Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

28-29 iulie: Expoziția Royal Crown Trophy 2018. Cei mai frumoși câini, în competiție internațională, la Alba Iulia

Publicat

Cetatea Alba Carolina găzduieşte, în perioada 28-29 iulie, o nouă ediţie a „Royal Crown Trophy” (Trofeul Coroanei Regale). Expoziția Chinologică Internațională de la Alba Iulia celebrează câinii și calităţile lor, fiind unul dintre singurele evenimente de gen din România care oferă participanţilor posibilitatea de a-și evalua cei mai buni prieteni simultan, în trei expoziții cu titluri naționale și internaționale.

În urma competițiilor, exemplarele canine pot obține Certificatul de Aptitudini pentru Campionat (C.A.C.) acordat de Asociația Chinologică Română și Certificatul de Aptitudini pentru Campionat Internațional de Frumusețe (C.A.C.I.B.) oferit de Federația Chinologică Internațională.

Fiecare concurs se va finaliza cu o gală a celor mai bune exemplare din acea zi – Best In Show. Sâmbătă, finala va începere la ora 20.00, iar duminică la ora 14.00.

În fiecare din competiții sunt înregistrate peste 300 de exemplare care vor intra în arenă.

Practic, la Alba Iulia vor fi câini din 16 țări: Austria, Belgia, Republica Cehă, Germania, Estonia, Franța, Marea Britanie, Ungaria, Irlanda, Italia, Polonia, Rusia, Suedia, Slovacia, Serbia și desigur România.

„Acum câțiva ani a fost unul dintre evenimentele cu cele mai puține resurse, dar cu foarte multă pasiune. Azi, pasiunea a rămas aceeași, la maximum, evenimentul aproape se autosusține și acum putem spune că avem aici, în Cetatea Alba Carolina, unul dintre cele mai importante show-uri canine din țară, cu record de participare internațională în această ediție. Și vorbim despre elite, nu doar canine, ci și umane. Pentru că cei OAMENII care iubesc CÂINII fac din asta misiunea lor suprema, dau totul pentru cățeii de langa ei, într-o relație unică cu aceștia. Păcat că mai există rezerve în a gestiona un asemnea segment de turiști din partea celor care i-ar putea găzdui. Pentru că, în cazul de față, un astfel de câine poate fi mai educat decât anumiți turiștii pe două picioare, ca să nu mai vorbim de proprietari foarte responsabili. Sunt sigur că și asta se va putea schimba, în timp”, declara Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

Programul expoziției:

Sâmbătă, 28 iulie

Ora 10.00 CAC – Deschiderea expoziţiei şi arbitraje la ring

Ora 17.00 CACIB – Deschiderea expoziției şi arbitraje la ring

Ora 20.00 Best in Show

Duminică, 29 iulie

Ora 10.00 Deschiderea expoziției şi arbitraje la ring (CACIB)

Ora 14.00 Best in Show (CACIB) şi Supreme Best in Show

Mai multe detalii aici

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax