27 ianuarie: Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. Cum a fost aleasă data

Marcarea Zilei internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului, la 27 ianuarie, a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005.

Alegerea acestei date este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice în 27 ianuarie 1945.

Rezoluţia respinge orice negare a Holocaustului şi încurajează statele membre ale Adunării Generale ONU să transmită viitoarelor generaţii lecţia genocidului, pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se mai repete. Astfel, se recomandă dezvoltarea de programe educaţionale pentru a încerca să se prevină viitoare acte de genocid.

Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor  a Holocaustului a fost comemorată, începând cu anul 2006, în numeroase ţări din întreaga lume. Cu acest prilej, au fost aduse omagii, s-au aprins lumânări şi au avut loc marşuri ale durerii, în memoria celor care au suferit şi au murit în timpul Holocaustului.

Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite 61/255, adoptată la 26 ianuarie 2007, condamnă orice negare a Holocaustului și îndeamnă toate statele membre fără rezerve să respinga orice negare a Holocaustului.

În 2017, la 23 ianuarie, Misiunea Permanentă a României a lansat, la sediul ONU, expoziția fotografică intitulată „Educație și Memorie. Holocaustul din România”, realizată în colaborare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Expoziția prezintă activitățle organizate în țară pe durata mandatului de președinte al Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

Holocaust este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler. Cuvântul original grecesc (holókauston) este o traducere a termenului ebraic olah, care înseamnă „ardere de tot” și care denumește vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăți de) animale sau plante erau arse pe altar pentru Iahve (Elohim) căruia, după Cartea Leviticului (a treia carte a Pentateuhului), îi era plăcut mirosul acestor jertfe.

Cuvântul holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină („ucidere în masă de oameni de către alți oameni”), cuvântul holocaust se putea referi și la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar alții îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din Primul Război Mondial.

Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă și este folosită astăzi doar cu referire la masacrarea evreilor de către naziști în ajunul și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Cuvântul biblic „șoa”, cu sensul de „calamitate” a devenit termenul standard în ebraică pentru holocaust încă din anii 1940, în Ierusalim într-o carte numită Sho’at Yehudei Polin (Holocaustul evreilor din Polonia). În primăvara anului 1942, istoricul Ben Zion Dinur (Dinaburg) din Ierusalim a folosit termenul șoa pentru a descrie exterminarea evreilor din Europa, denumind aceasta o catastrofă care simboliza situația unică a evreilor. Începând din anii 1950, termenul „holocaust” se referă, de regulă, la genocidul evreilor.

Termenul german oficial pentru exterminarea evreilor în perioada nazistă era Endlösung der Judenfrage („Soluția finală a problemei evreiești”). În germană, ca și în alte limbi, printre care engleza, termenul soluția finală este folosit ca alternativă la cel de holocaust. În România, Conducătorul Antonescu a folosit sintagma „curățirea terenului”.

Atrocitățile regimului nazist nu s-au limitat la evrei. Unii autori au folosit noțiunea holocaust în sens mai larg, pentru a descrie și alte acțiuni ale regimului nazist. Acestea includ uciderea a aproximativ o jumătate de milion de romi, omorârea a milioane de prizonieri de război sovietici, precum și regimul de exterminare la care au fost supuse persoanele trimise la muncă forțată, homosexualii, persoanele handicapate fizic și/sau psihic, cetățeni polonezi și ai altor popoare slave, opozanți religioși (martori ai lui Iehova, prelați romano-catolici) și opozanți politici. Însă majoritatea istoricilor nu includ aceste grupuri în definiția holocaustului, restrângând semantica acestui termen la genocidul evreilor, sau ceea ce naziștii au numit Soluția finală a problemei evreiești. Ținând cont de toate victimele persecuțiilor naziștilor, numărul morților crește considerabil: estimările plasează numărul total de victime, în general, între 9 și 11 milioane.

Persecuția și genocidul s-au desfășurat în etape

Legislația privind eliminarea evreilor din societatea civilă a fost promovată cu mai câțiva ani înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial (1933-1939). Au fost înființate lagăre de concentrare în care deținuții erau folosiți ca sclavi până mureau de extenuare sau de boală. Unde Al Treilea Reich ocupa un nou teritoriu în Europa de Est, unități speciale (numite Einsatzgruppen) exterminau evrei și adversari politici, împușcându-i în masă.

Evreii și romii erau concentrați în ghetouri înainte de a fi transportați la sute de kilometri, cu trenuri de marfă, în lagărele de muncă forțată și exterminare, unde, dacă supraviețuiau călătoriei, cei mai mulți erau uciși prin gazare, în încăperi special amenajate. Fiecare ramură a aparatului administrativ al statului hitlerist a fost implicată în logistica asasinatelor în masă și a contribuit la transformarea Germaniei în ceea ce un istoric a denumit „un stat genocidar”.

Utilizarea cuvântului în sens mai larg a atras obiecțiile multor organizații evreiești, în particular al celor înființate pentru comemorarea holocaustului evreilor.

Organizațiile evreiești afirmă că acest cuvânt, în sensul său prezent, este folosit pentru a descrie exterminarea evreilor și că holocaustul evreilor a fost o crimă de o asemenea anvergură și atât de specifică, ca punct culminant al unei lungi istorii a antisemitismului european, încât nu ar trebui să fie subsumată într-o categorie generală cu alte crime comise de naziști.

sursa: wikipedia.ro, hotnews.ro