervenție de circa o oră, foarte dificilă, din cauza ploii, a stâncilor alunecoase și a zonei foarte accidentate.

„În momentul în care noi am preluat apelul, turistul intrase deja în panică și se temea foarte tare că o să cadă. Am reușit să-l calmăm și i-am dat indicații despre cum să ne semnalizeze zona în care se află. Chiar și așa, a durat circa două ore până a fost reperat pentru că zona este foarte dificilă, cu multe stânci, cu un relief foarte accidentat. A avut mare noroc că a scăpat doar cu o sperietură. Dacă respecta însă câteva reguli elementare ale drumețiilor pe munte nu ar fi ajuns în această situație.

În primul rând, turistul a părăsit traseul marcat și s-a aventurat pe zona periculoasă. Apoi, a plecat singur, neechipat și fără să consulte prognoza meteo, astfel că a fost surprins și de furtună. Iată deci câteva reguli, foarte simple, pe care le amintesc tuturor turiștilor că este esențial să le respecte pentru a fi în siguranță pe munte și a avea un concediu fără urmări neplăcute”, a declarat Lucian Forda, Șeful Serviciului Salvamont Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax