Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ECONOMIE

VIDEO- AUDIO: KRONOSPAN vrea să deschidă în APRILIE noua fabrică de formaldehidă: ”Nu este un pericol pentru Sebeș și vecinătăți”

Publicat


kronospan Noi nu poluăm și nu vrem să poluăm cu noua fabrică. Recunoaștem că am greșit în trecut, că am deversat accidental niște deșeuri în 2008 și că am început construcția fără forme legale a unei noi fabrici de formaldehidă, dar vrem să respectam legalitatea. Recunoaștem că am cumpărat o instalație second hand din Franța pe care vrem să o punem în funcțiune la Sebeș. Au fost câteva mici incidente cu ea, dar nu majore. Noi vrem sa facem profit și de aceea am investit într-o fabrică de formaldehidă care să producă dublu față de cât producem acum.

Aceasta este concluzia pe care au tras-o ziariștii prezenți la conferința de presă organizată de reprezentanții Kronospan Sebeș (Adrian Băcilă- director tehnic, Oana Bodea- Director de comunicare și Bestian Konzelmann- director logistică ) pentru a răspunde acuzațiilor mai multor organizații care se opun punerii în funcțiune a unei noi fabrici de producere a formaldehidei pe platforma companiei de la Sebeș.

Compania Kronospan intenţionează să pună în funcţiune în primăvara acestui an noua fabrică de producerea a formaldehidei, investiţia, care a stârnit nemulţumirea unora dintre localnici, fiind de 18 milioane de euro, iar instalaţia second-hand fiind cumpărată din Franţa.
Investiţia companiei austriece Kronospan, unul dintre cei mai mari producători de PAL şi MDF din Europa, se află în procedura de revizuire a autorizaţiei de mediu şi se confruntă cu proteste din partea unor organizaţii de mediu şi a unei părţi a localnicilor, un miting având loc duminica trecută, iar un alt protest fiind programat duminica aceasta.
Directorul de producţie al Kronospan Sebeş, Alexandru Băcilă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că societatea doreşte să pună în funcţiune o nouă instalaţie de producerea formaldehidei, investiţie care se ridică în total la 18 milioane de euro şi care este realizată de SC Kronochem SRL, o societate nou înfiinţată şi care va preluat tot ce înseamnă divizia chimică a companiei.
„Sunt 13 milioane de euro investiţi. Normal vorbim de o instalaţie la rece, este construită clădirea şi instalaţia, fără utilităţile necesare funcţionării. Utilităţile sunt conectate dar nu funcţionează. Pentru punerea în funcţiune alte 5 milioane de euro vor fi necesare” a spus Băcilă.
Potrivit acestuia, Kronospan a are autorizaţia de construcţie şi acordul de mediu pentru noua instalaţie ce ar urma să aibă o capacitate de 60.000 de tone de formaldehidă pe an şi în prezent se află în procedura de revizuire a autorităţii integrate de mediu, procedură impusă de noua investiţie realizată pe platforma industrială a companiei.
„Noi aşteptăm ca dacă nu există nicio altă piedică în luna aprilie să începem producţia dar pot să intervină foarte multe necunoscute” a spus Băcilă.
El a explicat că instalaţia pe care Kronospan vrea să o pună în funcţiune la Sebeş este second-hand fiind achiziţionată din Franţa.
„Este o instalaţie second-hand, a fost achiziţionată din Franţa, instalaţia a fost montată în 2003, a funcţionat trei ani de zile. Noi am achiziţionat această instalaţie pentru că din punctul de vedere al conceptului pe baza căruia s-a construit instalaţia este mult mai eficient decât alte instalaţii(…)De ce second-hand. De multe ori când pui în folosinţă instalaţii unicat durează un an sau doi după punerea în funcţiune până faci toate optimizările, scapi de toate problemele şi aduci instalaţia la un randament ridicat. Instalaţia de care vorbim a funcţionat trei ani deci a depăşit perioada de doi ani în care a fost optimizată. Nu este adevărat că a fost o instalaţie care a produs incidente majore cu victime omeneşti” a mai spus Băcilă.
Întrebat dacă formaldehida este o substanţă cancerigenă aşa cum susţin opozanţii construirii noii fabrici, Băcilă a spus că această substanţă poate fi cancerigenă însă depinde foarte mult de concentraţia acesteia inhalată de om.
„Într-o doză zilnică, orară, doze care sunt clar foarte bine detaliate şi impuse de legile europene şi legile naţionale, chiar şi în afara Uniunii Europene, există şi în SUA o astfel de lege, deci în anumite concentraţii poate să fie cancerigenă sau este cancerigenă dar numai dacă se depăşesc anumite concentraţii” a explicat Băcilă.
Directorul de producţie al Kronospan a făcut o paralelă între formaldehidă şi E-urile din produsele alimentare, substanţe chimice care dacă anumite concentraţii devine cancerigen sau potenţial cancerigen.
El a mai spus că practic cantitatea de formaldehidă produsă de noua fabrică va asigura necesarul folosit de Kronospan în procesul de producţie pentru scăderea costurilor.
La rândul său directorul de comunicare al Kronospan, Oana Bodea, a spus că în România Kronospan a investit numai în tehnologii de protecţia mediului 80 de milioane de euro.
„Luaţi în considerare faptul că (…) am investit în România 80 de milioane de euro în tehnologii de protecţia mediului, nu sunt cuvinte în van sunt cuvinte pe care le putem demonstra” a spus Bodea.
Ea a mai spus că Kronspan lansează o invitaţie tuturor celor care doresc să se informeze despre noua investiţie a companiei să vină şi să ceară aceste informaţii.
„Mesajul nostru este unul foarte clar. Am invitat pe toată lumea la dialog în aşa fel încât populaţia din Sebeş şi nu numai să fie convinsă că ne desfăşurăm activitatea legal, că respectăm legislaţia, că activitatea noastră nu este un pericol pentru Sebeş şi vecinătăţi. Oricine doreşte să se informeze în mod corect poate să vină la Kronospan şi să solicite aceste informaţii şi să discute cu noi şi sperăm că o vor face” a mai spus Oana Bolea.

