Economie
Posibil conflict de interese: Mai mulţi consilieri judeţeni din Alba, pe lista ANI pentru afaceri cu statul. Vezi cine sunt
Oficialii Agenţiei Naţionale de Integritate au întocmit o listă cu consilierii judeţeni din ţară care deţin acţiuni sau sunt asociaţi la societăţi comerciale care fac contracte cu instituţii ale statului. Între cei 747 de consilieri judeţeni luaţi în vizorul ANI se află şi Eugen Popa (PSD) şi Gheorghe Iviniş (PDL), care au fost verificaţi în acest mandat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), pentru că s-au constatat diverse stări de incompatibilitate sau încălcări ale legii.
Potrivit Mediafax, în Alba aproape jumătate dintre consilierii judeţeni se află în această situaţie. În ceea ce îl priveşte pe Eugen Popa, Mediafax arată că fostul preşedinte al CJ Alba până în 2004 a fost declarat incompatibil în acest an de ANI. Autoritatea a stabilit că, în perioada 2004-2008, s-a aflat în stare de incompatibilitate între funcţia de consilier judeţean şi derularea unor contracte de parteneriat cu „Aitrans” SA Aiud şi „Media Eveniment” SRL Aiud, în cadrul cărora el a fost acţionar şi cenzor, intrând astfel în conflict de interese.
Dosare pe rol pe numele consilierilor judeţeni Eugen Popa şi Gheorghe Iviniş
Potrivit ANI, Popa a participat la deliberarea şi adoptarea de către CJ Alba, într-o şedinţă extraordinară, a hotărârii nr. 150/26 iunie 2008 privind aprobarea atribuirii serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate către SC „Aitrans” SA Aiud, societate în care el avea un interes patrimonial, ca urmare a calităţii de cenzor. În cazul societăţii „Media Eveniment” Aiud, care administrează un post de radio, ANI a stabilit că aceasta ar fi primit bani de publicitate de la CJ Alba. În prezent, Eugen Popa nu mai este, potrivit declaraţiei de avere, acţionar la societăţile „Aitrans” SA Aiud şi „Media Eveniment” SRL Aiud, având doar calitatea de cenzor la SC „Aitrans” SA Aiud.
Cazul consilierului Eugen Popa a ajuns în instanţă după ce el a contestat la Curtea de Apel Alba Iulia raportul de evaluare al ANI, iar agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese.
Potrivit Mediafax, celălalt consilier judeţean anchetat de ANI este Gheorghe Ioan Iviniş (PDL), care este acţionar la trei societăţi comerciale: SC „Trans Iviniş & Co” SRL (45 %), SC „Romana Med” SRL (28,17% ) şi SC „Mediensis” SRL (50%). Iviniş este, potrivit declaraţiei de interese, director general la SC „Trans Iviniş” SRL, administrator la SC „Romana Med” SRL, preşedintele Consiliului de Administraţie la SC „Voltrans” SA şi SC „Ecostar Group” SRL.
În iunie 2009, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş pentru cercetări în cazul lui Iviniş pentru fals în declaraţii. ANI a stabilit, în urma analizării datelor din declaraţiile de avere şi de interese depuse pentru anul fiscal 2007 şi a comparării acestora cu informaţiile solicitate instituţiilor competente, că Gheorghe Iviniş a omis să declare mai multe bunuri. Astfel, ANI susţinea că Iviniş a declarat eronat suprafeţele totale ale unor terenuri şi, de asemenea, nu erau înscrise două terenuri aferente unor locuinţe, iar o casă de vacanţă din localitatea Strungari Pianu este menţionată în declaraţia de avere, însă nu se regăseşte în evidenţele Primăriei.
Iviniş a fost acuzat şi de conflict de interese, deoarece acesta, în calitate de consilier judeţean, ar fi încălcat dispoziţiile legale, votând la şedinţele CJ din 27 martie 2008, respectiv 17 aprilie 2008 pentru adoptarea a două hotărâri prin care s-a aprobat regulamentul serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, al celui privind cursele speciale, a caietului de sarcini al primului serviciu şi a programului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011.
SC „Voltrans” SRL, al cărei acţionar majoritar era la acea dată Gheorghe Iviniş, potrivit ANI, a participat la licitaţia pentru atribuirea traseelor judeţene pentru perioada 2008-2011 şi a obţinut o parte majoritară din cele 18 trasee stabilite pentru zona Sebeş. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş şi a suspendat verificările în cazul consilierului judeţean până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar.
Secretarul executiv PDL Alba, Marcel Simion şi preşedintele PNL Teiuş, Petru Vasile Cristea, pe lista ANI
Pe lista ANI se mai regăsesc şi alţi consilieri judeţeni a căror firme se află în relaţii contractuale cu statul român. Potrivit Mediafax, consilierul judeţean Marcel Simion, secretarul executiv al PDL Alba are contracte cu statul prin cabinetul său de avocatură. Simion are contracte de consiliere şi reprezentare juridică încheiate cu primăriile din Alba Iulia, Vinţu de Jos, Cetatea de Baltă şi Şibot, primării conduse de primari PDL, cu tarife care variază între 300 de lei pe dosar şi 1.000 de lei pe lună.
Un alt exemplu este acela al consilierului Petru Vasile Cristea, preşedintele PNL Teiuş care este asociat la la două societăţi comerciale de curăţenie, SC „Unifast” SRL şi SC „Altagema” SRL, care au contracte de prestări servicii cu Regionala CF Braşov sau cu diverse instituţii publice din Alba. SC „Unifast” SRL are două contracte, în valoare de 305.000 de lei şi 348.000 de lei, cu Regionala CF Braşov pentru salubrizare de staţii şi un alt contract cu RTFC Braşov pentru salubrizarea de vagoane, al cărui preţ nu este precizat în declaraţia de interese pe motiv că este un tarif pe vagon.
SC „Unifast” SRL are contract de curăţenie valabil până la sfârşitul anului, obţinut prin cumpărare directă, cu APIA Alba, în valoare de 36.960 de lei, iar SC „Altagema” SRL – cu Direcţia Agricolă Alba, în valoare de 3.200 de lei şi a avut unul cu Centrul de Transfuzii Sanguine, până în luna august a acestui an, pentru un tarif orar care nu este specificat în declaraţia de interese.
747 de consilieri judeţeni din ţară, identificaţi de ANI cu contracte cu autorităţile locale
Astfel, potrivit Mediafax, secretarul general ANI, Horia Georgescu declara în cursul săptămânii trecute că aceste posibile conflicte de interese intră în zona achiziţiilor publice şi reprezintă un factor de vulnerabilitate majoră, în primul rând la nivelul comunităţilor locale. Acesta mai subliniază că statisticile arată că la nivelul ţării au fost identificaţi 747 de consilieri judeţeni, titulari în 1.200 de firme, iar cel puţin 10% dintre acestea au contracte cu autorităţile locale.
În Alba, preşedintele PSD, Ioan Dîrzu, care este şi consilier judeţean, deţine funcţia de vicepreşedinte în Consiliul de Administraţie al firmei „Albalact”, societate care timp de mai muţi ani a asigurat produsele lactate din programul „Cornul şi laptele” derulat în judeţ în urma licitaţiilor organizate de CJ. Într-o situaţie similară se află şi Adrian Dumitru Bendea, tot consilier judeţean şi membru în Consiliul de Administraţie al SC RMGC SA Roşia Montană.
ANI a identificat astfel de situaţii în mai multe judeţe ale ţării, unde consilieri judeţeni deţin acţiuni sau sunt asociaţi la firme care au contracte cu statul, mai precis cu primării, consilii judeţene, teatre, Romgaz, AJOFM sau Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, iar exemplele pot continua.
O analiză amănunţită, pe judeţe, privind numărul consilierilor judeţeni pasibili de conflict de interese puteţi găsi accesând Mediafax.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Andrei
joi, 13.10.2011 at 11:35
Ce imi place chstia asta, peste 700 sunt in neregula dar ne luam doar de aia doi care au legaturi cu proiectul de la rosia montana…jurnalism de calutate, nu?
moderatorul de serviciu
joi, 13.10.2011 at 14:07
ai dreptate. Din pacate atunci am avut doar informatiile alea. Intre timp am obtinut informatiile complete . Pe masura ce aflam mai multe, le vom publica.
Valeriu
joi, 13.10.2011 at 14:49
Pe cand TOATA LISTA ?! si pe cand dosare SOLUTIONATE de instanta ???!!!!
Harabagiu Ioan
joi, 13.10.2011 at 17:29
Pentru Andrei: văd că te interesează de cine se ,,ia” presa. Ar trebui să te intereseze ,,măgăria” făcută, atâta timp cât, dacă priveşti în jur, sunt mulţi loviţi de legi. De fapt, nu te-ai săturat de atâta ,,IVINIŞ” de atâta ,,FLOREA”….? pRIVEŞTE BĂTRÂNII CARE STAU LA COLŢ DE STRADĂ ŞI ÎNCEARCĂ SĂ VÂNDĂ UN BUCHEŢEL DE FLORI, NU PT. A CUMPĂRA O VILĂ SAU MAŞINĂ, CI O BUCATĂ DE PÂINE; IMEDIAT VIN AŞA ZIŞII POLIŢIŞTI LOCALI ŞI ÎI ALUNGĂ. Domnii consilieri, atenţie, consilieri, ăşi permit! Poate să-l cheme oricum, încalcă legea, prietene!
Florin Soare
marți, 18.10.2011 at 22:15
despre toate acestea scriam inca din anul 2008. Evident,ce se uita este faptul ca exista un dosar pe rol inca de atunci si ce uita chiar si ANI este ca la momentul de fata transportul in judetul alba (transportul judetean) se desfasoara in mod ilega;l.Cate as mai putea scrie acum,departe de amenintarile patronilor,de ingradirile impuse de diversi oameni politiici….departe de Romania!!!! Doasrele respective le am cu cime in America.Poate intro zi va veni vremea adevarului despre majoritatea oamenilor politici si de afaceri din judetul Alba.
moderatorul de serviciu
marți, 18.10.2011 at 23:17
ai putea sa mai scri si tu macar un editorial. Iti facem loc pe alba24..;)