„1 Decembrie îi a nost”, cu sau fără mesh!

PSD Alba. În biroul întunecat de nişte draperii roşii, prea închise la culoare, îşi muncesc muşchii atrofiaţi de opoziţie „greii” partidului, în jurul preşedintelui Ioan Dârzu, un fel de Mircea Geoană cu o puternică amprentă locală. „Problema e serioasă” – se zbate o cută pe fruntea lui. Au fost atacaţi, asemenea fostului preşedinte de o noapte al României! Dar nu cu vreo flacără violetă, ci cu o dungă portocalie trasă de o mână neîndemânatică între culorile steagului naţional, amplasat în cel mai bun spaţiu de afişaj din oraş: pe Catedrală.

Pesedistul „este patriot hotărât, naţionalist exclusiv, român până în măduva oaselor! Toată lumea trebuie s-o ştie!”, aşa că mârşavul atac asupra simbolurilor naţionale ale ţărişoarei noastre nu poate trece netaxat. Hotărârea e luată în unanimitate: să înainteze la Parchet o plângere împotriva portocaliilor! Ce dacă steagul e, de fapt, mesh? Ce dacă a fost luat jos? Ce dacă s-au mişcat încet cu toată povestea?

Adrian Năstase din portretul agăţat pe perete (păstrat, că cine ştie?) pare a arunca o uşoară privire ironică, poate chiar arogantă, spre adunarea de „români verzi”. Preşedintele Dârzu, mândru de ispravă şi de data aceasta dârz el însuşi, nu sesizează acest detaliu şi propune o nouă şedinţă viitoare, pentru a „vedea cum continuăm”. Ioan Rus, înghesuit, într-un colţ, lasă să-i scape un zâmbet milos, prins parcă de amintirile din vremurile când ei, feseniştii, au decis să ia, de Ziua Naţională, „măsuri ferme până la deschiderea focului”. Atunci au fost criticaţi de presa de pe tot globul şi după aceea au câştigat alegerile.

PNL Alba. La PNL, un lacăt tronează pe uşă. Curioasă în problema mesh-ului, secretara a plecat câteva minute în oraş, la o cafea. Totuşi, şi la galbeni e fierbere. Un asemenea moment încărcat de potenţial electoral…. hmmm…  nu poate fi ratat. Din păcate, toată lumea e „la Bucureşti”, aşa că încep să se sune între ei. „Bagă, mă, ceva cu respectul faţă de cetăţeni” pare a-i fi spus Teodor Atanasiu laboratorului secret al PNL, care a scos un text uşor ironic, dar împănat de cuvinte-cheie din arsenalul de lemn al PSD: (lipsă de) „respect”, „sfidează legea”, „gravă ofensă”, bla-bla-bla! Curat neconstituţional!

PRM Alba. La sediul PRM (în cazul în care mai au sediu), era linişte. Probabil, toată filiala a fost chemată la Bucureşti, pentru a fi pusă la stâlpul infamiei de către Vadim, pentru lipsa de reacţie faţă de sfidarea… în fine!

PD-L Alba. Jumătate dintre membrii partidului se chinuie într-o gălăgie de cantină să îi explice celeilalte jumătăţi că portocaliul nu se află în mod normal printre cele trei culori ale steagului românesc. Cealaltă jumătate rămâne perplexă! La un capăt al mesei, Mircea Hava nu îşi explică nici el ce s-a întâmplat şi cum de nu a prevăzut scandalul, dar se hotărăşte brusc că, până la urmă, orice publicitate este bună, chiar şi cea negativă şi povestea asta o serveşte şi presei. La pachet cu coborârea mesh-ului sau a steagului mutilat, nu se ştie. Pedeliştii îşi fac deja calculul: cât or fi pierdut pe partea de Apuseni, sensibilă la stimuli care implică gargara naţionalistă? Ticluiesc deja o strategie: musai trebuie scos la înaintare deputatul lemnelor, Corneliu Olar. Apoi se mai liniştesc, după ce, brusc, îşi aduc aminte de Pereş, care acum vreo 8-9 ani se ruga de ziarişti să scrie ceva de el, orice, chiar şi de rău. L-au dat exemplu, că aşa a avansat, de la deputat, la senator şi s-au mai liniştit.

Cam aşa înţeleg să arate liderii politici că sunt patrioţi. Reacţionând disproporţionat la deformarea un mesh, care e steag pentru unii şi nu este… pentru alţii, înfoindu-se naiv şi lăcrimând năduşit la gândul ţărişoarei lor. De altfel, cam în acelaşi spirit se organizează de ani mulţi (poate cu o singură excepţie, după 1989) şi sărbătoarea Zilei Naţionale.

Pe scenă se lamentează aceiaşi cântăreţi de muzică populară pe aceleaşi melodii (o ştiţi pe aia cu „pe veci stăpâni”?), aceleaşi personaje depun aceleaşi coroane de flori şi discursurile patetice sunt aceleaşi (fie că vin de la politicieni, reprezentanţi ai lojelor masonice sau de la simpli poeţi închipuiţi). În schimb, pe stradă se mănâncă paradoxal kurtoskalacs, iar zona tarabelor arată de parcă ar fi Ziua Naţională a Republicii Chineze. Pentru că produsele tradiţionale de pe tarabe sunt mai mult chinezeşti, decât româneşti.

Aceste forme goale, singurele de care părem că mai suntem în stare, nu lasă loc unui discurs corect faţă de noi înşine. Realitatea este reconstruită în jurul unor supoziţii despre cum ar trebui să fim români: înfoindu-ne pur formal, la scandaluri de genul celui de mai sus şi, în general, inventând subiecte „sensibile”, care să ne dea prilejul oripilării. Din păcate, suntem amatori şi atunci când trebuie să fim ceea ce suntem.