Peste 1.500 de persoane au protestat, duminică, la Sebeş, faţă de construirea în oraş a unei noi fabrici de formaldehidă, substanţă considerată cancerigenă, investiţia urmând să fie realizată de compania austriacă Kronospan, unul dintre cei mai mari producători de PAL şi MDF din Europa.
Acţiunea de protest de la Sebeş a fost organizată de Grupul de Iniţiativă Civică Sebeş, înfiinţat de mai mulţi localnici, susţinuţi de organizaţii ecologice, iar obiectivul principal al acestuia este de a milita împotriva construirii unei noi fabricii de formaldehidă în Sebeş, cu o capacitate de 60.000 de tone pe an.
Într-un comunicat de presă, reprezentanţii Grupului de Iniţiativă Civică Sebeş au solicitat autorităţilor să ia „măsuri urgente pentru stoparea poluării oraşului şi să interzică continuarea activităţii principalului poluator, SC Kronospan SA, atât timp cât acesta nu respectă cu stricteţe normele europene de protecţia mediului”.
„Ţinând cont de faptul că autorităţile statului român, obligate prin lege să protejeze mediul, nu dispun la ora actuală de aparatura modernă de ultimă generaţie necesară măsurării exacte a cantităţii de noxe emise în atmosferă, locuitorii Sebeşului solicită atât oprirea imediată a acestei instalaţii noi, cât şi a celei vechi, până la rezolvarea definitivă a acestei probleme, rezolvare care va fi prezentată public şi prin angajamente cu răspundere juridică. Oamenii din Sebeş şi din localităţile învecinate consideră că poluarea masivă resimţită în toate zonele oraşului reprezintă o încălcare gravă a dreptului constituţional la sănătate şi la un mediu curat”, se arată în comunicatul de presă citat.
Protestatarii consideră că noua fabrică de formaldehidă, cu o capacitate de 60.000 de tone pe an, este „un pericol evident” pentru sănătatea şi viaţa celor peste 150.000 de locuitori din zona Sebeş – Alba Iulia şi susţin că procedura de autorizare şi revizuire a acordului de mediu este ilegală.
Ministerul Mediului a anunţat, miercuri, că analizează două contestaţii privind decizia de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru Kronospan Sebeş, în cazul construcţiei unei noi fabrici de formaldehidă în oraş.
În perioada analizării contestaţiei, precum şi a documentaţiei de la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba, autoritatea de mediu nu poate finaliza procedura de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru Kronospan Sebeş, a precizat sursa citată.
Compania Kronospan este cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn din România, unde a investit peste 500 de milioane de euro şi deţine două unităţi de producţie la Sebeş şi Braşov şi un centru logistic la Constanţa.
Kronospan a început investiţiile în ţara noastră în 2004, când a cumpărat de la grupul italian MD Fratti fabrica din Sebeş. Pe lângă platforma de prelucrare a lemnului, la Sebeş, Kronospan deţine şi o fabrică de formaldehidă care produce 30.000 de tone pe an.
În urmă cu cinci ani, compania Kronospan a mai avut o tentativă de construire a unei fabrici noi de formaldehidă, însă atunci, în urma unor proteste ale localnicilor şi a unor controale ale autorităţilor, s-a stabilit că firma nu a respectat procedurile legale şi nu avea toate autorizaţiile necesare construcţiei, fiind nevoită să demoleze instalaţia.
Ulterior, între Kronospan şi Primăria Sebeş a urmat un proces în instanţă, după ce compania a contestat decizia de demolare, iar în 2010 Judecătoria Sebeş a dispus demolarea acestei instalaţii pe motiv că este construită ilegal şi aducerea terenului la starea iniţială.
De asemenea în 2008, Kronospan a fost amendată de autorităţile de mediu din Alba cu 80.000 de lei pentru că nu a anunţat o deversare accidentală de formaldehidă.

AUDIO CONFERINȚA DE PRESĂ:

SINTEZA DECLARAȚIILOR

Întrebat când estimează deschiderea noii fabrici de formaldehidă de la Sebeș, directorul de producție Adrian Băcilă a spus că „în luna aprilie vrem să începem producția”. Investiția totală pentru punerea în funcțiune a noii fabrici se ridică la 18 milioane de euro cu tot cu instalația achiziționată și dotările care vor fi făcute.

Instalația din noua fabrică de formaldehidă a fost achiziționată la „mâna a doua”.

adrian bacila, director productie kronospan„Instalația este second hand, a fost achiziționată din Franța. Instalația a fost montată în 2003, a funcționat trei ani de zile. Noi am achiziționat această instalație fiindcă din punct de vedere al conceptului pe baza căruia s-a construit instalația este mult mai eficientă decât alte instalații. Ca să vă formați o părere, se pot așa cum a gândit Frati ( nr. compania care a pus în funcțiune fabrica de la Sebeș) la începutul activității se pot construi două instalații de 30.000 de tone în paralel, care necesită un consum dublu, număr de personal dublu.

O instalație care are două reactoare de producție gemene, dar care sunt concepute ca un tot unitar. Aceasta a fost scopul pentru care Grupul Frati a considerat că acest tip de instalație sub această formă este mult mai eficientă decât ceea ce ar oute fi două de 30.000 de tone în paralel. Acesta a fost motivul pentru care s-a achiziționat instalația.

De ce scond hand? De multe ori atunci când pui în funcțiune instalații unicat, cum sunt și acestea, ele se construiesc pe baza unor proiecte. Când construiești o astfel de instalație durează un an sau doi după punerea în funcțiune până când faci toate optimizările, scapi de toate problemele tehnice și aduci instalația la un randament ridicat.

Instalația despre care discutăm a funcționat trei ani, deci a depășit perioada de doi ani în care a fost optimizată, era o instalație numai bună de producție în care toate defectele care provin din tehnologie, programare au fost modificate astfel încât instalația a fost sigură. Dar nu este adevărat că este o instalație care a produs incidente majore, cu victime omenești”, a explicat directorul de producție Adrian Băcilă.

La noua instalație, Băcilă a precizat că „noi sperăm să nu mărim numărul de angajați cu mai mult de 10 persoane, asta ar însemna 40% din actualul personal”.

Conducerea KRONOSPAN recunoaște că nu a respectat legea la construcția celei de-a doua fabrici de formaldehidă

În ceea ce privește demontarea unității de formaldehidă în 2010, Adrian Băcilă a specificat că „nu a survenit în urma punctului în care a fost montată, din cauza asta ea este remontată pentru a treia oară, a survenit din cauza faptului că nu am respectat întru totul legislația țării, iar autorizația de construire nu a fost corespunzătoare în acel moment. Din cauza aceasta s-a luat decizia de demolare”.

„Sunt 13 milioane de euro investiţi. Normal vorbim de o instalaţie la rece, este construită clădirea şi instalaţia, fără utilităţile necesare funcţionării. Utilităţile sunt conectate dar nu funcţionează. Pentru punerea în funcţiune alte 5 milioane de euro vor fi necesare”, a spus Băcilă.
Noi aşteptăm ca dacă nu există nicio altă piedică în luna aprilie să începem producţia dar pot să intervină foarte multe necunoscute” a declarat directorul de producție.

Riscurile pentru populație și pentru mediu. Despre cancer și efectul poluărilor accidentale

Adrian Băcilă a explicat că substanța de formaldehidă „într-o doză zilnică orară, doze care sunt clar foate bine detaliate și impuse de legile europene și legea națională, chiar și în afara Europei, deci în anumite concentrații poate să fie cancerigenă sau este cancerigenă, dar numai dacă se depășesc anumite concentrații”.

El a mai spus că practic cantitatea de formaldehidă produsă de noua fabrică va asigura necesarul folosit de Kronospan în procesul de producţie pentru scăderea costurilor.

Întrebați cât de sigură este  instalația care vor să o monteze sau dacă există riscul unor poluări accidentale, reprezentantul Kronospan a declarat că „am demonstrat în ultimii 14 ani că riscurile la nivelul tehnologic pe care noi le avem sunt minime. Nu am avut incidente majore, accidentați, nu am avut cazuri în care poluarea să aibă un impact asupra mediului sau incidente cu impact asupra mediului. Cred că cei 14 ani de muncă poate să garanteze pentru noi cei care conducem o instalație, știm să o gestionăm și mai ales cum să o menținem în siguranță”.

Cu toate acestea în 2008, Garda de Mediu a amendat compania Kronospan cu 80.000 de lei pentru neanunțarea către autorități a unei deversării accidentale.

Directorul de comunicare al Kronospan, Oana Bodea, a spus că în România Kronospan a investit numai în tehnologii de protecţia mediului 80 de milioane de euro.
„Luaţi în considerare faptul că (…) am investit în România 80 de milioane de euro în tehnologii de protecţia mediului, nu sunt cuvinte în van sunt cuvinte pe care le putem demonstra” a spus Bodea.

În final a mai precizat că Kronspan lansează o invitaţie tuturor celor care doresc să se informeze despre noua investiţie a companiei să vină şi să ceară aceste informaţii.
„Mesajul nostru este unul foarte clar. Am invitat pe toată lumea la dialog în aşa fel încât populaţia din Sebeş şi nu numai să fie convinsă că ne desfăşurăm activitatea legal, că respectăm legislaţia, că activitatea noastră nu este un pericol pentru Sebeş şi vecinătăţi. Oricine doreşte să se informeze în mod corect poate să vină la Kronospan şi să solicite aceste informaţii şi să discute cu noi şi sperăm că o vor face”, a transmis Oana Bodea.

 


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

4 Comentarii

4 Comments

  1. marcel

    joi, 15.01.2015 la 22:04

    dupa ce formaldehida a fost reclasificata de catre uniunea europeana in 2014 la grad de toxicitate sporit va urma revizuirea tuturor regulamentelor,reducerea nivelului atat la emisia la cos dar si reducerea nivelului de preiculozitate a concentratie in aerul inconjurator,reducerea nivelului concentratiei pentru expunerea la locul de munca,nivelul de emisie de formaldehida din produsele care o contin..si multe altele dar pana atunci ramane in vigoare standardul 12574/87 de pe vremea lu nea Nicu si o sa respiram formaldehida dupa legea veche,dar legea nu te apara de posibile imbolnaviri.

  2. george

    vineri, 16.01.2015 la 22:17

    Deversari accidentale sunt tot timpul la kronospan!

  3. ioana

    sâmbătă, 17.01.2015 la 08:48

    Am urmarit conferinta de presa a kronospan si am avut senzatia ca vizionez un episod din serialul „Lie to me”. imdb.com/title/tt1235099/?ref_=nv_sr_1).

  4. matahari

    duminică, 18.01.2015 la 19:02

    „Bestian” Konzelman, bravo, sunteti bestiali! :))

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Momentul altercației dintr-un club din Alba Iulia, în care o polițistă susține că a fost agresată. Ce arată imaginile

Publicat

scadal

UPDATE: O înregistrare video a incidentului produs în clubul din Alba Iulia a fost postat pe contul de Facebook ”Probleme #DeAlba”. Pe imaginile suprinse pe camerele de supraveghere se poate vedea cum un grup de tineri, printre care pare a se afla și polițista, intră în conflict cu un bărbat din club. O tânără din […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

LIVE VIDEO: Dan Barna rămâne președinte al USR. A fost votat online de 3/4 din numărul de membri ai partidului

Publicat

barna

Dan Barna rămâne în fruntea USR. Membri partidului consultați printr-un vot online, au decis să rămână președinte al formațiunii. „Avem rezultatul consultării membrilor asupra poziției mele în calitate de lider al USR. Decizia colegilor noștri aceea de a continua în această poziție. 75% au decis că nu e cazul să îmi dau demisia, iar 24% au […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Balul Bobocilor 2019 de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a fost amânat. Care sunt motivele

Publicat

Balul Bobocilor 2019 de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a fost amânat, au anunțat reprezentanții instituției de învățământ. ”Decizia a fost luată astăzi ca urmare a plecării, cu o zi mai devreme, a detaşamentului de elevi militari desemnat să participe la Parada Națională Militară de anul acesta de la Bucureşti. Acest […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Cum vrea Primăria Alba Iulia să țină turiștii în oraș, pe timp de noapte: faci cu mâna la ecran și răspunde un soldat roman

Publicat

Primăria Alba Iulia cauta soluții pentru marea problemă a turismului local: mulți dintre turiștii care vizitează Cetatea Alba Carolina nu se cazează pe timpul nopții în unitățile de cazare din oraș. La Muzeul Principia din Alba Iulia, va fi implementat un sistem de realitate augumentată, prin care turiștii dar și locuitorii orașului vor lua contact […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate