Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Luminaţia sau Ziua Morţilor. De 1 noiembrie, creştinii se roagă pentru sufletele celor dragi, trecuţi în nefiinţă

Publicat

lumanari biserica La începutul ultimei luni de toamnă, gândurile se îndreaptă spre cei dragi, trecuţi în nefiinţă. 1 Noiembrie este Ziua Morților, Ziua tuturor sfinților, Luminația sau Luminațiile, fiind celebrată în foarte multe țări creştine din lume.

Semnificația Zilei Morţilor se regăsește în tradiţia Bisericii Romano-Catolice, însă aceasta a fost preluată în timp și de ortodocși, luterani, calvini sau unitarieni.

În Evul Mediu, pe 1 Noiembrie, după Sfânta Liturghie dedicată Zilei tuturor sfinților, oamenii își petreceau după-amiaza în cimitire, rugându-se pentru sufletele răposaților. Așa se explică originea consacrării primei zile din Brumar drept zi de pomenire a morților.

De aici provine obiceiul de a merge pe 1 Noiembrie în cimitir, de a duce flori și coronițe de flori, de a aprinde lumânări și a spune rugăciuni pentru sufletele morților. În biserici, se săvârșește vecernia (slujba de seară) în memoria celor trecuți în veșnicie.

În bisericile protestante, Ziua Morților nu există, însă și credincioșii protestanți, evanghelici, reformați merg în cimitire, duc flori, aprind lumânări și se roagă. Obiceiul a fost preluat şi de Biserica Greco-Catolică.

În timp, Biserica Ortodoxă a preluat această sărbătoare dedicată sufletelor celor decedați, care devine astfel ecumenică. Ziua Morților sau Luminația se înscrie în rândul sărbătorilor din vechiul cult al morților. Luminația este celebrată și de preoții ortodocși care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul morților.

De 1 Noiembrie, cimitirele se transformă în oaze de lumină

Cu câteva zile înainte, creștinii merg la cimitir şi curăță mormintele, iar pe 1 Noiembrie aceștia duc flori la cimitir, în special crizanteme, flori specifice toamnei și acestei sărbători. Mormintele se împodobesc cu flori și coroane de flori. Se aprind lumânări și candele pentru sufletele celor decedați.

În această zi, oamenii dau de pomană în memoria morților. În unele zone din Ardeal se duc la cimitir dulciuri sau alte produse de patiserie și se dau copiilor.

În legendele populare, noaptea de 1 Noiembrie este cea în care porțile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar cei morţi vin să îi viziteze pe cei vii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax