Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

CRESC TARIFELE pentru colectarea gunoiului cu 35%, în medie, la Alba Iulia. Deşeurile vor fi transportate la Târgu Jiu. Propunere la Consiliul Local

Publicat

tomberoane, polaris

groapa gunoi halda deseuri „Starea de urgenţă” privind colectarea deşeurilor la Alba Iulia, anunţată de primarul Mircea Hava, în şedinţa Consiliului Local din 28 februarie, va fi rezolvată prin transportarea gunoaielor la Târgu Jiu, fapt ce va majora tarifele de salubritate, în medie, cu 35%. Cea mai mare scumpire va fi pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor din rampe neautorizate, cu 42,72%, iar pentru persoane fizice, majorarea de tarife este de 31,85%. Cel puţin acestea sunt datele propuse pentru aprobare, în şedinţa CL Alba Iulia, anunţată pentru data de 3 martie.

Cea mai recentă majorare a tarifelor de salubrizare a fost în ianuarie, odată cu introducerea taxei pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/tonă. Marţi, primarul Mircea Hava a anunţat că APM Sibiu nu mai dă aviz de mediu pentru depozitarea deşeurilor de la Alba Iulia la groapa de gunoi de la Cristian (judeţul Sibiu), astfel încât s-a intrat într-o „situaţie de urgenţă”, ce va trebui rezolvată.

Citeşte şi Vor exploda prețurile!! Județul Alba nu mai poate depozita gunoiul la halda de la Cristian. APM Sibiu nu mai vrea să dea aviz de mediu

Iar soluţia propusă pentru aprobare în Consiliul Local Alba Iulia este transportul deşeurilor colectate de pe raza oraşului, de către operatorul de salubritate Polaris M Holding, la depozitul acestuia din Târgu Jiu. Având în vedere că distanţa de transport este mai mare, „explodează” şi tarifele pentru acest serviciu. Preţul pe care îl vor plăti albaiulienii, dacă prooiectul va fi aprobat de CL, creşte, în medie, cu 35%. Mai precis, cu 31,85% pentru persoane fizice şi asociaţii de proprietari, respectiv cu 40,31% pentru agenţi economici şi instituţii publice.

Tarifele propuse cu aplicare din 10 martie:

Precolectat, colectat, transportat și depozitat deșeuri municipale nesortate de la persoane fizice, asociații de proprietari la depozitul ecologic Polaris Mediu din Târgu Jiu, judeţul Gorj – 8,924 lei/persoană/lună fără TVA (tarif actual 6,768 lei/persoană/lună fără TVA)  majorare 31,855%

– Precolectat, colectat, transportat și depozitat deșeuri municipale nesortate de la agenți economici și instituții publice la depozitul ecologic Polaris Mediu din Târgu Jiu, judeţul Gorj – 128,56 lei/mc fără TVA (tarif actual 91,626 lei/mc fără TVA) – majorare 40,31%

– Precolectat, colectat, transportat și depozitat deșeuri stradale la depozitul ecologic Polaris Mediu din Târgu Jiu, judeţul Gorj – 0,952 lei/100 mp fără TVA (tarif actual 0,666 lei/100mp) – majorare 28,5%

– Precolectat, colectat, transportat și depozitat deșeuri din rampe necontrolate la depozitul ecologic Polaris Mediu din Târgu Jiu, judeţul Gorj – 120,056 lei/mc fără TVA (tarif actual 84,122 lei/mc) – majorare 42,72%.

De ce se ajunge la scumpirea serviciului de salubrizare la Alba Iulia

În documentaţia ce va fi prezentată de primărie în Consiliul Local se explică situaţia. În 28 februarie, Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu a anunţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba, ca răspuns la solicitarea prelungirii perioadei de depozitare a deşeurilor menajere din judeţ, la halda ecologică de la Cristian, că nu mai acceptă depozitarea acestora în locaţia menţionată.

APM Sibiu precizează că: “Fluxul de intrări la depozitare, atât din judeţul Sibiu, cât şi din judeţul Alba (60-70 maşini pe zi în luna ianuarie 2017) a creat disfuncţionalităţi în operarea depozitului în ceea ce priveşte respectarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor aprobat prin Ordinul 757/2004. Din acest motiv, s-a creat disconfort olfactiv în zonă, ceea ce a dus la numeroase reclamaţii, apariţii de articole în presă, controale ale Gărzii Naţionale de Mediu Bucureşti şi Comisariatului Judeţean Sibiu, prin care s-au impus măsuri complexe de remediere a problemelor semnalate asupra operării corecte a depozitului”.

APM Sibiu mai aminteşte că avizarea încheierii contractului de colaborare între CJ Alba, ADI Salubris Alba şi ADI Eco Sibiu nu este aprobată de Consiliul Local Sibiu şi că acest for se opune propunerii. Mai menţionează şi prelungirile repetate ale termenelor pentru acceptarea deşeurilor din judeţul Alba la depozitul de la Cristian, în perioada noiembrie 2015-februarie 2017.

Aşa că transportul deşeurilor menajere nu va mai putea fi efectuat la Sibiu, nici de la Alba Iulia, nici din alte localităţi din judeţ. Fiecare primărie va trebui să rezolve situaţia. Propunerea la Alba Iulia, este de transport şi depozitare la Târgu Jiu. Însă este necesar şi acordul primăriei acestui oraş.

Reamintim că în Alba este în finalizare Centrul de management integrat al deșeurilor de la Galda de Jos face parte din proiectul ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”, prin care ar trebui să se rezolve problema deșeurilor din județul Alba pentru cel puțin 20 de ani, după cum au transmis autorităţile. Astfel, deşeurile din judeţul Alba nu ar mai fi transportate în alte locaţii din ţară, măsuri ce presupun costuri mai mari pentru locuitori.

Depozitul de la Galda de Jos, cu o durata de viaţă de 21 de ani, având 2 celule şi un volum total de 1.926.000 mc (la calcularea volumului nu a fost luat în considerare şi nămolul). Prima celulă, construită cu finanţare POS, va avea o durata de viaţă de 5,3 ani şi un volum de 543.000 mc.

Vezi şi „Sistemul de management integrat al deşeurilor”- proiect de 60 de milioane de euro

Chiar dacă lucrările sunt finalizate, după cum au precizat autorităţile, mai trebuie rezolvată problema operatorului pentru depozit şi a unor utilităţi. Întârzierea deschiderii acestei locaţii a atras critici din partea unor politicieni locali. În acest context, fostul vicepreşedinte CJ Alba, Florin Roman, a revenit cu precizări referitoare la acest proiect.

“Întârzierea lucrărilor depozitul de deşeuri şi a licitaţiei pentru operatorul de salubritate se datorează legislaţiei stufoase şi contestaţiilor. Domnul Dumitrel (preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel – n.r.) are tot atâta vină cât are şi fostul presedintele al Consiliului Judeţean Hunedoara, şeful PSD, dl. Laurenţiu Nistor. La Hunedoara, depozitul central este finalizat de circa 2 ani şi nici acum nu pot opera din cauza documentaţiei birocratice şi a contestaţiilor. În aceeaşi situatie se regăsesc majoritatea Consiliilor Judeţene din România, inclusiv cele conduse de PSD-işti. Îi sugerez domnului Zdrânc (Daniel Zdrânc – consilier judeţean, care s-a referit recent la prelungirea termenelor de finalizare a depozitului de deşeuri de la Galda de Jos) să facă demersuri pe lângă cei de la APM Sibiu, unde colegii social-democraţi ai dânsului au spus stop judeţului Alba, doar din raţiuni politice”, a declarat Florin Roman.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Liviu

    luni, 17.07.2017 at 11:11

    Sa suporte si primaria aceste taxe pt ca nu cetateanul trebuia sa se preocupe de finalizarea depozitului de deseuri. Preocuparea primarului a fost pavarea cu dale si borduri din beton prin toata cetatea. In 2015 gunoiul era 24 lei pe 3 luni, azi platim 70 lei/3 luni. Incompetenta crasa si este sufocat aparatul local si judetean de personal care nu isi justifica salariile.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax