Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Sunt un „fals umanist”!

Publicat

Un tânăr politician din județ se crede descoperitorul soluției de rezolvare a scăderii sumelor pe care statul le alocă ajutorului social în România.

Domnia sa afirmă, nici mai mult nici mai puțin, că una dintre soluții sau chiar ultima soluție ar fi sterilizarea femeilor rrome pentru ca acestea să nu mai procreeze, așa încât numărul populației rrome să stagneze sau chiar să scadă.

La prima citire a textului am crezut că nu am înțeles bine ce vrea să spună tânărul novator liberal. Cele scrise m-au uimit și am devenit rapid, așa cum spunea chiar domnia sa, un umanist, numai că nu un „fals umanist” așa cum sunt „stigmatizați” cei ce nu sunt de acord cu aberațiile afirmate în text.

În calitatea dobândită de „fals umanist”, cred că ar trebui să-i amintesc prietenului nostru că face parte dintr-un partid care respectă umanitatea și valorile umane, ba chiar se bazează pe acestea. Potrivit doctrinei partidului din care face parte,  liberalismul susține evoluția pașnică și progresul permanent al societății umane, opunându-se total revoluțiilor violente pentru a schimba o orânduire socială.

Mai mult de atât, liberalismul este centrat pe individ și are drept premise libertatea individuală, se bazează pe încrederea în virtuțile „mâinii invizibile” care reglează relațiile dintre oameni fără intervenția inoportună a statului.

Un liberal adevărat consideră că toleranța și pluralismul politic sunt factorii care asigură respectarea drepturilor cetățenești și independența  omului și știe că statul trebuie să stea cât mai departe de viața societății, acesta rămânând un permanent arbitru.

Prin naționalismul său exacerbat, ca să nu spun prin ura sa exacerbată, împotriva unei minorități din România, în cele câteva fraze, zelosul consilier liberal reușește să stârnească stupefacție și amintiri din cele mai morbide din cea mai întunecată perioadă a umanității, cea a celui de-al doilea război mondial, când, pe baza unui asemenea naționalism, s-a ajuns la industrializarea crimei împotriva celor considerați inferiori.

Și la baza politici lui Hitler și a partidului național-social s-a aflat o astfel de ură rasială. Ura profundă față de evrei, de persoanele cu dizabilități fizice sau psihice, apoi față de țigani, a fost tema dominantă a carierei politice a lui Hitler.

Exterminarea în masă a evreilor și a altor “nedoriți” de către naziști în timpul celui de-al doilea război mondial este cunoscută sub numele de Holocaust.

La începutul celui de-al doilea război mondial pe teritoriul Germaniei locuiau aproximativ 40.000 de țigani. Câteva mii au fost sterilizați și multe alte mii au fost deportați în centrele de exterminare. În unele țări din estul Europei, țiganii erau adunați și împuscați. În lagărul Auschwitz-Birkenau exista un perimetru special pentru ţigani, care cuprindea aproape 20.000 de persoane. Pe toată durata persecuției naziste au fost uciși sute de mii de ţigani. Unii afirmă că, în acea perioadă, pentru vina de a se fi născut țigan,  au plătit cu viața între 600.000 şi 1,5 milioane de oameni. Acest fapt denotă că, după evrei, etnia romă a fost cea mai afectată de nazism, dacă avem în vedere procentele: peste 90% din populaţia romă din Austria, Germania şi Estonia a fost exterminată de regimul fascist.

Am făcut această mică incursiune în istorie și am relevat aceste date pentru a atrage atenția celor care citesc aceste rânduri unde se poate ajunge dacă se admit sau se readmit devieri naționaliste exacerbate.

Fiecare dintre noi are unul, doi, trei sau mai mulți prieteni sau cunoștinte de etnie rromă, oare cum am putea să ne uităm în ochii lor acceptând o asemenea inepție, fără să luăm atitudine, mai ales când ea este promovată de un reprezentant al unui partid aflat la putere.

Nu cred că este bine să uităm că, odată ajuns la putere, Hitler a dus o politică de pregătire și de declanșare a celui de-al doilea război mondial, precum și de punere în aplicare a unui plan de exterminare în masă a evreilor și a celor considerați inferiori și că a început cu sterilizarea ţiganilor. Tocmai din această cauză vreau să mă număr printre cei etichetați de tânărul politician ca fiind „falși umaniști”. Da, sunt un „fals umanist”.

 

Dorel Lazăr

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate