Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Jandarmii din Alba vor verifica respectarea prohibiției la pescuit. Ce amenzi riscă cei ce încalcă legea

Publicat

Jandarmii din Alba vor verifica respectarea prohibiției la pescuit. Reprezentanții instituției au atras atenția asupra faptului că începând cu data de 9 aprilie, a început prohibiţia generală a pescuitului în România în toate apele naturale, potrivit ordinului Ministerului Agriculturii şi Ministerul Mediului.

În acest sens, Jandarmeria Alba va desfășura mai multe acțiuni de verificare. Jandarmii îi îndemnă pe cetățeni să respecte măsurile dispuse de autorități în domeniul pescuitului și acvaculturii.

Încălcarea acestor prevederi legale constituie contravenție și se sancționează conform Ordonanței Guvernului nr. 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura.

Jandarmeria Alba reamintește persoanelor pasionate de acest sport că trebuie să dețină permis de pescuit și să prezinte acest document la solicitarea organelor de control.

Jandarmii din Alba vor verifica respectarea prohibiției la pescuit. Ce amenzi riscă pescarii

Potrivit OUG 23/2008, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 600 lei:

  • pescuitul recreativ/sportiv al oricăror specii sau al altor vieţuitoare acvatice vii, efectuat fără permis sau autorizaţie, în apele maritime interioare şi continentale;
  • neprezentarea permisului sau autorizaţiei atunci când acestea sunt solicitate de către persoanele împuternicite să constate contravenţiile/infracţiunile;
  • încălcarea condiţiilor de autorizare şi/sau de licenţiere.

De asemenea, următoarele fapte constituie infracţiuni şi se sancţionează cu amendă de la 150 lei la 10.000 lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani:

  • nedeţinerea licenţei/autorizaţiei de pescuit pentru nave şi ambarcaţiuni;
  • pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală;
  • pescuitul sturionilor în alt scop decât pentru repopulare;
  • deţinerea/transportul/comercializarea sturionilor, produselor şi subproduselor de sturioni, cu excepţia celor proveniţi din acvacultură;
  • reducerea debitului şi a volumului de apă pe cursurile de apă, în scopul pescuitului ilegal;
  • deschiderea, închiderea, obturarea, bararea cu garduri pescăreşti sau cu unelte de pescuit de orice fel, de către persoane neautorizate, a canalelor şi a gârlelor de legătură cu lacurile, bălţile sau cu terenurile inundabile;
  • pescuitul în apele continentale şi în apele maritime interioare, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie;
  • pescuitul resurselor acvatice vii sub dimensiunile legale;
  • pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale;
  • deţinerea/transportul/comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor şi produselor din peşte;
  • producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial;
  • pescuitul cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare;
  • producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale şi în apele maritime interioare.

Uneltele şi ambarcaţiunile de pescuit, animalele, mijloacele de transport, armele de foc şi orice alte bunuri care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor şi contravenţiilor vor fi confiscate.

De asemenea, sunt supuse confiscării bunurile rezultate din săvârşirea infracţiunilor şi contravenţiilor, constând în peşte, icre, alte vieţuitoare şi produse acvatice.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    sâmbătă, 13.04.2024 at 21:44

    Gulgute pescăreşti. Se duc ei noaptea să vadă cum prind le curent ? Never. Poţi cumpăra peşte la negru cât vrei tu. Cum credeţi că a murit labăda aceea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax