68 de ani de la moartea lui Mircea Vulcănescu în temnița Aiudului. A salvat cu generozitate o viață și a murit ca un martir

S-au împlinit 68 de ani de la moartea lui Mircea Vulcănescu în temnița Aiudului, în data de 28 octombrie 1952. Avea 48 de ani. A murit salvând un tânăr pentru care s-a întins pe cimentul rece și ud spre a-l încălzi. De la această generozitate ar fi contractat o boală pulmonară care i-a adus sfârșitul, iar presupusele sale ultime cuvinte, aproape mitologice, „să nu ne răzbunați!”, aveau să devină un reper în construcția discursului despre suferință în închisorile comuniste.

Mircea Vulcănescu (1904-1952). Filosof, sociolog, economist, profesor de etică, subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în perioada 28 ianuarie 1941-23 august 1944.

Arestat la 18 mai 1946 conform legii 312/1945 „pentru urmărirea şi sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război”.

Memorialul Aiud a postat pe contul de Facebook un text prin care readuce la lumină destinul tragic al unuia dintre marii intelectuali ai României:

”Parcursul lui concentraționar înregistrează o scurtă detenție la închisoarea Arsenal (18-28 mai 1964), apoi eliberarea urmată de rearestare la 30 august 1946.

Condamnat la 8 ani temniță grea, începe executarea pedepsei la Aiud, apoi, la rejudecarea procesului, tranzitează închisoarea Văcărești (1947).

Al doilea proces al lotului (1947/8) nu schimbă condamnările inițiale, iar Vulcănescu va fi retrimis la Aiud. Cercetările în vederea unei anchete îl vor aduce la Jilava, în iarna 1950/51. Înapoiat la Aiud, avea să moară în toamna anului 1952.

Numele lui Mircea Vulcănescu a rămas cunoscut mai cu seamă în lumina gestului său din închisoare pentru salvarea vieții unui mai tânăr coleg de suferință.

Lui i se asociază istorisirea salvării de la moarte a unui tânăr istovit de puteri, pentru care s-ar fi întins pe cimentul rece și ud spre a-l încălzi.

De la această generozitate ar fi contractat o boală pulmonară care i-a adus sfârșitul, iar presupusele sale ultime cuvinte, aproape mitologice, „să nu ne răzbunați!”, aveau să devină un reper în construcția discursului despre suferință în închisorile comuniste.

Cariera sa interbelică, implicarea sa în dezbaterile de idei ale tinerei generații Criterion (cea mai importantă generație din istoria culturii române), cercetarea lui sociologică, publicistica și opera lui filosofică, precum și gestul său din detenție l-au înscris în memorie ca o figură luminoasă din generația interbelică întemnițată în comunism.

„În temniţă vorbea şi cuvântul lui era ascultat. Îi învăţa să gândească pe cei ce fuseseră conducători ai ţării. Concepţia sa era una profund creştină de pe poziţii politice democratice. Îl vedeam adesea la biserică, atunci când biserica din Aiud nu fusese încă transformată în W.C.

Întreţinând o febrilă activitate intelectuală în rândul deţinuţilor, Mircea Vulcănescu era un inamic declarat al marxiştilor. Din cauza unor prelegeri ţinute la Jilava a fost dus la camera neagră, aproape dezbrăcat, împreună cu alţi „bandiţi”.

Ţinuţi flămânzi, neavând pe ce să se odihnească, au început să cadă pe mâzga rece, care aducea îmbolnăvirea şi moartea. Mircea Vulcănescu s-a aşezat jos, ca să poată sta alţii pe el şi le-a zis: „Eu voi muri. Salvaţi-vă voi.”

Nu a murit atunci, dar revenind la Aiud a continuat să vorbească iar ei au continuat să îl pedepsească până ce l-au ucis. A fost un om cu caracter de diamant.” – Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos via Memorialul Aiud.

A fost și politician și orator de mare forță. Mircea Vulcănescu a deținut funcția de Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 – 23 august 1944. Din această poziție i-a refuzat mentorului său, Nae Ionescu, scutirea de taxe pentru o mașină pe care acesta o adusese din Germania.

Unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou.

A făcut parte, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran și alții, din Generația Criterion.

În perioada stalinismului crunt prin care a trecut țara la jumătatea secolului trecut, s-au petrecut cele mai mari atrocități din istoria modernă a României.

Elitele țării au fost exterminate programatic în pușcăriile comuniste. Majoritatea lor au murit în chinuri năpraznice, înfometați, bătuți și chinuiți psihic prin hărțuirea familiilor. O rană adâncă pe care noii comuniști, din perioada ceaușistă au negat-o și o neagă în continuare.

Citește și: Generația care a înfăptuit Marea Unire, exterminată în beciurile comuniste. ”Răsplată” pentru părinții României Mari