Contacteaza-ne si pe
Publicitate

AIUD

FOTO-VIDEO AUTOSTRADA SEBEŞ-TURDA: Tronsonul dintre Aiud şi Decea se pregătește de inaugurare

Publicat

22405968_845115978995744_4438376757106059825_nLuna aceasta, urmează să fie închise lucrările pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda, lotul 3, între Aiud şi Decea, de 12,45 km, potrivit Asociaţiei “Pro Infrastructură”. Din noiembrie, s-ar putea circula pe acest tronson. Şi pe lotul 4, pe cei 16,3 km în continuare până la Turda, lucrările erau avansate, însă mai sunt de finalizat intervenţiile în zona lacului Stejeriș și a alunecării de teren din apropiere.

Vezi şi VIDEO: PRIMUL drive test pe autostrada A10, tronsonul de la AIUD la TURDA. Circulaţia ar putea fi deschisă până la sfârşitul acestui an

“Podul peste Mureș din zona Gâmbaș, parte din lotul 3 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda. Tronsonul este foarte aproape de finalizare. Sperăm să putem circula pe aici în luna noiembrie, în octombrie constructorul urmând să închidă lucrările pe șantier”, au scris reprezentanţii Asociaţiei, pe Facebook.

Rămâne de văzut dacă sunt doar veşti optimiste sau o parte din autostradă va fi într-adevăr deschisă circulaţiei în această toamnă.

Vezi FOTO Lotul 3 al Autostrăzii Sebeș – Turda, aproape de final. Se va putea circula doar pe 8,5 din cei 12 kilometri

Pentru reducerea în totalitate a aglomeraţiei pe DN1 Alba Iulia – Cluj Napoca, mai este însă de aşteptat. Loturile 1 şi 2, de la Sebeş la Aiud (41,25 km) sunt încă departe de finalizare.

Vezi FOTO-VIDEO AUTOSTRADA Sebeş-Turda: Autorizaţie pentru nodul Alba Iulia Nord, blocaj birocratic la conexiunea de la Sebeş

Din monitorizările în teren efectuate de membri ai forumului peundemerg.ro, pe lotul trei se lucra, săptămâna trecută, la finisaje, pe lotul 4 concentrarea era în zona alunecării de teren, cu foreze, macarale, excavatoare şi bascule, pe lotul doi se lucre în special în zona Oiejdea, iar pe lotul 1 era înregistrat progres la partea de structuri şi terasamente.

Autostrada, pe loturi:

Lotul 1, de 17 kilometri, tronson de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului, până la ieşire din Alba Iulia, lucrează Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL. Proiectul prevede două noduri rutiere Alba Iulia Sud la km 8 şi Alba Iulia Nord la km 16. Valoarea contractului este de 541.739.137, 21 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Lucrările au început în 2 decembrie 2014 şi aveau termen inţial de finalizare 2 octombrie 2016. Au fost oprite în octombrie 2015, iar în 28 iunie a fost dată autorizaţia de construire. Doar pe secţiunea A, însă. În octombrie, s-a dat autorizarea pentru nodul Alba Iulia Nord (secţiunea B din lotul 1, „Secțiunea B – km 14+000 – km 17+000″)

Probleme: AC pe secţiunea C (km 0+000-km 0+300 şi Nod rutier Sebeş); obtinerea Acordului de Mediu revizuit; exproprieri suplimentare; termenul de finalizare a lucrărilor este iunie 2018 (actualizat, 2019).

Lotul 2 are 24,25 km şi continuă de la ieşirea din Alba Iulia (Pârâul Iovului până la intrarea în municipiul Aiud, km 17+000 – km 41+250). Include nod rutier la Teiuş (km 26). Constructor este Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Euro Construct Trading 98 SRL, cu contract 549.332.493,62 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Termenul de finalizare din contract era 2 octombrie 2016. În 5 aprilie a fost obţinută autorizaţia de construire pe sectoarele 2 şi 3 (km 22+500 – km 25+300; km 26+100 – km 35+000; km 35+000 – km 41+250). Ulterior, în iunie, au fost date autorizaţii pe tot tronsonul.

Termenul de finalizare a lucrărilor, aprilie 2018 (actualizat, 2019).

Lotul 3  are 12,45 km urmează traseul de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea (km 41+250 – km 53+700). Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud (km 44+700) şi Unirea (km 53+200).

Constructor este Tirrena Scavi S.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), cu valoare contract de 420.511.921,44 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014 şi termen iniţial de finalizare 20 martie 2016. Aici, lucrările au început în mai 2014, cu proiectarea. În iunie, s-a intrat în legalitate în ceea ce priveşte executarea lucrărilor, prin eliberarea autorizaţiei de construire.

Termen actualizat de finalizare a lucrărilor, noiembrie – decembrie 2017 (posibil octombrie).

Lotul 4 are 16,3 km, de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda (km 53+700 – km 70+000) a primit autorizaţiile de construire în iulie. Constructor este PORR Construct SRL/PORR Bau GMBH, cu contract de 470.004.894,83 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014. Pe acest lot se va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3).

Termen de finalizare a lucrărilor, noiembrie – decembrie 2017 (actualizat 30 noiembrie 2017).

sursa foto-video: Asociaţia Pro Infrastructura (Facebook), peundemerg.ro (Stefan01 şi ddfab)


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

FOTO VIDEO: Ploaie cu gheață la Tăuți și Geoagiu de Sus. Furtuna a făcut ravagii în mai multe localități din Alba

Publicat

grindina

Vremea extremă a făcut ravagii în județul Alba. Mai multe localități au fost duminică sub cod portocaliu de furtună. Ploaia cu grindină a afectat și localitatea Tăuți, în comuna Meteș. În doar câteva minute, peste culturile localnicilor s-a așternut un strat gros de „zăpadă”, în plină vară. A plouat cu gheață și la Geoagiu de […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Vremea în Alba, săptămâna 17-23 iunie. Nu scăpăm de furtuni! Temperaturi ideale pentru plajă și excursii la iarbă verde

Publicat

De

soare

Săptămâna vine cu temperaturi ridicate și vreme frumoasă. Maximele nu vor depăși 30 de grade Celsius. Însă vestea proastă este că vom avea parte în continuare de scurte furtuni puternice sau alte fenomene meteo extreme. Meteorologii estimează că aproape în fiecare zi a săptămânii 17-23 iunie vom avea câte o ploaie, furtună puternică sau averse. […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

STUDIU: Activitatea săptămânală ce reduce tensiunea arterială și stresul

Publicat

Cel puţin două ore pe săptămână petrecute în mijlocul naturii ar putea reprezenta limita de timp esenţială pentru stimularea sănătăţii şi a stării de bine a organismului, potrivit unui studiu preluat joi de Press Association. Conform cercetătorilor, persoanele care petrec cel puţin 120 de minute pe săptămână în natură au o probabilitate semnificativ mai mare […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

ALERTĂ de COD PORTOCALIU de vreme rea în Alba Iulia, Blaj, Aiud, Sebeș și alte localități din Alba. Cod GALBEN hidrologic

Publicat

furtuna trasnet fulger

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționare Cod Portocaliu de vreme rea pentru județul Alba, valabilă duminică după-amiaza pentru mai multe localități. Sistemul RO-Alert a transmis un mesaj de avertizare populației din localitățile vizate. Atenționarea este valabilă între orele 18:30 – 19:30 în localitățile Alba Iulia, Aiud, Sebeș, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș, Ighiu, Unirea, Jidvei, […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate