Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Liturghie cu 100 de preoți și episcopi în Catedrala ”Sfânta Treime” din Blaj. Detalii despre vizita Papei Francisc

Publicat

Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri, a declarat, duminică, la Blaj, că nu poate preciza dacă Papa Francisc va veni în 2018 în România și dacă în acest context va veni și la Blaj.

Aceasta în pofida speculațiilor care s-au făcut cu privire la vizita sa, privită inițial ca un pas important pentru pregătirea vizitei Sfântului Părinte. Acesta a participat la o Liturghie alături de 100 de preoți.

Liturghia oficiată duminică la Catedrala ”Sfânta Treime” din Blaj a adunat un număr record de preoți, peste 100, cu prilejul vizitei Prefectului Congregației pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri.

De asemenea, au participat toți episcopii greco-catolici și peste 1.000 de credincioși. Catedrala a fost plină până refuz și afară așteptând câteva sute de oameni să-l vadă pe trimisul Vaticanului.

Cardinalul este foarte cunoscut în lumea catolică, fiind un apropiat al Papei Ioan Paul al II-lea, dar și al actualului Papă Francisc, de unde și interesul foarte mare pentru vizita sa. În plus, atât episcopii și preoții, cât și enoriașii, așteptau cu speranță un posibil anunț al vizitei Papei Francisc, în 2018, în România, eventual la Blaj.

Cardinalul Sandri: Ne unim în rugăciunea de cerere și de mijlocire către PreasfântaMaică a lui Dumnezeu, în această țară numită „Grădina Maicii Domnului”

IMG_1906

În timpul slujbei, în fața a peste o mie de credincioși greco-catolici și membri ai clerului, cardinalul a afirmat că Papa Francisc le cunoaște „dorul arzător” de a-l putea îmbrățișa pe aceste meleaguri și că ”speră să sosească ziua în care acest dor să se împlinească” – o declarație optimistă care îndreptățește interesul pentru acest subiect.

Un fragment din predica pe care cardinalul a ținut-o în Biserica Sfânta Treime din Blaj a dat speranțe credincioșilor cu privire la o posibilă vizită a papei la Blaj: ”Vă amintiți cuvintele pe care le-a rostit Sfântul Ioan Paul al II-lea la celebrarea Sfintei Liturghii de la București pe 8 mai 1999. Din capitală, aceste cuvinte ajungeau prin gând și afecțiune la acest iubit oraș, Blajul, supranumit „Mica Romă” :

„Gândul meu nu poate să nu zboare spre Blaj. Sărut în chip spiritual acel pământ de martiriu şi îmi însuşesc mişcătoarele cuvinte ale marelui poet Mihai Eminescu, care se referă la el:

Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat să-l pot vedea”, și continua „astăzi sunt cu voi, fii ai Bisericii Greco-CatoliceRomâne, voi care mărturisiți de trei secole, prin sacrificii uneori ne­maiauzite, credinţa noastră în unitate…”, dorindu-și un elan nou în relațiile inter-ecleziale și ecumenice, și asupra cărora trebuie mereu să cercetăm și să repornim la drum:

„Vindecați rănile trecutului prin dragoste. Suferința comună să nu nască separări, ci să izvorască minunea împăcării. Oare nu acesta este miracolul pe care lumea îl așteaptă de la cei credincioși?”

Din „Mica Romă“ gândurile noastre se îndreaptă spre Cetatea Eternă, Roma, scaunul Urmașului lui Petru, Celcare m-a însărcinat să Vă aduc salutul Său, încurajarea și binecuvântarea Sa.

El cunoaște dorul vostru arzător de a putea în curând să îl îmbrățișați pe aceste meleaguri și speră să sosească ziua în care acest dor să se împlinească.

Până atunci, ne unim în rugăciunea de cerere și de mijlocire către PreasfântaMaică a lui Dumnezeu, în această țară numită „Grădina Maicii Domnului”,prin cuvintele cântului care răsuna pe buzele voastre în timpul persecuției: „Nu lăsa Măicuță să pierim pe cale, căci noi suntem fiii lacrimilor Tale”. Amin.”

În fața jurnaliștilor, Cardinalul a fost ceva mai rezervat.

”Nu nu există informații noi, există doar această dorință, această sete pe care Preafericitul Lucian, Arhiepiscopul Major a exprimat-o și noi îl așteptăm cu toată inima pe Sfântul Părinte. Nu vă pot da nici o altă informație pentru că nu am această informație. În momentul când se va întâmpla această vizită, va fi realizat un program adecvat ținând cont de viața Bisericii și de realitatea Bisericii Catolice în România, atât greco-catolică, cât și romano-catolică” a spus Cardinalul Sandri în fața jurnaliștilor.

După ce aceștia au insistat, Cardinalul Sandri a scos o foaie de hârtie de sub sutană și a arătat-o spre jurnaliști, improvizând o glumă combinată cu o ironie: ”poftiți programul vizitei Papei”.

YouTube video

La finalul slujbei, Cardinalul Sandri i-a oferit Cardinalului Lucian, Medalia de argint a Pontificatului Sfântului Papa Francisc. Ulterior, alături de credincioși și reprezentanți ai autorităților județene și locale — președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a fost sfințită piatra de temelie a unei capele destinată minorității de etnie romă.

Sâmbătă, Leonardo Sandri a a fost primit la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore, de către Cardinalul Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România, și de Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Claudiu. De asemenea, au fost prezenți la eveniment și ceilalți episcopi ai Bisericii Greco-Catolice, precum și Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Monseniorul Maury Buendia.

Citește și: FOTO-VIDEO: Cel mai influent Cardinal de la Vatican, Leonardo Sandri, la Blaj pentru discuții legate de o vizită papală în Mica Romă. Liturghia la Catedrala „Sfânta Treime”

După cuvântul de bun venit adresat Cardinalului Sandri de către Preafericirea Sa Lucian, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale a transmis salutul Sfântului Părinte, exprimându-și totodată și bucuria de a se afla la Blaj.

Cardinalul Sandri a participat și la lucrările Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice și la o sesiune științifică prilejuită de aniversare a 100 de ani de la înființarea Congregației pentru Bisericile Orientale.

La Liturghia de la Catedrala Sfânta Treime au participat și șefii administrației locale și județene printre care primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, președintele Consiliului județean Alba, Ion Dumitrel și vicepreședintele Alin Cucui.

Vezi galeria foto

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax